Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Marii artiști ai marilor hipermarketuri

Zilele trecute eram prin Auchan la cumpărături și mi-am dezactivat adblock-ul din urechi pentru câteva minute, destul cât să savurez din fundalul sonor oferit cu mărinimie de „DJ-ul” magazinului.

Din boxe răsuna una din celebrele melodii ale unei celebre artiste locale.

Cânta ea acolo, frumos și pasional, despre dragoste (ne)împlinită. Între o ofertă la cârnați și chemarea la casa 14 a unui angajat de la raionul de Detergenți artista țării îți dădea sufletul.

Oare cum e să faci muzică pentru momente ca acestea? Nu spun că-i bine, nu spun că-i rău. Nu-s cârcotaș, doar mă bântuie curiozitatea. Sunt curios cum e să faci muzică și să-ți auzi creația între oferte la mezeluri.

Cum e ca pe muzica ta să se umple mai multe coșuri de cumpărături decât săli de spectacol?

Oamenii care se uită după cel mai bun preț la mălai, verifică listele de cumpărături și cântăresc portocale au parte de cele mai cunoscute (și difuzate) opere muzicale naționale și internaționale.

Oare cântăreții locali cum se simt când merg să-și cumpere lactate, carne și bureți de vase din hipermarketuri și se aud în boxe? Se simt încântați? Îi năpădește mândria? Se uită după privirile apreciative ale celor care împing cărucioarele pline? Caută să vadă vreun joc de picior? Vreo fredonare (când nu se purtau măști)?

Și nu mă refer la toți artiștii. Doar o mare parte din ei.

Curiozitatea mea ține de acei cântăreți care nu vând/n-au vândut/nu vor să vândă bilete la live-uri. Cum îți măsori baza de fani? Like-uri pe Facebook? Număr de oameni care te recunosc pe stradă? Apariții mondene la TV? Câți din cei n-jpe sute de mii ar da un 30-40-50 de lei să te asculte live? Eu sunt de modă veche și pe cei din urmă îi consider cu adevărat fani. Mocangeala e fundal. Fundal de hipermarketuri în cele mai multe cazuri.

Și nici nu vreți să încep să vorbesc despre cei a căror muzică e exclusiv fond pentru curse de UBER/taxi.

Toate gândurile de mai sus s-au pliat perfect pe faptul că recent am văzut o reclamă la TV care folosea ca fond muzical o piesă de la trupa Madness („It must be love”) din 1981. Și dacă vă uitați cu atenție la reclamele de la TV o să vedeți că majoritatea folosesc piese vechi când vor să transmită un mesaj susținut de muzică.

Probabil că (și) asta dă valoare creației: muzică atemporală (de reclame), muzică atemporală (de playlist/festival) și muzică de fond (hipermarket).

Altfel spus, pe voi ce piesă vă face să vreți să plecați mai repede din magazin?

7 răspunsuri

  1. Eu nu prea aud muzica asta de fundal de propriile ganduri sau de discuția cu colegul/a de cumparaturi. Parerea mea e ca nu prea le pasa artistilor unde se aude muzica lor atat timp cat se aude si poate pentru unii e relaxant sa-si faca dragele cumparaturi pe fundal de Delia, Smiley si alti cersetori.

  2. Mare noroc, ptr. cine nu aude ciripitul, din cimitirul muzical, radio România „Actualități” 🧐👺🤗😷🙏

  3. Nu suport sa aud în magazin muzica de la nici unul din radiourile de astăzi, mai puțin Vibe FM, Național FM, Europa Fm și Magic FM. Nu îmi plac artiști ca Delia, Andra, Pepe, Inna, Antonia, sau tot ce e la moda în general. Ii detest.

Dă-i un răspuns lui Vali Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.