Corpul de control al premierului a efectuat o serie de verificări la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari și a descoperit că pe lista pomanagiilor cu titlu de „revoluționar” se află și un cetățean care în decembrie 1989 avea 5 ani. Cinci!
La cinci ani un copil știe aproximativ 2.500 de cuvinte, se deplasează singur, e în stare să se ridice după ce cade ca prostul în mufă și poate ține un AK-47 în mânuțe. De asemenea, îl poate utiliza exemplar în împușcarea bolșevicilor trădători de neam și țară. Cel puțin așa spun pediatrii.
Ce nu am spus niciodată, din modestie, este că și eu am luptat la Revoluție.
M-am născut pe 25 iulie 1989 și când s-a declanșat Revoluția eram în fața sediului Comitetului Central împreună cu tata. Ne uitam amândoi la Ceaușescu în timp ce vorbea de la balcon și discutam despre cine o să câștige campionatul. Tata spunea că „Steaua”, eu îi spuneam că nu-mi pasă, eram prea preocupat de situația geopolitică din Blocul Estic și încercam să anticip semnificația căderii Zidului Berlinului.
Da, cu toate că aveam 6 luni în decembrie 1989, vorbeam limba română, franceză și rusă, cântam la trei instrumente și puteam susține o discuție logică și documentată despre istorie și politică. Între timp am uitat toate astea. M-a prostit Facebook-ul.
Într-un moment de furie lăuntrică m-am ridicat pe umerii lui tata și am început să urlu: ”JOS CEAUȘESCU! JOS CEAUȘESCU!”. Lumea a simțit această energie și a început să strige cu mine! Ceaușescu s-a panicat și a dat în bâlbâială la balcon. Iliescu s-a retras din spatele lui și atunci mi-am dat seama că-l lucrează pe fraier și o să ajungă președinte.
Știam tot!
A început să se audă zgomot de avioane și tancuri. Mi-am dat seama că-i regie făcută de Sergiu Nicolaescu, dar lumea n-a vrut să mă asculte. Le-am spus că dacă nu acționăm repede o să fugă Ceașcă, dar n-au ascultat. Am fugit în sediul C.C., m-am dus pe acoperiș și m-am prins de elicopterul dictatorului. Dar a venit tata după mine și mi-a spus să mă dau jos că o să cad și fac buba. L-am ascultat, că mna, e tata.
În timp ce coboram cu tata din sediul C.C. am avut o discuție scurtă cu unii de pe acolo. Le-am spus că am simțit din greutatea elicopterului că n-o să meargă prea departe. După bătaia vântului și gradul de înclinare estimam că va ateriza la Snagov. Apoi a apărut Iliescu să calmeze spiritele și cineva a întrebat „cine e domnule Iliescu ăsta?”. N-am apucat să spun ce cred despre el că a urlat cineva „e om bun domnule” și prostimea l-a crezut.
Apoi am plecat acasă. Ne aștepta mama îngrijorată.
După Revoluție mi-a zis o rudă să merg cu tata după certificatul de revoluționar, dar am zis că nu. Am făcut totul din pasiune și dorință de mai bine. Ce fraier am fost. Aveam și eu cărucior de firmă și scutece șmechere….
