Mulți dintre voi nu știți, dar eu sunt miliardar. Miliardar e puțin spus. Să zicem doar că am bani de mă enervează. Mă enervează că nu știu ce să-mi mai iau de ei și acum mă chinui să duc această viață bogată încercând culmea luxului: să trăiesc ca și cum sunt unul dintre cei mai mulți. E mai greu și costisitor decât ați crede, nu-și permite oricine să trăiască de parcă n-ar avea mulți bani.
Cum am făcut bani?
Din nou, sunt o fire mai retrasă, mai intimă… dar dacă tot am ajuns în punctul ăsta zic să fiu sincer cu voi (oricum nu contează, vă știu, sunteți prea obosiți să reacționați în vreun fel. Poate doar admirativ, sunteți ușor impresionabili de exemplarele care au reușit, indiferent de metodă).
Totul a început acum vreo 150 de ani. Bunicul Bonev a descoperit o formulă complicată (nici azi n-o înțeleg cu adevărat) prin care dacă storci albine poți să obții un ulei… un fel de carburant. Nu e miere, aia-i altceva. În cazul ăsta pur și simplu aduni albine, le presezi (la rece? La cald?) și prin alte tehnici complicate ajungi la lichidul ăsta atât de vital vieții noastre de zi cu zi. Mulți dintre voi nu știți, dar zeama asta de albine e în orice: carburant, plastic, mezeluri, vopseluri… Orice vezi tu în jurul tău acum se datorează acestei invenții. Mi-au zis inginerii că albinobilul (substanța obținută) e aia care dă gust, consistență, culoare, rezistență produselor pe care le consumăm și folosim în fiecare zi.
Și bunicul a făcut o avere din asta. Averea mi-a rămas mie și eu sunt acum responsabil să duc afacerea albinobilului mai departe.
Ce nu știe Bunelu’ e că lumea s-a schimbat de acum 150 de ani.
În ultimii ani au tot apărut unii care urlă că nu-i ok să omori albine. Că, vezi dom’le, se distruge planeta pentru că fiecare albină e importantă. Da, nu știu ce să zic… bartai bila de pământ și apă stă în niște gâze. Sună cam… Și oricum, dacă aș asculta de ei și prin absurd aș pune lacătul pe fabrica de albinobil voi vă imaginați câte persoane și-ar pierde locul de muncă? Și eu vorbesc aici doar de muncă, nici nu mă mai duc pe șirul problemei când efectiv toată economia planetară se va bloca pentru că nu mai există albinobil. Ce ne văicărim noi că n-avem cipuri, gaze, curent… dacă rămânem fără albinobil putem să ne dăm foc la bani, case și tot.
De vreo 15-20 de ani apar tot mai multe cărți, filme, documentare despre cum trebuie să protejăm albinele și cum industria de albinobil ne omoară pe toți. Ho, nu-s eu singurul. Între timp și-au făcut și alții fabrici de albinobil pe planetă, suntem mai mulți „nenorociți”.
Cum nu pot să pun lacătul pe magazin am încercat tot felul de metode să-i mai calmez pe supărați.
Inițial am zis că e combinație să contribui și eu la creșterea albinelor. Să plantez stupi pe banii mei, să arăt că dau înapoi din ce consum. A fost frumos, au intrat și alții în horă, o mulțime de voluntari care în weekenduri veneau cu mine pe coclauri să instalăm stupi și să regenerăm resursa mea principală. Ne-am distrat, am ciocnit un păhărel, am dat cadouri, șepcuțe și tricouri personalizate, am mai chemat vedete, am strâns mâinile unor politicieni soioși. Părea că toată lumea e fericită. Dar nu era. Ăștia anti-albinobil tot mai șucăriți. O mână de hapciupalitici aiuriți și visători care nu înțeleg cum funcționează economia.
M-am enervat, fie vorba între noi.
La ultimul Albinobil Summit, unde ne-am întâlnit toți ăștia din industrie, m-a liniștit un prieten. Mi-a zis una de m-a dat pe spate: „de ce să începi un război cu nebunii când poți să începi o agenție? De marketing, de publicitate, de PR…”. Mi-a explicat el, trecut prin viață, că e lumea plină de oameni dispuși să-ți țină partea pentru suma potrivită. Și că unii închid gura pentru o boxă wireless, alții pentru 10.000 euro pe lună. Dar ce înseamnă 10.000 de coco când faci…
Așa că mi-am văzut de sfat și m-am conformat.
De ceva ani sunt foarte liniștit. Da, piața de albinobil e volatilă, dar până mă reinventez și fac bani din altceva mai am mult de supt din iapa asta. Albina asta. Important e că am găsit cum să închid gura comentatorilor, dar mai ales ochii impresionabililor, ăia care pot trece imediat în tabăra opozanților mei. Mi-au vândut unii o idee de milioane: îi faci pe anti-albinobiliști să pară niște nebuni cu acte. Să fie atât de exagerați și isterici încât indecișii cu privire la impactul albinobilului să fie speriați, scârbiți sau șocați de manifestările lor.
Uneori a fost mai greu, n-o să ascund asta. Casting de actori (unii pe care să nu-i știe nimeni și care să dispară după rol), construit de personaje, cheltuit bani pe mișcări anti-albinobil… scenografie, nu glumă. Nu-i ușor să-ți dai la gioale în mod artistic.
Dar îmi iese. Când simt că urlă mai tare și articulat anti-albinobiliștii liberi îi scot în scenă pe ai mei. Ăștia pregătiți de mine sunt profesioniști. Arată ca niște anti-albinobiliști veritabili. Se îmbracă ca ei, au părul ca ei, urlă aceleași vorbe. Sunt copia perfectă. Doar că ăștia ai mei sunt mai „vrednici”. În numele anti-albinobilismului distrug magazinele preferate ale indecișilor, strică evenimente sportive, murdăresc statui și locuri instagramabile. Pentru suma potrivită îi convingi să-și dea foc, să-și cimenteze cuticulele, să se lege de poduri… Și unii ajung s-o facă și moca, trebuie doar să-i faci să creadă, să-i lucrezi psihotronic. Sună complicat, dar e chiar foarte ușor. Nimic nu e imposibil când îți permiți imposibilul.
Rezultatul e clar și frumos: indecișii cred că anti-albinobilismul este o mișcare de nebuni. Cine ar vrea să se alieze cu nebunii?
Ce o să fac după ce n-o să mai am albine din care să fac albinobil? Mă descurc.
Acum știți și voi cum fac bani. Și cum îi păstrez. Să nu mai ziceți și altora.
