Mama Natură/Dumnezeu/Monstrul Spaghetă Zburătoare/cum vrei tu să-i spun, are niște metode ciudate de a-și bate joc de oameni. Ați remarcat, nu? Și vorbesc cu doamnele și domnișoarele acum.
Ai remarcat că dacă înveți, dacă ești genul „studioasă”, natura îți râde puțin în nas. Îți handicapează puțin sex-appeal-ul. Te umple de coșuri, îți dă ochelari fund de borcan, păr pe mâini cum avea Bob Marley în cap ș.a.m.d.. Evident că mai sunt și accidente, frumoase și de nota 10, dar astea-s anomalii.
Un studiu nefăcut demonstrează că femeile care învață suferă la capitolul frumusețe. Nu știu de ce, probabil e ceva în praful ăla de carte care provoacă o urâțenie adolescentină. Poate că praful de cretă te face să-ți miroasă gura, ori să ai un mers ciudat. De la atâta scris referate îți crește nasul sau ți se unesc sprâncenele. Ai înțeles, educația dăunează aspectului.
După facultate, master și doctorate te repari cu bani, dar până atunci…
Colega ta de clasă, aia de se ruga pentru un 5-6 să-i iasă media, a ajuns mare. E deputată. De Ilfov, nu de Milano cum își dorea ea, dar totuși. DE-PU-TA-TĂ! Probabil că ea nu știe să pronunțe pe silabe acest cuvânt, dar e.
Tu? Tot la birou? 9-18? Rate? Credite? Două săptămâni de concediu pe an? Tot deșteaptă? Te-ai reparat, sunt sigur, natura și-a îndreptat greșeala.
Știi unde ai greșit tu? Tu ai făcut meditații pentru note bune. Ai vrut la facultate, nu la Spiru. Ești praf! N-o spun eu, o zic standardele naționale.
Uite, colega ta, deputata, n-a făcut meditații. A făcut țâțe. A făcut tuning. A băgat bani în ea cât bagi într-un Trabant să-l faci BMW, dar „se merită”. Bine, n-o să exagerez, a avut și puțin noroc. E din familie bună. Sânge albastru. Roșu. Mă rog. E din neam cu Pandele. Dar când a fost prezentată partidului ca variantă pentru PSD Ilfov a confirmat. Și-a luat în piept munca și a spus că nu se ferește s-o ia pe față, să înghită reproșuri.
Plus că ea nu scuipă.
E fată bună. E o alternativă fresh și modernă la Profesoara Grevistă, madam Cristiana Anghel. A ieșit una, a intrat cealaltă.
Așa că fetelor, ați prins șpilul, da?
Vreți carieră politică în România? Dacă nu se poate pe linie de familie mai aveți o șansă: faceți țâțe, faceți bot, faceți orice, dar nu faceți școală.
Școala e pentru proști. Și oricum o facem mall în curând.