Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cum putem reduce populația planetei?

Până-n 2050 se preconizează c-o să fim puțin peste 10 miliarde pe planetă. Asta înseamnă ceva mai multă aglomerație.

Cum s-o spun mai clar?

O să stai la coadă spre Valea Prahovei de când ai urcat în mașină. În Berceni.

O să fie nevoie să-ți faci rezervare la KFC, cu o lună în avans.

Corporatiștii vor prefera să doarmă în corturi, în fața clădirilor din Pipera. Mult mai bine decât să se înghesuie la metrou.

Se anunță un 2050 canicular, cu 30C în plus față de ce avem acum. O să spui că 30C nu-s cine știe ce, dar încearcă să-ți imaginezi că e și mai cald și tu ești într-un tramvai și mai aglomerat. Fără aer condiționat. Că n-a mai avut Firea bani.

Acestea fiind zise, ce-i de făcut?

Problema nu e cum îi oprim pe oameni să facă alți plozi. E simplu: lege să nu naști mai mult de unu. Dar ce facem cu ceilalți, deja născuți și parte din sistem?

Eu aș propune ca la fiecare deschidere de hypermarket, unde-s oferte la tigăi și ulei, toți clienții care așteaptă la intrare să fie înarmați cu furci și topoare. Pune mâna pe o ofertă de nerefuzat. Și încearcă să nu mori.

Transmiți totul la TV și te-ai rezolvat și cu un super-show.

Te-ai dus să pupi moaște? Nu vrei să stai la coadă? Toată lumea furci și topoare! Sfințite, că nu suntem păcătoși. Pupă. Și încearcă să nu mori.

Scoatem banii. Finanțele se rezumă doar la furci și topoare. Vrei un televizor? Trebuie să dai în cap pentru el. Vrei mâncare? Dă în cap.

Știu că poate părea sălbatic, dar și acum planeta-i plină de cozi de topor.

O altă variantă e cea din filmul Downsizing. Micșorarea oamenilor. Adică-i faci cât caracterul lui Dragnea. Mici de tot.

Voi ce altă sugestie pentru reducerea populației aveți? Cel mai interesant/amuzant răspuns primește două bilete la Downsizing, pentru luni (8 ianuarie) la Grand Cinema Băneasa. Ora 19:30.

Anunț câștigătorul duminică seară.

5 răspunsuri

  1. Eu propun ca toți fetusii sa trebuiască din start sa fie avortati și sa se filmeze o emisiune pentru copii în clinica de avorturi numita supraviețuitorul.

    1. Prea tarziu, deja te-ai nascut in mod inutil. Faceau omenirii un serviciu daca propuneau asta fix inainte sa te nasti tu :)))

  2. Cred ca o buna varianta ar fi mai degraba sa reducem densitatea din zonele foarte populate si popularea celor depopulate sau unde, in genere, sunt putini oameni. Dar asa ne trezim ca stricam si alte zone si iarasi nu e bine 🙂 Pana la urma, cred ca vom ajunge la un echilibru. Pamantul asta nu ne poate tine pe toti, asa ca selectia naturala isi va face efectul.

  3. Tocmai cand acesti eroi din CPF fac spume la gura ca nu ne inmultim destul din cauza de homosexualitate si riscam sa ajungem pe cale de disparitie vii si tu cu idei din astea nepopulare? Ce-or sa creada drept-credinciosii?!

Dă-i un răspuns lui Cineva Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.