Dramele recente ale omenirii pălesc în fața problemei care a erupt în societatea românească. Scandalul brutarilor sri lankezi din Ditrău a reușit să provoace o rumoare în Gradina Maicii Domnului cum n-am mai avut de la referendumul anti-gay.
Ce bine. Ne plafonasem.
Acum mulți ani se zvonea c-o să avem în România un parc de distracții, Dracula-Land, o șustă pe bani mulți pe care nu mai știu ce om politic o gândise și promovase. Nu s-a materializat, s-au pierdut niște bani, nu s-a mai zis nimic.
Dar acum e momentul. Acum e timpul pentru DitrăuLand, primul parc de distracții rasist din lume. Dacă nici asta nu ne iese e clar că suntem neam de traistă și nu suntem în stare nici măcar să fim noi.
Din punct de vedere al obtuzității oferim atât de multe și putem intra pe o piață unică, fără competitori reali. Eu văd deja un profit uriaș din asta. Ne-am umple de autostrăzi, biserici și mall-uri dacă am lansa această afacere.
Ce este DitrăuLand?
Primul loc din lume în care poți să vii și să distrezi rasistul, homofobul, antisemitul, sexistul ș.a.m.d. din tine.
O să atragem oameni de peste tot, din țară și din străinătate. O să te poți da într-un roller-coaster uriaș din vârful căruia să scuipi în capul persoanelor cu handicap. La un alt stand o să poți trage cu arma după cine nu-ți place. La trei ținte nimerite primești un deținut politic/religios de pluș.
Vom avea și o zonă specială unde să poți merge în cârca unor etnici, iar în mica grădină zoologică vei putea vedea exponate umane de diferite culori, ca-n Belgia acum câțiva zeci de ani. Știu, suntem în urmă dar ajung și la noi trendurile din Vest.
Hai și la standul unde poți da vina pe un evrei pentru orice. La trei culpe corecte (toate sunt) câștigi o stea aurită.
Măsoară-ți forța lovind cu pumnul într-o femeie. Cea mai puternică lovitură îți poate aduce, drept trofeu, o tigaie de aur.
Neapărat să le spunem oamenilor să nu hrănească săracii din lumea a III-a printre gratii. E periculos, e posibil să-I obișnuim cu mâncarea.
Vrei să te relaxezi? Stai pe o bancă la umbra unui gay înfipt într-o țăpușă. Pentru câțiva lei poți opta pentru unul care să-ți și cânte (piese din repertoriul Queen, Elton John, George Michael etc.).
O capelă ortodoxă/catolică/greco-catolică ar da foarte bine, un loc unde să te rogi pentru moartea rapidă a celor pe care nu îi suporți.
La ocazii vom pune în scenă momente emblematice din istoria poporului român: Ședința de la Ditrău, Violul celor 7 și apărarea lor de către săteni, concerte Tudor Gheorghe, episoade caterincă din perioada sclaviei rome, femei bătute pentru orice.
Treci și pe la standul lui Mikey Hash să-ți ghicească în cardul de credit dacă o să faci copii și câți.
La final poți pleca acasă cu tot felul de suveniruri, de la magneți la rujuri și săpunuri realizate manual chiar la fața locului. Alegi aroma și-n câteva minute e gata.
Singurul impediment e că la DitrăuLand poți ajunge și tu parte din distracție. Că nu se știe niciodată…
Ce, ți se pare că România merge Ditrău în mai rău?
4 răspunsuri
> ungurii discrimineaza emigrantii in romania
> „romanii ie prosti”
Bonea, nu o da in boala pseudo intelectualului roman de a-si face cariera din a critica romanii cu orice ocaze.
Ditraule care estu tu rau!
Am asa,un sentiment tampit ca nici nu ma mir de ce se intampla, pentru ca ma uit la poza si vad acolo ca oamenii aia chiar sunt convinsi ca e bine ce fac si cum gandesc si nici o urma de penibil sau rusine nu le intuneca chipurile.Oameni am zis?
comentezi fara sa te informezi, am vazut un interviu la tv cu locuitorii din Ditrau si spuneau ca nu este vorba de rasism, patroana, o jigodie penala ii ponta 4 ora si ii muncea 10 ore pe o mizerie de salariu si daca aveau ceva de zis li se raspundea ca mai poate sa aduca inca 10 muncitori, poate vrei sa spui ca e capitalism si daca nu le convine sa caute job in alta parte, dar aici vorbim de incalcarea legii, orice patron care nu vrea sa respecte legea sa isi ia alaiul si sa se duca in republica democata congo