Grecia-i o țară fabuloasă. Și când spun asta nu mă refer doar la peisaj și mâncare (că de femei n-aș băga mâna-n foc), ci la faptul că mereu a picat în picioare, indiferent de înălțimea de la care a căzut. De-a lungul istoriei grecii au avut mai multe perioade de faliment decât Adriana Bahmuțeanu bărbați, dar cu toate astea Grecia arată mult mai bine decât actuala/fosta soție a lui Prigoană.
De ce? Pentru că nu le pasă, d-aia.
Am citit acum ceva timp despre un american pe la vreo 40 de ani, mare bancher pe Wall Street, care s-a procopsit cu una bucată cancer și-a vândut tot cu speranța că o va duce puțin și bine pe o insulă-n Grecia. Trăiește și azi, la 20 de ani de la diagnostic. Acum nu vreau să spun că-i Grecia acest meleag făcător de minuni, acest pântec sfânt, pentru că evident locul ăla e România. Dar ce au grecii și n-au restul este o mare durere-n tot.
Dacă ai văzut vreodată filmul „Zorba grecul” înseamnă că știi care-i definiția grecului: merge? Bine. Nu merge? Tot bine. Cred că pe filieră fanariotă au moștenit și românii miserupismul, dar noi am făcut treabă de mântuială și n-am știut să ridicăm asta la rang de artă.
Poftim, grecii se pregătesc să iasă din zona euro.
Cică se zvonește c-o să se facă o monedă Euro de Sud și Euro de Nord. Ca mai apoi să apară Euro Vintage, Euro pe Rit Vechi și Euro Chinezesc. De ce? Pentru că grecii sunt importanți în economia și securitatea europeană. Așa au avut ei noroc, să stea bine. Că de nu-i vor cei din UE nu-i stres, rușii abia așteaptă. Oricum noua conducere a țării (Syriza) a făcut deja o serie de parteneriate cu rușii. Astfel încât ciupesc bani și dintr-o parte și din cealaltă. Bani pe care știm deja că nu-i vor mai da înapoi. De ce? Pentru că meh.
Ce ne plângem noi că-n România nu se plătesc taxe și evaziunea-i mare. În Grecia-i El Dorado. Ani la rând își făcea bijniss oricine avea o bărcuță. Aveai bărcuță, aveai turiști, plimbai turistul, făceai banul, taxe nema. Acum e mai greu pentru că mulți nu-și mai permit nici măcar trei scânduri de o plută, dar spiritul „antreprenorial” e acolo.
Cel mai amuzant e că grecii n-au vrut să restituie împrumutul luat de la nemți pe considerentul „lasă că voi ați venit acum 80 de ani p-aici cu Hitler al vostru și…”. Și amuzant e că am prieteni și cunoscuți care-s de acord cu genul ăsta de polemică. Păi dacă începem să plătim polițe istorice făcute de strămoșii noștri mai proști și colerici înseamnă că 1000 de ani de acum încolo o să plătim doar datorii. Că am și eu un stră-stră-stră-străbunic pe care l-au bătut vizigoții prin primăvara lui 250 așa că vreau despăgubire de la nemți.
Acum Europa se frământă, cum s-o dreagă să nu se scindeze UE pentru că dă prost la palmares, dar pe greci nu pare să-i intereseze. Sunt puțin strâmtorați și-am auzit că-s multe firme falimentare, dar turismul merge și împrumuturile tot vin. Deja nu-s împrumuturi ci donații.
Nu știu ce mă surprinde mai mult la Grecia: că a câștigat un turneu final de fotbal cu o echipă de pensionari, sau că-i atât de norocoasă încât la un posibil cataclism planetar o să fie singura țară ferită de griji? Ăștia sunt în stare să-i spună lui Iisus la a doua venire: „Alooo, ce facem aici? Păi reînviem morții și nu plătim nimic?”
Peste 500 de ani când Mad Max n-o să mai fie film ci documentar, pe Terra vor mai exista doar trei țări: Japonia într-o bulă hi-tech de sticlă, Grecia liniștită pe plajă cu un pahar de ouzo în mână și România cu autostrăzi suspendate pe biserici. N-avem cum altfel.