Profitabilitatea unui copil

Titlul e la derută. O spun înainte să-mi sară în cap apostolii iubirii necondiționate. Firește, copilul este de o valoare inestimabilă, chintesența reclamelor Mastercard. Neprețuit. E un sentiment cu adevărat altfel să-l vezi, să-l iei în brațe, să-i miroși pielea, să îți zâmbească (cu toți cei doi dinți), ori să facă buza de plâns pentru că s-a prins că te poate șantaja cu asta. Până la această oră nimic nu m-a emoționat mai tare ca orice mic/mare lucru pe care îl face. Încerc să nu fiu acel tip de părinte, nu le spun oamenilor (neîntrebat) ce mai face fiu-miu. Nu cred că-s oamenii fierți pe dieta lui, tranzitul lui intestinal, ori cum doarme. Dar îmi e clar că este fascinant în tot ceea ce face (ca orice bebeluș).

Abia acum înțeleg cu adevărat o postare emoționantă de-a lui Ovidiu Eftimie în care spunea că (parafrazez) a trecut foarte repede timpul și a crescut repede ființa pe care mai ieri o spăla în chiuvetă. Azi îl manevrezi cu o mână, mâine îți trântește ușa de la dormitor în față și urlă că i-ai distrus viața pentru că nu vrei să-l lași să plece pe munte să cânte „Râpa” cu prietenii.

În cele ce urmează o să citiți o părere mai lungă despre cât de profitabil și încurajator este să faci un copil, despre concediu de maternitate, dar și mitul că unii fac copii pentru bani. De fapt, o să încep cu asta.

E combinație să faci copil pentru bani?

De mai mult timp aveam o bănuială că discursul „uNiI fAc CoPiI pEnTrU bAnI!” este un cretinism care se găsește la intersecția dintre clasism-rasism-analfabetism științific, dar n-am avut niciodată destul timp să mă aplec asupra subiectului. Plus că informația asta pare mereu veridică dacă sursa ta de informație constă în știrile ProTV/Digi, trompetele cu surdină ale neoliberalismului românesc.

Nimeni nu face copil pentru bani.

Nimeni nu depune (chiar și un minim) efort pelvian, așteaptă 9 luni, trece printr-o naștere și nopți nedormite pentru alocație și cele câteva ajutoare financiare pe care le mai dă statul român. M-ar entuziasma să aflu că există români cu o asemenea strategie financiară pe termen mediu-lung, dar din ieșirile publice ale lui Iancu Guda știm deja că românii n-au educație financiară, n-au perspectivă, sunt pe short term gratification, și cum nu-și investesc banii de parizer în S&P 500 nu dau nici un sex neprotejat pe 719 lei/lună (în primii doi ani) + indemnizația (85% din salariu). Orice alți bani mai primești tot nu e profitabil să faci copil (poate cu excepția unei clase sociale care nu are parte de același discurs vituperant, dar o să revin asupra acestui aspect). Copilul era o afacere bună când aveai câmp de muncit și produceai mână de lucru (aviz celor care cred că bunicii lor au fost mereu rodul iubirii).

Încerc să păstrez calitatea discursului la un nivel acceptabil și pentru cititorii care suferă de pudibonderie cronică, dar trebuie să fii complet idiot și să-ți plouă în gât să crezi că România („E pLiNă!”) de oameni care se pun seara în pat și spun „vrei să facem 719 lei pe lună? Hai că nu mai am bani de pariuri și țigări”. Și dacă pe ea nu o doare capul se pun să facă un copil ca un act de terorism economic împotriva bugetului la care contribuim cu toții cu același drag și spor cu care oamenii chiar fac urmași pentru bani.

Știu că n-avem educație sexuală în școli (și se vede), dar copiii apar în 99,7% din cazuri din două motive: sunt doriți (deci se muncește în direcția asta), ori „ups! Credeam că iei pastila, că e perioada aia și că mi-am dat drumul în mine”. Celelalte motive sunt mamele surogat, ori Iisus Hristos.

Acest discurs are de cele mai multe ori două dimensiuni:

a) Perspectiva rasistă

Ciudat, dar țintele discursului „se fac copii pentru bani” sunt preponderent romii. Cumva (a.k.a. materiale de presă) li s-a inoculat majoritarilor că romii fac 5-6-n copii pentru că s-au prins ei că decât să investești în acțiuni NVIDIA mai bine crești invidia românilor făcând copii. Nu pare să aibă nimeni vreo problemă când un gagiu și o gagică (non-romi) fac o târlă de copii, chit că poate-s corporatiști cu salarii mari (deci indemnizație mare – deci gaură mare în buget), dar la romi brusc e o problemă. Și influencerii fac copii pentru bani. Știu câteva exemple unde contractele publicitare cred că erau semnate încă de la prima morfologie.

b) Perspectiva clasistă

Acum puțin timp am postat eu o glumiță pe net.

La asta de mai sus mi-a răspuns, în privat, o doamnă (care se întâmplă să fie și vedetă prin Intact – la Antene). Inițial am crezut că e caterincoasă/ironică în ce spunea despre „dreptul de a face copil” și cum dacă nu câștigi de la X sumă în sus n-ar trebui să faci copil (pentru că un copil are nevoi de bază: scutece, mâncare, iPhone).

Femeia era serioasă și îmi dădea exemple din viața ei, mutată la Residence Ciocolată Dubai printre săraci. Că dezvoltatorul a ridicat opulență zid în zid cu sărăcia lucie (că acolo era pământul ieftin). De la balconul casei vede peste gardul auto-ghetoului cum săracii n-au bani de Pumpkin Spice Latte pentru cei mici, nu-i duc cu mașina la școala bună din București pentru care s-au zbătut să luare-n spațiu, nu le oferă condiții. Deci să nu li se dea voie să facă copil.

Că dacă ești sărac (n-a zis de la ce sumă în jos, pentru că „nu sunt în măsură să mă pronunț pe asta”) o să crești „criminali”. „Violatori”. „Hoți”. Ce facem cu oamenii cu foarte mulți bani care comit nasoale, ori cresc oameni care fac nasoale? „Aici e karma… mâna Domnului… dar inconștiența trebuie limitată conștient”.

Tipul ăsta de mentalitate vine mănușă elitei financiare de tip nouveau riche. Bani și spoială în jurul hidranencefaliei (boală când emisferele cerebrale lipsesc aproape complet). Femeia de care vorbesc are și un Master în Psihologia Resurselor Umane. Deci a finalizat atâția ani de școală ca să spună balivernele de mai sus. N-o ajută nici că-i chirurgă în theta healing. Asta ca o paranteză la faptul că ministrul Daniel David e fiert pe calitatea învățământului din rural, în timp ce urbanul produce…

A, și de obicei, (ciudat!), ăia săraci se întâmplă să fie tot romi (ca un rezultat al discursului clasist). Deci doar două lucruri trebuie să bifezi ca rom dacă vrei să faci copil: să ai bani (mulți) și să nu fii rom. Simplu.

În concluzia acestui punct trebuie să înțelegem că discursul „fAc CoPiI pEnTrU aLoCaȚiE” este rupt din retorica anti-asistați social (BauBaul de sub patul lui Năsui&co.), cu o tușă groasă de clasism & rasism. Dacă se întâmplă să ai și bani și pielea albă tot nu ai motive să dormi liniștit. Adepții eugeniei sunt foarte pro-activi când vine vorba de calitatea genetică a poporului: ce zodie ești? De la ce capăt decojești banana? FCSB e Steaua?

De ce facem copii?

Chiar nu știu. Mă tot întreb asta de ceva timp și încă n-am găsit un răspuns. Într-o perioadă îmi suna bine teoria egoismului genetic (că vrei neapărat, borceanistic, să ai urmași). Dar probabil e foarte inconștient acest gând pentru că pur și simplu nu mă entuziasmează faptul că EU m-am înmulțit. Nu-s chitit să am dinastie, fiu-miu poate să-și schimbe numele dacă vrea, poate să-l ia pe al soției, poate să-și schimbe cetățenia, ori să renunțe la cea românească, să facă ce vrea el/ea/they/them. Mă bucur că am un copil, dar nu mă bucură neapărat că e o extensie a genelor mele, ci mai mult pentru că e atât de simpatic când merge de-a bușelea și rămâne cu capul blocat într-un picior de scaun, ca mai apoi să urle de nervi și confuzie. Pentru asta trăiesc.

De fapt, nici nu contează de ce facem copii (cei care vrem să facem). Important e că cineva face și așa ceva. Că ne place sau nu, că vrem sau nu să-i producem noi, e nevoie de oameni. Cineva trebuie să facă viitori șoferi de Uber, curieri, ITiști, doctori, șaormari. Așa că replici de tipul „te-am pus eu să faci copil?” – auzită în mai multe categorii socio-economice – ar putea să primească un răspuns la fel de tăios și imbecil, precum „dar ți-a solicitat cineva existența de ții atâta cu dinții de ea?” Până la urmă, dintr-o perspectivă funcționalistă, copilul (indiferent de etnie, gen ș.a.m.d.) este o viitoare rotiță într-un sistem care poate (și trebuie) să aducă satisfacție și celorlalți. Că părintele nu-și face valet personal. Se fac oameni de care să beneficieze toți oamenii.

De fapt, tipul acesta de retorică (pe care nu pot s-o numesc neapărat anti-natalistă, ci mai degrabă anti-comunitarianistă) este o altă expresie a individualismului libertaniarist, unde pare că inclusiv o nouă mână de lucru (zis și „bebeluș”) este o corvoadă (economică) în calea fericirii și a profitului absolut. Un fel de „ajungeam departe ca specie dacă nu pierdeam timpul făcând copii”.

Motiv pentru care mi s-ar părea absolut firesc să existe și mai mult ajutor pentru cei care au copil. Dar pentru a înțelege de ce sunt utili făcătorii de copii trebuie să înțelegem puțin provocările lor.

Profitabilitatea și costul creșterii unui copil

Scriu rândurile astea de pe canapea, în a prima doua treia noapte de dormit pe canapea. Nu suntem certați, dar bebelușul e răcit, se trezește cu urlete din 30 în 30 de minute, așa că mama lui a tras paiul scurt (genetic) și s-a sacrificat să „doarmă” singură cu el, ca eu să fiu odihnit pentru muncă.

Toate astea se întâmplă și la câteva zile după ce a intrat indemnizația, redusă de luna (cu 10%) asta pentru că Bolojan&co. au hotărât că dacă statul trebuie facă economie e absolut normal să înceapă cu mamele. Prea se lăfăiau în bani și trăgeau pe nas liniuțe de lapte praf în cluburi.

Realitatea este că societatea modernă (inclusiv asta românească) nu plătește destul pentru job-ul de creare de oameni de calitate. Toate studiile arată că un copil pe care să te poți baza la maturitate („care să ne plătească pensiile!”) are nevoie încă din prima parte a vieții de mâncare de calitate, aer de calitate, mediu familial de calitate ș.a.m.d.. Cum în mașină bagi cele mai bune piese ca să te ducă mult și bine, la fel și-n copil trebuie să bagi cele mai bune piese.

Dar lucrurile sunt destul de clare când te uiți cât spațiu alocă societatea modernă pentru mașini și cât pentru copii.

Dacă vrem concetățeni care să nu fie o corvoadă medicală (că au boli care puteau să fie prevenite printr-o alimentație sănătoasă din fragedă pruncie), care să nu fie o problemă socială (pentru că au beneficiat de educație și standarde de viață absolut decente) TREBUIE să investim în asta. Vrei oameni mișto? Fă locuințe la prețuri accesibile, cu infrastructură. Vrei oameni mișto? Școli bune și accesibile. Vrei oameni mișto? Sistem de sănătate pus la punct. Vrei oameni mișto? Politici clare pentru alimentație și stil de viață sănătos. Le dai bine cu forța că miza ta nu e să ai profit pentru suplimente alimentare, ci să-ți trăiască oamenii mult și bine ca să-ți fie productivi în alte zone. De exemplu, o generație de bătrâni pastilați și bușiți nu-s buni decât pentru industria de medicamente. Bătrânii sănătoși sunt tot ce ai nevoie ca să evoluezi. Dar ca să ai bătrâni sănătoși trebuie să începi de la sugari.

Statul român (care, s-o spunem p-aia dreaptă, e lux față de Țările de Jos – 16 săptămâni concediu de maternitate cu 100% din salariu/până la un plafon), oferă 85% pentru doi ani. Dacă acum 9 luni doi ani îmi suna prea mult să stai doi ani cu copilul, astăzi sunt 100% sigur că părinții mai au nevoie de cel puțin doi ani să-și revină la normal după doi ani de crescut un bebeluș. Nu mai spun de cazurile în care copilul este bolnav, părinții n-au bani, precaritate.

Dar cumva, cineva a făcut următorul calcul:

1 gură de hrănit + 1 gură de hrănit = 200% venituri

1 gură de hrănit + 1 gură de hrănit + 1 guriță de hrănit = 185% venituri (pentru doi ani)

Caterinca e și mai mare dacă genetica ți-a adus gemeni/tripleți/etc. Că nu primești nici măcar 85% pentru fiecare guriță, ci ai supliment pentru copiii extra. Pentru că probabil Copilul 2 se hrănește cu ce cade din gură de la Copilul 1.

Așa că o familie trebuie să facă un efort extra (oare cine din cuplu?!) ca să suplimenteze cei 15% pierduți din salariul mamei, dar și un Extra% ca să acopere gurile în plus. Și toți banii ăștia trebuie să ajungă pentru:

• alimentație de calitate
• educație de calitate
• divertisment de calitate
• locuire de calitate
• relaxare de calitate (pentru părinți, că altfel râcă=supărare=divorț)
• + niște fonduri de rezervă, că așa știm că e inteligent să faci

Cât costă să păstrezi sănătoasă mental + fizic o familie din 3? Mult. Mult peste ce oferă statul român și multe altele (deci nu e o problemă locală, ci una globală la care masele s-au adaptat pentru că omul e capabil să se adapteze la orice mizerie – ba chiar să o și glorifice).

Atunci, în fața natalității în scădere (și în creștere în rândul indezirabililor – știi ce zic?!), cum poate să fie ok orice măsură politică care afectează părinții? Ce minte băltită poate crede că poți scoate ființe umane top dacă lovești rădăcina producției?

„George, părinții noștri cum au reușit?!”. Simplu. N-au reușit. Plus că e o diferență uriașă între mama boomer/Xăriță și mama milenială/zoomeriță. Primele două aveau o altfel de relație cu conceptul de „carieră”.

Voi continua în următorul text să vorbesc despre dimensiunea politică a protecționismului de care beneficiază anumite entități, în detrimentul unor categorii de care societatea chiar are nevoie, dar esența a tot ceea ce am spus mai sus este următoarea: să crești oameni sănătoși la minte și corp costă. Să crești băieți care nu-s Andrew Tate și fete care nu-s fanele lui Andrew Tate costă. Trebuie păpică bună, părinți fericiți, mediu sănătos. Investiția merită, dar trebuie făcută și îmbrățișată de toată lumea.

Nu se poate „vrem indivizi de calitate, dar crescuți după posibilități”. Un copil chiar e crescut de tot satul. Nu există să investești 2 lei și să vrei să scoți 2 milioane de euro. Altfel o s-o scăldăm mereu în discursuri afectate de tipul „e NeVoIe dE eDuCaȚiE!”

Și ca să răspund la întrebarea principală: nu, copilul în societatea din care facem parte nu e profitabil. Părinții se chinuie să scoată ce e mai bun conform cerințelor nerealiste ale societății. Peste 50 de ani trebuie să ne așezăm la masă și să calculăm cât % din calitatea umană a fiului meu se datorează societății și cât efortului depus de mine & soției. Și ca mine cam toți. Faptul că nu se protestează împotriva măsurilor lui Bolojan îmi demonstrează că valoarea umană pe care o produc nu este apreciată/importantă. Deci să nu mai fac. Ori să fac pentru export.

Copiii sunt un profit comun, ori o pierdere comună.

Va continua…