În primul rând trebuie să recunoaștem că-i greu s-o desfaci. Ultima oară când am încercat eram sub chiuvetă, cu un patent, vreo trei șurubelnițe, un prosop și telefonul deschis pe un site unde-ți arăta cum s-o faci.
A fost greu, dar m-am descurcat, spre mândria femeii care credea că n-aș putea să fac niciodată asta. Știți cum sunt ele „n-o să poți face asta, n-o să poți face ailaltă, că tații noștri puteau, ei erau mai îndemânatici…” și lista poate continua.
Dar am reușit. Și sub chiuveta din baie, și sub aia din bucătărie, și la uși, la prize, peste tot. Am învățat din mers și acum nu-mi mai este frică de nimic. Uneori e la mintea cocoșului. Dai siguranțele în jos și poți să desfaci ce vrei tu. Sau oprești apa.
La chiuvetă trebuie să recunosc: a fost greu. Îmi alunecau mâinile, simțeam că învârt în gol, și lichidul rămas pe conductă îmi venea în față. Plus mirosul… nici nu mai vorbesc.
Dar așa e când faci treabă prin casă și vrei să desfaci lucruri. E treabă grea, „de bărbat” cum se spune.
Mi-am adus aminte de aventurile astea masculine când am văzut titlul celui mai nou film cu Reese Witherspoon. „Cum să faci ca s-o desfaci”, românescul de la „Home again”. Logic, nu?
Treaba stă cam așa: dau două bilete la această comedie romantică (mulțumim RoImage), pentru marți 3 octombrie, ora 19. La Băneasa Shopping City. Știu, unii o să vă plângeți că vă trimit în provincie… ce să vă fac dacă stați în județul Berceni?
Dacă vreți biletele trebuie să-mi spuneți cum faceți voi ca s-o desfaceți? Simplu.
Răspundeți la comentarii, le trec prin random.org și luni, 2 octombrie, anunț câștigătorul. Care pe lângă biletele la film o să primească și un exemplar din cartea „Miercuri 10”. Și-o să-i arăt eu cum trebuie s-o desfacă.
Vă mulțumesc anticipat pentru sugestii de desfacere.