Head-of-la-ce-eram-bun-înainte-să-fiu-head-of

Există această falsă percepție a multor angajatori că dacă ai un angajat bun pe X poziție este o idee bună să-l salți în carieră prin a-l face Șeful-la-X. Head-of. Leader-la. Director-de. Tata-ninja-pentru. Grădina ludică a acronimelor cu status e mare.

Impedimentul speciei noastre e că nu poți instala în soft-ul fiecăruia un program care să-l transforme pe individ și în lider. Îi poți spune ce aptitudini îi sunt necesare pentru a conduce un grup de oameni, dar firescul (și de cele mai multe ori evidentul) trebuie să-ți spună că lucrurile nu vor merge atât de ușor.

Să luăm exemplul unor domenii prin care m-am scăldat. Jurnalism și publicitate.

Corcodel e băiat bun. Își face treaba cum trebuie. Nu e 100% implicat, ci 120%. Pe modelul local (blamat, dar atât de iubit în suflet) Corcodel stă peste program, vine devreme, trăiește pentru muncă. În unele situații îl ajută și faptul că n-are viață socială, ori dacă are o familie/relație îți cam dai seama de cum funcționează după cât timp petrece departe de ea.

Corcodel e angajat model. Dacă șeful lui Corcodel are aptitudini sociale sub genunchiul broaștei nu scapă ședință în care să nu-l dea model pe Corcodel. „El cum poate?”

Inevitabil apare nevoia unui lider de echipă. Compania tânjește după un Head-of-Ceva. Unde să-l găsești pe acest lider care să strunească oameni și care să înțeleagă Ceva-ul? Păi îl avem pe Corcodel. Este el autoritar? Nu, fiind un băiat simplu, introvert, liniștit, dar e al naibii de bun la Ceva.

Și? „Și oamenii îl vor asculta” va spune Marele Boss.

Dar țeapă.

Socoteala din Excel nu se potrivește cu cea din structura de personalitate.

Corcodel e prea moale. Ori prea speriat. Ori pur și simplu n-are acel ceva care să-l facă să se impună. Degeaba și-a umplut biblioteca cu cele mai celebre titluri despre cum să fie „Un lider în 5-6-7-10 pași” că lui îi tremură picioarele când merge printre cei pe care trebuie să îi conducă pe noi culmi ale productivității. Nici el nu știe de unde i se trage felul ăsta. Probabil ceva de prin copilărie, vreun episod traumatic care l-a făcut să-și piardă încrederea în el. Naiba știe și nu îi place să discute despre asta. Vrea să-și facă treaba bine.

Corcodel devine frustrat pentru că nu e ascultat și nu reușește să se impună. Ba chiar simte că e luat de prost și colectivul știe că-i moale, motiv pentru care ajunge să facă tot felul de favoruri, ori munca altora.

Corcodel schimbă placa.

Devine dur. Începe să fie vocal, să spună „nu”, să fie de nerecunoscut. Apoi, neștiind să-și dozeze puterea devine un fel de Peter Parker posedat de Venom, chinuind subalternii dincolo de ce trebuia să fie fișa postului încă de la început.

Bine, precum lumea Marvel, sunt multe universuri în care poate evolua Corcodel, unul mai diferit ca altul. Dar cert este că sunt ferm convins de faptul că știți cel puțin un Corcodel care n-a putut să ducă funcția de conducere primită și totul a devenit un fiasco. E o artă să știi să vorbești cu subalternii și să-i motivezi. E ca-n fotbal: nu e obligatoriu ca un antrenor foarte bun să aibă un trecut glorios și pe gazon. Cât despre fotbaliști geniali care au eșuat ca antrenori n-are rost să mai vorbim.

Din păcate, discutând cu diverși suferinzi de muncă aflu că pe multe tronuri au fost urcați tot felul de personaje care în mod normal au fost bune la treaba lor, dar acum au devenit plastiline umane, ori sadici incapabili.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: