Mă preocupă subiectul “cum să crești un copil”. N-am încă, dar vreau și încerc să-nvăț încă de pe acum cât mai multe, să nu mă surprindă peste ceva ani vreo întrebare și să mă aud spunând “du-te să vorbești cu mami, știe ea”.
Ce am observat că-i problematic în ultimul timp, fiind o generație de joboholici în cinstea corporațiilor care ne dau zile libere și loc de parcare-n fața firmei, e faptul că nu prea se stă cu plodul. Mai ales în cazul celor care fac un copil pentru că vor să bifeze acest task și să scape de gura ălor bătrâni. E simplu: sex – fătat – pasat la bonă/părinți. Se mai deranjează pentru el când e vreo festivitate, dar și asta doar cu o condiție: să fie loc în calendar și să nu se suprapună cu un alt appointment.
Altfel e nasol.
Și puștiul crește cum știe și primește. Dacă-i pui în brațe și o tabletă sau alt gadget care să-l țină ocupat ți-ai asigurat ani buni de liniște. N-o să te agaseze decât în cazurile când vrea să mănânce (ceva văzut pe tabletă, adică fast-food că n-am văzut reclame cu mesajul “mănâncă ceva gătit de mă-ta!”) și când o să vrea un alt joc/gadget nou. Și pe la 14-15 ani o să-și ia lumea-n cap și tu ca părinte o să valorezi fix… Tetris. Crezi c-o să te asculte cu privire la vreo decizie când n-ai fost acolo lângă el să dați o pasă, să faceți o tură cu bicla, ori să vedeți un film împreună? Gata, l-ai handicapat emoțional și trebuie să-ți asumi asta. „Da, dar am adus bani în casă”. Foarte bine. Acum repară tu anii cu banii. Poți? Nu prea. Nasol. Treci la colț.
O să fie greu. E deja. Mă gândesc la părinții de acum, care se străduiesc să-și educe plozii, dar vin de la școală impresionați de vreun coleg lipit de tabletă.
Aici e testul cel mare: dacă-ți convingi copilul că sportul și cititul sunt mult mai bune decât omorâtul găinilor pe tabletă meriți un loc în Parlament. Tu îi poți convinge pe ăia care votează pe găleți să n-o mai facă. Știu, e greu. Cu pomanagiul.
Serios, unii se stresează că „se islamizează Europa” și copiii de azi sunt devastați de faptul că au lag în jocuri.
…
Am avut această revelație după ce am mers la Teatru Țăndărică. Câți copii știu că există Teatru Țăndărică? Câți puști au mai auzit recent de la părinți “azi mergem la teatru și o să ne distrăm”. Vă recomand. Mai 3D de atât n-o să vadă nicăieri. De văzut și pentru părinți, pentru că la Țăndărică sunt și piese pentru adulți. Precum Candid. De văzut și de râs.
Dacă nu știți cum să-l abordați încercați așa: “fiule, la Ț@ndărik e o chestie piesă!!! E wow! E cool. Nu prea se merge p-acolo că-i mai under așa și nu merg toți hipsterii, dar o să instarupi când o să dai check in de acolo pe Instagram!”.
Un răspuns