Cultul leprei supravegheate

Îl știm, îl cunoaștem, bem cafeaua de dimineață cu el și dacă-i fumător îl mai vedem prin pauze. Probabil că iese des la țigară, ori îl vedem cum își ascunde procrastinarea după Word-uri, Power Point-uri și Excel-uri deschise ostentativ.

Uneori mimează munca îngândurat, cu capul sprijinit artistic în pumn.

Este chiar ea, lepra care nu muncește dacă nu stai cu gura pe ea. Anti-stahanovistul din povești.

Au scris și alții despre impactul virusului actual asupra muncii în mediile corporate: oamenii nu mai vor să lucreze de la birou, din fabrici șic, moderne, eco. Acum e frica de virus, dar pentru unii a fost mereu sictirul față de fațada corporatistă și impresia de „e cool la birou, hai să stăm aici până uită copiii cum arătăm!”.

Folosim tehnologia să vorbim cu colegii de corporație de peste oceane, dar nu putem s-o facem de peste sectoare?

Așterne peste astea și frustrarea drumului. Nu știu câți manageri/șefi/patroni/boși din România au înțeles că angajatul îți vine la muncă obosit, nervos și frustrat după o oră de trafic, înghesuială. Să dai vina pe autorități nu rezolvă problema. Nici ocazionalul team-building.

Mai pune un strat la tortul ăsta: omul modern își dorește și viață de familie (nebun!), să prindă o piesă de teatru (astea încep pe la ora 19), viață personală și destulă energie seara cât să mai poată nițică iubire fizică. E atât de ciudat încât vrea să nu plece acasă cu munca, laptopul și mail-uri de dat.

O societate bolnavă…

Dar acum apare problema: ce se fac firmele care s-au umplut de lepre care nu lucrează dacă nu stai cu biciul pe ele? Și de unde vin ele?

E posibil ca lepra să apară în mediul office pe fondul deselor transhumanțe.

Pleacă oameni buni cu pretenții, dar stai liniștit că „la rând sunt alți 1.000”. Printre ăia 1.000 sunt și multe lepre. Leprele-s bune la început. Au discurs, sunt dezirabile, se fac plăcute, și au pretenții foarte rar (de cele mai multe ori știu că nu merită mai mult), mimează bine chinul muncii. Dar nu fac și altceva. Dacă le-ai scăpat din ochi le-ai pierdut. O secundă de neatenție și sunt pe coclauri.

Ăia buni au prostul obicei să ceară mai mult. Timp, bani, beneficii. Lepra vrea doar un dozator de cafea și să nu-i dai prea tare peste ceafă.

Angajatorul nu poate da libertăți individuale că se destabilizează grupul, dispare sentimentul de „familie” și se bășică unii-alții.

Așa că pentru o mână de lepre suferă toată lumea.

Trăim vremuri interesante pentru angajatorii de lepre.

Acum, văzând că există și productivitate după ușa biroului (unele voci spun că e chiar mai multă, lucrezi cu mai mult spor de acasă/din cafenea/parc), angajatorii trebuie să-și regândească echipele: renunțăm la leprele care probabil o vor freca acasă și ne construim o echipă de profesioniști de încredere care sunt capabili să lucreze de oriunde, ori ținem în continuare un cvasi-bici pe toți oamenii, între aceeași 4 pereți (de sticlă), doar doar să nu stea degeaba lepra?

Dacă unii vor păstra în continuare drumul învechit al neîncrederii îi paște un rulaj uriaș de oameni, ăia buni vor pleca unde-i viața mai frumoasă și în locurile lor vor apărea doar lepre. Și apoi angajatorul o să simtă că biciul e prea greu și obositor. Când putea să fie simplu.

Vă las și părerea unui om care înțelege mai bine fenomenul, Mihai Bonca:

Munca de la distanta va pune presiune masiva pe sistemele de management “command and control”.

“Comand and control” este majoritar in sistemul de business multinational sau in cel antreprenorial. Pleaca de la ideea lipsei de incredere. Practicile operationale “tayloriste” din uzine au fost escaladate de-a lungul timpului in management.

Si in companiile in care am lucrat, rolul principal al sefilor era sa se asigure ca munca incepe la 9:30, se intampla, iar rezultatele sunt conform asteptarilor celor de mai sus. Cel mai important era clientul intern, HIPO (highest paid person in the room). Clientul extern, cel care ne platea de fapt facturile, fusese pierdut de ceva vreme de pe radar.
Recunosc ca nu m-am integrat prea bine.

Cultura, asa cum era, devenea un rezultat al interactiunilor directe si presiunii grupului, sub atenta supraveghere.

Insa prin slabirea legaturilor directe, vor creste cele de “soft power”. Cei mai buni sefi intr-o economie la distanta sunt cei care pot inspira, pot da directie si energiza echipe diverse.

Greu, foarte greu, multi nu vor face trecerea.

Pe termen scurt vor castiga companiile care au sisteme. Pe termen lung, vor castiga cele care au o ideologie clara. Ele pot angaja oameni cu potential, care sa fie implicati in business prin aderenta la ambitia comuna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: