Poate n-a știut…

Cred că cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru cineva, dacă-l apreciezi, e să-i spui cu sinceritate unde greșește. Așa am ajuns să câștig o prietenie. Acum vreo doi ani, dintr-un articol de blog în care subliniam o asociere nefericită, m-am trezit cu simpatia unui om grozav.

Cine a zis că sinceritatea nu-i bună?

De câteva zile aud prin bulă nasoale la adresa lui Micutzu. Că s-a băgat să facă reclamă la Stanleybet. „Acum ceva timp strângea semnături pentru USR, milita pentru o țară mai bună, anti-PSD, alea alea și acum promovează pariurile?”, am citat din memorie.

De ce a ales Micutzu să promoveze pariuri sportive rămâne o temă de gândire. Pentru el. E caterincă, e funny. Dar e oare și o asociere nefericită? La întrebarea asta tot el poate să-și răspundă, cu toate că raportul câștig/pierdere cred că este insesizabil. Românii taxează puțin spre deloc astfel de alunecări.

Până acum au făcut reclame nefaste zeci/sute de vedete. La tutun, margarină, alcool ș.a.m.d.. Gradul de „nasoală” înfăptuită nu trebuie comparat, așa cum nu comparăm cei mai mari criminali ai istorie. Când vine vorba de uz de influență vedetistică nu facem topuri că nu se mai încheie discuția niciodată.

De obicei carisma vedetei te face să uiți de baliverna pe care o spune, mai ales că în majoritatea cazurilor textul vine gata scris de undeva dintr-o clădire de birouri (mergeți pe încredere când citiți asta).

Cea mai mare greșeală în colaborarea Micutzu-Stanleybet a fost tocmai clipul prin care compania încearcă să se acopere emoțional, folosind claim-um (limbaj de publicitar) „joacă for fun” a.k.a. „pariază ca să te distrezi”.

Aici mi s-au sinucis vreo trei cărți din bibliotecă și vreo duzină de experți în psihologie au simțit un junghi intercostal. Ca să nu mai spun de fiorul care a străfulgerat șira spinării mai multor dependenții de pariuri (cifra lor este uriașă).

Cel mai probabil Micutzu n-a avut timp să se documenteze, dar la pariuri nu se joacă for fun/de distracție.

De distracție joci Monopoly (cu toate că s-au stricat multe prietenii cu jocul ăla). De distracție bagi un Macao sau Rummy. Pariurile sunt altceva. Când bagi cuvântul „pariu” în propoziție creierul se extorsionează.

Jocurile de noroc sunt zămislite în așa fel încât să se agață de anumite structuri mentale ca o glumă bună de public. Creierul uman are multe hibe, una nasoală fiind faptul că pariurile oferă creierului stimuli similari drogurilor tari. Fără educație, autocontrol și contexte favorabile  nu scapi de viciul care-i ține pe unii captivi între cote și butoane luminoase.

Ce fac cazinourile și casele de pariuri, lupta lor ipocrită împotriva dependenței, e similară cu despuierea fetelor pe Instagram care-ți cer să le apreciezi inteligența. Tot ce se întâmplă în spatele geamurilor fumurii este bine orchestrat ca să țină minți captive. S-au scris cărți, s-au făcut documentare, s-au făcut studii. Dependența de jocuri este o boală serioasă care afectează mii de vieți și familii.

Cred că Micutzu a fost bine intenționat. E caterincă subiectul pariurilor. Dar să spui că e bine să pariezi „de fun” e ca și cum ai spune „bagă heroină responsabil” sau „fă SIDA for fun”. E funny, dar științific vorbind e o eroare cât planeta asta plată de mare.

Trist e că Micutzu, cu felul lui carismatic, serios dar și amuzant, a girat un obicei foarte nociv, pariurile fiind un fel de PSD al… sunt tot un fel de PSD.

Sper că mi s-a înțeles mesajul. Și că mai am unde să mă tund.