Cred că toți ne amintim peste ani de anumiți profesori.
Ăia nebuni vin cei mai repede în minte. Apoi creierul te ajută să echilibrezi situația și-ți amintești de profesorul preferat. Apoi trecerea în revistă: proferosul care dădea note mici, șpăgarul, libidinosul, aia sexy, aia de o umilea toată clasa, ăla absent și (așa cum mi-au povestit destui, dar eu n-am avut așa model) profesorul bețiv. A, ba da. Mi-am amintit. Aveam unu la sport cu tendințe homoerotice care era bănuit că le cam troznește.
Acum că ne-am amintit de școală să vă împărtășesc durerea mea.
La unele materii a lipsit pasiunea. Am descoperit recent o serie de podcast-uri pe teme istorice și filosofice și sunt absolut fascinat de calitatea informației pe care unii o împărtășesc online. Nici măcar nu sunt profesori (toți), ci pur și simplu oameni dornici să învețe și să te învețe.
De două zile nu-mi pot scoate căștile din urechi, absorbit de calitatea podcast-ului istoric „Hardcore History” de Dan Carlin. Vreo 6 episoade, cu 2-3 ore/episod, doar despre Primul Război Mondial. Și e totul prezentat atât de bine. Atât de bine! Îți explică întreg contextul, te ajută să înțelegi de ce una și nu alta, sintetizează informații istorice relevante și atrăgătoare. Vă spun: o plăcere.
De ce nu s-a putut așa și-n școală?
O să-mi spuneți că nu era timp. Just. Nu ai ore întregi la dispoziție să prezinți un episod istoric (fie el și ultra-important), dar poți da anumite informații care trezesc interesul. Îmi amintesc de anii când ora de istorie era o simplă enumerare de date. „Scrieți. 1914. Bla bla bla. 1914 toamna. Bla bla bla”.
Pe ici-colo se mai puteau strecura pastile interesante astfel încât să-ți trezească interesul și să nu devină totul o toceală proastă.
Nu erau resurse? Ăștia de pe online au un microfon și o voce (bine, au și carismă, umor). Pică și asta cu resursele.
Până la urmă, simplificând totul până la a mă putea acuza de prostie, rămân la părerea că unor profesori le-a lipsit plăcerea. Dorința de a da o informație frumoasă mai departe într-o formă atrăgătoare. Și talentul de a le vorbi copiilor. Mi se pare îngrozitor să stai la catedră și să nu-ți placă materia pe care o predai, să n-ai pasiune. Echivalentul corporatiștilor cu spirit creativ care se usucă în spatele laptopurilor.
…
Am descoperit că-i foarte liniștitor să ascult podcast-uri pe bicicletă. Vă recomand și „Philosophize This!”. N-ai cum să te mai enervezi pe traficul din București când auzi pe cineva vorbind despre Schopenhauer, Kant sau Wittgenstein. Cel mult să-l trimiți pe unul care-ți taie calea în neființă.
Încă sunt la început de podcast-uri. Aștept recomandări.
Mulțumesc.
3 răspunsuri
Știu! Și nu doar asta, dar școala e și prost gândită. Cum mă, să-i iei pe copii, cei mai plini de energie și entuziaști oameni să stea în bancă atâtea ore fără să vorbească și să fie atenți la niște lucruri prezentate atât de anost.
Mai la subiect, am un site de documentare https://ihavenotv.com Primesc foarte multe mesaje de la profesori (din țările civilizate), care-mi mulțumesc pentru site și spun că elevii lor sunt foarte receptivi la documentare, când li se prezintă informația într-o formă audio-video.
Școala și discoteca nu-s una și aceeași. Ținea și ține & de voința ta, că până la urmă, nu te duceai la școală pentru desuetisme temporare („Și astăzi am aflat…”) pentru care urma să le uiți a doua zi sau a doua lună.