Chit că Zuckerberg vrea să-mi mătrășească celălalt cont de Facebook, unde sunt blocat pentru vreo lună, eu continui să am prieteni pe Facebook. Prieteni precum Evelina Albici, despre care nu știu absolut nimic.
M-am gândit s-o întreb acum una alta până nu ajung singur pe Google+.
…
1.Mi-a luat ceva până am trimis întrebările. Tu ești mai rapidă? Dacă-ți spun că-n 5 minute trebuie să te pregătești pentru un bal important câte ore durează să îți alegi ținuta și să te machiezi?
Pai dacă ma pui sa ma pregătesc în cinci minute, o sa te lovești de-un raspicat: Io nu vin!
Da’ vezi ca după ce-mi rulează în cap câteva slide-uri cu potențiale ținute, pe la minutul trei încep sa ma răzgândesc.
-
Văd de pe Facebook că ai făcut (și tu) saltul din jurnalism în publicitate. E mai bine? Sau ai vrut o provocare nouă?
Deși mai aveam extreeem de multe de învățat pe sfera jurnalismului, am sărit în barca publicității pentru ca am găsit aici mai multe posibilități de dezvoltare care se match-uiesc cu obiectivele mele.
Oricum, dacă îmi spunea cineva în anul întâi de facultate ca nu voi ajunge jurnalist celebru ci voi lucra DOAR într-o agenție de publicitate… as fi fost în stare sa sar la bătaie.
-
Cel mai frumos oraș văzut. Și cel mai urât.
Am fost astă-vară în concediu în Alicante și mi s-a părut de departe cel mai mișto oraș pe care l-am văzut. Poate ca asa l-am perceput eu la momentul ala pentru ca abia așteptam să zac pe-o plajă. Oricare. E complex, echilibrat și îmbină foarte armonios vechiul şi modernul. Pasionații de arhitectura (cel puțin la nivel de Instagram) or sa hiperventileze. Promit!
Cel mai urat? Motru. Fost oraș minier care acum arata precum orașele alea fantomă pe care le vedem în scenariile apocaliptice. E super aproape de satul bunicilor (Mehedinți), unde obișnuiam să îmi petrec o parte din vacanța de vara. Tin minte ca uneori, seara, când ieșeam ca liliecii „pe afara” săream în mașină cu verișorii și frate-miu dădeam o fuga pana la Motru. Era un fel de: nu știm de ce mergem, dar măcar nu stam acasă.
-
Cea mai proastă replică de agățat care ți-a fost adresată.
Ma aflam la ceva party și nu ma simțeam deloc în largul meu, asa ca tot cloceam o scuza ca sa ma sustrag și sa plec acasă. În cercul respectiv de prieteni aterizase și un tip super dubios și mai nevinovat, el, asa. Eu eram mereu super politicoasa cu el, dar incercam sa îl țin la distanta. La un moment dat ma duc la baie. Când dau sa ies, distinsul era lipit de tocul ușii, blocand oarecum iesirea si acompaniat de un zambet tamp, îngană: Ăăăă… și ai fost la… BUDĂ?
-
Te vezi îmbătrânind în România? De ce?
Da, ma vad îmbătrânind aici, aproape de familia mea.
-
Pe ce piesă îți place să gătești?
Nu ascult muzica când gătesc, dar cu siguranță se găsește vreun documentar despre univers, societăți distopice ori science facts care sa ruleze pe fundal.
-
Următorul concediu programat o să te ducă în…? De ce ai ales destinația asta?
Ori vânez early booking, ori ma hotărăsc random cand apare vreo oferta interesanta.
Anul trecut de exemplu, nici nu m-am stresat prea tare. Mi-a vândut o prietena pontul cum că-s bilete ieftine la Tarom și tot în aceeași seara ne-am făcut și planurile. În prima faza ne gândeam la Tel Aviv, dar am setat din greșeală Alicante și aia a fost.
-
Logodită. Ce spune asta despre tine? Crezi în familia tradițională? Nu ești feministă? Crezi în „taina căsătoriei”?
Afirmativ. Spune ca după cinci ani, cumva, a devenit „oficial”. Nu. Nu. Nu.
-
Naști tripleți. Toți băieți. Cum îi botezi?
Te rog… încă învăț sa am grijă de mine. Unde mai pui ca am acasă șase bebeluși cu blana?!
-
Ceva amuzant. Orice.
Pisică-mea.
