În dimineața asta m-a invitat o profesoară (păstrez anonimatul pentru că nu se știe) să le vorbesc elevilor ei de 14-15 ani despre muncă, carieră, gigi-bigi pentru bani, faimă, pâine 7Semințe și avocado.
Am zis eu acolo frumos despre ce să faci în viață ca să ajungi în punctul în care să te oprească lumea pe stradă să te întrebe dacă ai un foc, despre ce am mai citit prin cărți și cât de whatever e cititul când e atât de cool să stai pe TikTok. Balenciaga, forță!
Trecând peste faptul că majoritatea tinerilor de azi nu citesc (șocant, știu), spre deosebire de tinerii din generația mea care nu citeau, am auzit o poveste care credeam că a dispărut în vremurile când eram eu copil: părinții care încă impun copiilor ce să facă-n viață. În cazul de față adolescentul vrea din tot sufletul să fie corporatist, să lucreze 9-18 în Pipera și se uită la youtuberi care se joacă-n Excel, în timp ce părinții insistă să fie pictor, să ducă o viață boemă cu dans extatic și haine care nu se asortează.
Parcă așa-mi spunea puștiul.
Am văzut destui oameni pentru care copilul e doar o continuare cicălitoare a sinelui. Spun cicălitoare pentru că janghina asta mică vine la pachet cu personalitate și voință proprie, iar în unele cazuri se lasă greu de modelat. Așa că dacă vrei să scoți un om bun din chestia aia nerecunoscătoare (adică un om ca tine) trebuie să recurgi la diverse măsuri drastice: n-ai voie aia, n-ai voie ailaltă, nu-ți dau aia, îți dau una ș.a.m.d..
Cu gândul că o să fiu și eu cândva părinte mă sperie faptul că aș putea crește ceva identic mie. Adică… nu știu copile, ai și tu puțină originalitate! Nu mă copia, știi ce zic? Dacă mie-mi place Guță și Rahmaninov nu-mi copia playlistul. Adu ceva nou în familie. Explică-i bătrânului tău tată de ce Vali de la Bărbulești e mai bun și cum Bolero e prea comercială. Asculți metale? Asta e, nimeni nu e perfect. O să-l iubesc oricum, e copilul meu.
Fă ceva cu viața ta, ceva nou.
Nici nu vreau să-mi imaginez mesele de sărbători, discutând cu mine-n oglindă (varianta tânără) despre aceleași lucruri. „Cum e influenkăreala, fiule?”. „Ca pe vremea ta. Doar că acum ne filmăm și când facem sex iar la orgasm urlăm numele sponsorului”. „Frumos… frumos…”. „Nu știu ce să zic… pe mine mă sponsorizează Untdelemn de la Bunica…”.
Mai sunt unele familii (medici, avocați ș.a.m.d.) unde se dă mai departe cariera de parcă-i boală genetică. Nu știu, chiar asta a vrut copilul să fie? Am dubii.
Din păcate mulți părinți sunt prea absorbiți de propriul sine încât nimic nu-i poate convinge că n-au născut un mini-eu. Dar e misiunea copilului să încerce pe cât posibil să-i vândă părintelui planul lui de viitor. Poate chiar prima lecție de marketing din viață: convinge-ți părinții că nu vrei să faci toată viața ta ce vor ei să faci toată viața.
Totuși, dacă încă mai sunt astfel de părinți înseamnă că-i lung drumul țării până la punctul în care să… dacă nu-ți poți alege job-ul de mami și tati, îmi e greu să cred că-ți poți alege partenerii, ori sinele.
Un răspuns
Din perspectiva mea ca elevă de liceu, mi se pare și mai trist faptul că sunt și foarte mulți adolescenți care nu realizează că sunt manipulați emoțional. Cei cu părinți care au venituri mari acceptă bucuroși cariera „boală genetică”, fiindcă ajung motivați de bani și de comoditate, nu pentru că îi interesează în vreun fel domeniul. Nu demult am fost întrebați de o profă ce am vrea să facem mai departe și au fost colegi de-ai mei care au zis că vor să urmeze *studiile părinților/domeniul de muncă* pentru că… „se câștigă bine” și „mă ajută mama și tata”. La cei cu venituri minime, câteva dintre șuturile astea în gluteus maximus îndreptate către odrasle vin din instabilitate financiară, nu neapărat din dorința de a-l face pe copil o clonă în miniatură (deși nu contrazic ce ai zis, uneori astea două vin la pachet, alteori nu), la modul „Noi înțelegem că vrei la… dar mai bine du-te la… că o să fii mai bine plătit după și n-o să mai ai grija zilei de mâine”. Iar pentru unii mai e și continuarea „… și poate așa scapi restul familiei din condițiile astea mizere de trai”, dar asta nu se precizează.