Filosofia celui care nu te place

În epoca internetului relațiile dintre oameni se scriu altfel. Mai ales între oamenii care nu se suportă.

Dacă nu-ți plăcea de cineva în trecut totul decurgea destul de simplu: nu te intersectai cu el. Nu te interesau preocupările lui, cel mult îl mai vedeai în contexte comune, îl înjurai și-ți vedeai de viață.

În ciuda faptului că astăzi suntem suprasolicitați și suprastimulați tot ne mai găsim timp să urmărim cu ardoare persoanele care ne repugnă. Unii își oferă zilnic doza de BDSM vizual parcurgând cu poftă paginile de profil ale unor oameni pe care nu-i suportă. Când găsesc ceva scandalos (adică totul) lasă și un comentariu.

Cunosc bărbați care urmăresc oameni pe care îi înjură constant, iar unele fete se „delectează” cu instagramul altor domnișoare doar pentru a vedea ce „porcării” mai poartă.

Sunt oameni care reușesc să trăiască din atitudinea asta. Nu-i o scuză, dar ei măcar monetizează această dăruire. Dar la cealaltă extremă se află cei care o fac în regim de voluntariat. Intră zilnic pe paginile de Facebook/Instagram ale celor pe care nu-i suportă și se descarcă acolo pentru tot și toate.

Sunt și părți bune în a avea câțiva isterici. Câțiva, nu mulți. Clar nu toți.

Istericul e fidel. Istericul se obosește, intră în fiecare zi să te urmărească și îți ajută mereu pagina să se propage mai ușor lăsând comentarii uriașe și reacții la postare. Cu cât e mai multă interacțiune cu o postare făcută de tine cu atât ea ajunge mai departe. Bogdaproste.

Istericul îi stârnește și pe ceilalți. Și ajung să se certe, să se contrazică. Se naște o dezbatere online pentru că unul e nervos și nu te înghite. Și ăsta e hobby-ul lui zilnic.

Cel mai comic e faptul că de ceva timp Facebook le oferă titulatura de „Top Fan” celor foarte activi pe pagini. Și cum nervoșii sunt activi ajung inevitabil să fie ștampilați ca „Top Fan”. O superbă ironie a faptului că, de fapt, iubești ce urăști.