Există câteva lucruri pe care le poți face (sau nu) dacă ți-ai propus să nu mori devreme, de stres, de nervi.
Cel mai probabil lista mea nu e completă, dar ai libertatea să adaugi ce vrei la comentarii.
Acestea fiind zise, pentru o viață sănătoasă la muncă nu…
… îți face un obicei din a sta peste program. La început te gândești că faci impresie bună, dar de cele mai multe ori lași de înțeles că-ți place, ori că n-ai viață socială. E bine să-ți placă, dar dozajul face diferența și la zahăr, alcool, sport sau muncă. Unde mai pui că dacă la început ești vrednic de nu se poate și apoi începi să ai pretenții la viață personală o să-ți auzi că „nu mai ești ca la început”.
… te amoreza iremediabil de muncă sau valorile fabricii pentru care pontezi. Până la urmă e doar un spațiu în care-ți manifești aptitudinile pentru a-ți permite chestiile pe care să le faci înainte și după. Dacă ai ajuns „să muncești să-ți poți permite să muncești” (Omu Gnom, sec. IV î.e.n.) e semn clar că undeva greșești. E frumos, colectivul e minunat, dar la final contează cu totul altceva. Degeaba te vexezi, știi că am dreptate. Ce nepoți crezi că tânjesc după aventurile lui tataie la birou? „Bunelu`, ne mai spui cum stăteai în meeting-uri nemâncat?”.
… răspunde la mail-uri și telefoane în timpul tău liber, ori după program. Știu, sunt „urgențe”, „se întâmplă doar o singură dată”, dar ține cont de cât de des apar aceste urgențe și momente episodice. Dacă lași impresia că ești mereu disponibil pentru „urgențe” ghici cine o să ajungă să dea mail-uri la 12 noaptea și cui o să i se pretindă răspunsuri instant, oricând? Din partea mea nu-ți deschide mail-ul de muncă după ce ai ieșit pe ușă. Nu moare nimeni. La propriu.
… te arunca mereu să răspunzi rapid la mail-uri și mesaje. Există un fenomen despre care s-a tot scris, nevoia/obsesia de a avea căsuța de mesaje citită. Am parafrazat. Îi știți pe oamenii care fac bube pe creier dacă au multe mesaje necitite și nu răspund instant? Ăsta e un carusel interminabil de motive de stres. Nu spune nimeni să te faci că n-ai văzut, dar fă ordine în program și nu „prioritiza” orice lucru venit atunci, pe loc. Toată lumea are urgențe și ale tuturor sunt mereu mai mari.
… lucra când mănânci. E îngrozitor să vezi că ora de pauză, care-ți este adăugată în plus la cele 8 ore de muncă, se transformă în 5-10 minunte de hăpăit deasupra unei caserole. Mestecă încet, socializează, bea apă, lasă telefonul departe, nu discuta despre muncă. Că mănânci pe fugă, vorbind de muncă, ori că-ți arunci prânzul, e tot aia. Îți bați joc de mâncare. Cât despre ăia care nu mănâncă de grija muncii… Să nu discutăm.
… te forța. Dacă ceva nu se poate face în 8 ore înseamnă că nu se poate face în 8 ore. Exceptând cazurile în care ești inapt (și știm cât de ușor se pune eticheta asta), sunt multe momente când corpul nu poate presta anumite lucruri în 8 ore. Se pot da deadline-uri peste deadline-uri, tot nu se poate. Aia e. Exceptând ăla care n-are viață socială/vrea să impresioneze, ceilalți nu vor și nu pot. E și mâine o zi. Poate cu mintea mai limpede și mai odihnită.
… te bucura la mici atenții care, în esență, sunt gândite să te țină tot la muncă. Trebuie să mai justific?
… spune „sunt tânăr, merită să mă sacrific acum!”. Ca să ce? Asta e o balivernă care o să te lase la bătrânețe cocoșat, bolnav, stresat, dar cu ceva bani să-ți tratezi problemele. Ura!
Acestea fiind zise, puteți continua.
2 răspunsuri
„Acestea fiind zise, puteți continua.”.. să răspundeți duminică seara la mail-uri/apel-uri de muncă, să ajungeți la birou la ora 8 dimineața și să plecați seara la ora 20, să stați la coadă la doctor pentru a afla diagnosticul (gastrită sau ?), generația Y/Z știe mai bine 😊
Enervant e că la noi sunt 9h (9 to 6) nu ca la americani (9 to 5) – pseudo pauza de masă de 1h…. 😐