Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Poate vă ajută asta la școală

Recent, la birou, am făcut un exercițiu foarte interesant. Pleca de la desenul de mai sus. Era despre ceva ce facem noi aici (gândim chestii drăguțe prin care să convingem oamenii să cumpere curcubee, ursuleți gumați și ponei roz). Treceți peste…

Ce avem mai sus?

Se numește harta empatiei.

La final am păstrat foaia și m-am gândit „de ce dracu` n-am făcut asta niciodată la școală?”. Că nu-i ceva nou. Nici harta și nici empatia. De ce n-a venit niciodată diriga, ori altă profesoară, cu un teanc de foi printate cu desenul ăla de mai sus și să ne spună „băi mucoșilor, plătitorii pensiei mele și viitorul luminos al țării, hai să facem un exercițiu!”.

Bonea, poate n-avea bani să printeze atâtea foi”. Lasă că făceam rost de marafeți. Nu era nevoie neapărat de o imagine precum cea de mai sus. P-aia am reușit s-o readaptez eu în română, în 5 minute, folosind o imitație de PhotoShop.

Ce vreau să spun e că-i invit pe toți cititorii mei să printeze imaginea de mai sus și să facă jocul ăsta cu plozii. Dacă am profesori care mă citesc să printeze foile și să le împartă prin clasă.

Și hai să ne jucăm de-a „sunt rom/evreu/homosexual/femeie”.

E un joc foarte mișto în care câștigi experiență. Și nu d-aia de găsești sub capacul de suc.

Vă încurajez să faceți asta pentru că empatia se învață. Precum ura. Da chiar… o să mă joc și eu cu harta empatiei. O să intru în pielea unui bigot rasist, sexist și homofob. O să fie interesant. Sper să nu mi se facă rău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.