În Vama Veche trăiesc și oameni

Ieri am văzut postarea cuiva despre cum Vama Veche „nu mai e ce a fost”, textul fiind urmat de o fotografie cu un BMW/Audi/Mercedes mare și lucios, parcat șmecherește pe Principală.

M-am uitat din nou la poză și mi-am amintit că eu am mai prins glod pe strada aia când eram în liceu, la scurt timp având să se asfalteze și să apară și trotuarul ăla paralel cu marea pe care l-au înjurat atâția și împotriva căruia, într-o perioadă, s-au făcut și petiții.

Când eram mai fecior știam pe cineva care avea casă-n Vama Veche. Acolo trăia el.

Să-i spunem Alex.

Alex nu se mutase-n Vamă pentru că era posedat de dragostea de Vamă, rock și libertatea stațiunii. Nici nu-l năpădise spiritul antreprenorial, vreun gând să-și facă pensiune sau hotel. Acolo găsise îndeajuns de ieftin pentru dorința lui de a avea o casă la mare. Raportul calitate-preț era excelent pentru prețurile de la început de 2000.

Alex nu avea în cap să facă turism. De altfel, căsuța lui modestă nu putea susține o astfel de strategie, fiind îndeajuns de mică și sărăcăcioasă încât să poți invita/caza doar apropiați care nu-s deranjați de lipsuri. Pentru al doilea cerc de prieteni își punea gazonul la dispoziție. Dușul era același pentru toți. În curte. Lângă toaletă. Din curte.

Alex era o fire sociabilă așa că s-a împrietenit repede cu vecinii și a aflat durerile lor.

Când Vama a devenit un pol al distracției și-a dat seama că-s plusuri și multe minusuri. E frumos să trăiești într-o stațiune vie, dar e și puțin deranjant să-ți bubuie boxele în geam 3-4 luni pe an. E drăguț să trăiești printre tineri, dar nu e atât de amuzant să-i vezi morți de beți, sparți, micționând pe garduri și făcând tămbălău în fiecare zi. Ca o paralele, cum sunt unii clujeni deranjați de Untold câteva zile pe an (zgomot, hărmălaie, prețuri) așa erau și unii localnici din Vamă deranjați de blestemul propriului succes. Succes pe care nu l-au anticipat. Cine-și imagina că o stațiune mică, izolată, fără condiții, vizitată de o mână de excentrici liniștiți, o să ajungă să duduie 24/7?

Alex și alții ca el au simțit că sunt blocați într-un fel de gaură neagră turistică în care localnicii sunt nevoiți s-o ardă cu infrastructura ca la 1900 de dragul unor turiști care vor să fugă câteva zile pe an de orice reprezintă civilizație. Doar că Alex nu „fugea” în Vamă. Trăia acolo. Așa că nu-i convenea să-și rupă mașina prin hârtoape și să trăiască în pseudo-primitivismul imaginat de petrecăreții lui 2000, cei din urmă zugrăvind după chip, asemănare și playlist ce știau de la părinți despre Vama Veche.

Simțea că el trăiește pentru imaginarul turistului. Cum a zis și el, „în Vamă trăiesc și oameni, nu doar turiști”.

Așa că Alex și ceilalți au salutat cu entuziasm asfaltările și modernizările din Vamă.

Pentru el orice dram de modernizare a însemnat un plus de confort în calitate de rezident.

Paradoxal, Vama nu s-a golit cu fiecare metru de asfalt pus, ori cu fiecare cazare „mai șmecheră” apărută. Ba chiar pe dos (ceea ce n-a adus neapărat liniștea sperată de Alex). Oricum, conform calculelor lui „era plin și cu pământ pe jos, e plin și cu asfalt. Măcar eu rămân cu asfaltul în celelalte luni”.

Per ansamblu totul e binișor. După Alex. Încă e gălăgie și bahaos, dar măcar rezidenții nu mai trăiesc într-un sat învechit. Pe ei îi ajută asfaltul și ce alte modernizări se vor mai face. Nu se vor întrista nici când (și dacă) stațiunea o să devină una mai bătrânească, de familie.

Cine vrea filme mai primitive, mai libere și fără asfalt e invitat să-și caute alt sat fără condiții care să fie gentrificat după standardele „vrem ca la bunica, dar aveți baie pentru fiecare cameră?”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: