Numele meu este anxietate și am George Bonea.

A fost eroism la #Colectiv?

Ce urmează să spun va enerva. Sunt conștient de asta, dar dacă tot sunt părerolog îmi asum ce spun și spun ce gândesc. Și nu-s singurul care gândește următoarele. Până acum suntem… doi. Poate până la finalul textului o să fim… trei.

În primul rând, subiectul Colectiv e 9/11 românesc. Vreți să vă spun un secret? Se fac glume și despre asta. Se fac glume d-alea „nașpa” despre tragedia de acum doi ani. Așa cum se fac glume și despre Holocaust, Titanic, ofertele la tigăi și alte drame ale umanității. Unii oameni au prostul obicei să râdă de orice.

Dar sunt glume spuse în intimitate pentru că mna…

Colectiv naște emoții puternice. După Colectiv a căzut un premier, s-au unit oameni, s-a născut o mișcare. A fost ceva mare. Așa că-s conștient că intru pe gheață subțire cu tractorul.

Acum câteva zile mama unei tinere care a murit la Colectiv a declarat că victimele de acolo s-au „jertfit”. Pot empatiza cu pierderea doamnei. Printre victimele de la Colectiv se află și prieteni, cunoștințe sau prieteni ai unor cunoștințe. Și Sorin (chitarist Just Another Lie) era acolo și a suferit arsuri, iar Alexandra Furnea mi-a fost colegă de muncă vreo doi ani. Am fumat împreună vreo trei țigări. Deci ne știm binișor.

Dar am o problemă cu acest „jertfă” pe care-l folosește toată lumea. Nu, nu s-a jertfit nimeni. Oamenii nu s-au dus la un concert cu gândul să moară pentru țară.

Cuvântul „jertfă” este atât de puternic încât dă naștere unor deliruri care aruncă-n derizoriu tragedia de atunci. Spunând că victimele s-au „jertfit” (plusând cu „pentru țară”) deschizi drumul conspiraționiștilor care adaugă momentului o încărcătură aiuritoare: Soroș, Iohannis, franc-masoni, lucrătura lui Satana și alte aberații.

Realitatea post-Colectiv e că suntem înconjurați de români care cred că-n spatele accidentului de la fabrica Pionierul a stat o mișcare bilderbergiană care a dorit să omoare zeci de rockeri pentru a schimba un premier. Asta-i o gogomănie, vizibilă din spațiu. De unde se vede și că Pământul e plat.

O altă realitate, aia lipsită de puternicul factor emoțional, e că mai mulți tineri au fost la un concert. La acel concert s-au folosit elemente pirotehnice într-o manieră complet retardată („bale-scurse-din-gură” retardată). Și așa s-a ajuns la un număr uriaș de victime.

Atât. Oamenii ăia au murit pentru că alți oameni sunt proști și corupți. D-aia „corupția ucide” este un slogan genial.

Victimele alea merită un amărât de nume de stație de tramvai nu pentru că-s eroi, ci pentru că trebuie să ne amintim mereu că prostia și corupția ucide.

Drama asta a scos la lumină un sistem sanitar aberant și sărac, dar uite că au trecut doi ani și nu s-au schimbat prea multe. A, ba da: încă se dau mai mulți bani la biserici. Românismul merge înainte. Dacă vrem să folosim „jertfă” putem spune că victimele s-au sacrificat încercând să-și trateze rănile aici, în țară. Faptul că n-au vândut tot și nu s-au mutat în altă țară, asta-i jertfă. Prin durerea lor ne arată mizeria sistemului.

Știu că e posibil să fiu chichiricios și să mă ambalez de la un cuvânt („jertfă”), dar de la el pleacă toată nebunia celor care cred că treaba a fost aranjată. Ăia-și bat joc de răniți. Ăia râd cu scuipat în fața logicii.

Țara asta o să cadă la primul cutremur. Credeți că-i de vină Soroș sau faptul că zeci de ani am locuit în blocuri de carton? Bine, o să vă spună la România TV că celebrul ungur a ridicat blocurile…

Acestea fiind zise, cu respect pentru victimele Colectiv, dar nu e o problemă de jertfă și eroism, ci incompetență.

Acum să-nceapă disonanța cognitivă.

2 răspunsuri

  1. Ca mentalitate generalizata traim intr-o societate in care fiecare crede ca merita o statuie pe un piedestal pentru simplul fapt ca-i scrie in buletin ca e roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.