De citit în drum spre casă – 1048

Un răspuns

  1. Premierea elevilor in scoli –

    Misto idee. Cam cum au facut americanii cu „No child left behind”. Look how well that turned out.

    Eu nu scriu asta din postura de mare psiholog, sociolog, bastan in ale cunoasterii comportamentului copiilor per ansamblu. Iti scriu asta ca fost elev, si ex copil.

    In scoala, cam pana undeva prin clasa a 11-a, am fost un elev bun. Am avut punctele mele forte dar si lacunele aferente. Motivul pentru care am fost un elev bun(cel putin in opinia mea din introspectia pe care am am facut-o asupra acelei perioade), a fost competitia. Acest simt al competitie nu a fost ceva neaparat nativ – dovada fiind faptul ca la 2 ani dupa ce am plecat de-acasa am avut o cadere in performanta groaznica si am renuntat la facultate in anul 2.

    In anii precedenti facultatii si ultimului an de liceu, locuiam cu bunicii. Niste oameni foarte deschisi la minte dar si foarte constiinciosi, ce s-au tinut de mine sa invat si mi-au format spiritul de competitie. Citez: Pai cum ba e ala mai bun ca tine? Da are doua capete? Tu esti mai destept ca el, si uite ca esti. (si aici foloseau exemple extrem de pozitive unde eram net superior acelor colegi care per total poate erau mai buni ca mine – sa dau un exemplu, aveam o memorie formidabila. toti studiau ore intregi in timp ce eu faceam temele ca sa scap de gura lor ca oricum ce invatam in clasa era baza a ceea ce prindeam eu organic). In timp, cu ei imbatranind si eu incepand sa ma maturizez (sau pseudo maturizez), acel drive a inceput sa scada treptat dar sigur.

    Si am plecat de acasa fix in momentul cel mai inoportun. Inaintea BAC-ului. Cumva siguranta pe care ei mi-au dat-o prin acel imbold, a acaparat gravitatea examenului spre care ma indreptam. Si de acolo a fost un slippery slope. Am luat bac-ul fara probleme, dar asta din pur noroc. Si stiu ca nu crezi in asa ceva, dar eu am citit un singur comentariu din cele 100 necesare pentru a fi 100% pregatit pentru bac (la romana), fix ala a picat. Da, norocul exista.

    De acolo pana la a fi exmatriculat din facultate pentru non-prezenta a fost o simpla formalitate.

    Competitia este ceva ce eu cred ca, hranita pozitiv, aduce niste rezultate si impinge indivizii sa atinga niste praguri sau sa impinga limite pe care ei le credeau anterior inabordabile. Suntem nascuti, si avem materialul genetic, sa fim competitivi. Dar acel impuls trebuie hranit, trebuie perpetuat si trebuie tinut in frau atunci cand dauneaza. Iar aici, al doilea cel mai important catalizator in a aduce ce-i mai bun din toti elevii, oricare ar fi potentialul lor, este invatatorul/profesorul/mentorul.

    Duduia asta nu face decat sa isi ridice mainile de pe responsabilitatea de a ajuta cat mai multi tineri, si vina aferenta (si inevitabila) ca nu a putut ajuta mai multi. Comfortul ei mental nu este mai presus decat cerintele job-ului. Te-ai inhamat la caruta, trebuie sa ii tragi pe toti, oricat de greu ar fi. Nu renunti ca vezi tu nu prea ai chef sa ii faci p-aia mici sa se simta prost. Tocmai ca asta ar trebui sa se intample – sa se simta prost, dar sa nu ii faci tu sa se simta prost. Sa se simta prost by proxy, unde vad ca altii reusesc in aceleasi conditii, aceleasi oportunitati, si sub aceeasi tutela, si sa ii inveti sa isi puna semne de intrebare.

    Dar ok, e mai bine sa renuntam la premii complet.

    Vorba lu Carlin: Pretty soon, all you’ll need to get into college is a fucking pencil. Got a pencil? Get the fuck in there, it’s physics.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.