Cine a fost SF Gheorghe?

  Dacă tot mi-am luat azi urări din toate părțile, mulțumită faptului că părinții au ales să-mi pună numele George (Matthew McConaughey era luat), am zis să vă împărtășesc povestea celui sărbătorit de creștini pe 23 aprilie.      

Nu de alta, dar am impresia că ne zicem „la mulți ani” după calendarul ortodox… așa, fără să știm cum, de ce, pentru cine.

Nu-i frumos. Ce-i asta? Paștele, ora 23:52 și spunem „hai la biserică după lumină”?

Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit prin secolul al IV-lea în Capadocia. Nu, nu-l chema „Sfântul Mucenic Gheorghe”. Nu-i știm numele real, dar cert e că prietenii din cartier nu strigau la fereastra lui cu „Mama lui Sfântul Mucenic Gheorghe, îl lăsați pe Sfântul Mucenic Gheorghe la joacă?”.

Probabil îi spuneau Gheo.

Există două variante ale poveștii lui Gheorghe. Depinde pe cine întrebi. Grecii știu o treabă, latinii o alta. Oricum, ambele variante au început să devină cunoscute cam la 100-200 de ani de la moartea lui. Le-a luat ceva oamenilor să-l descopere. Nici nu prea posta pe Insta…

Legenda spune că Gheorghe s-a născut din părinți creștini. Pe ta-su-l maziliseră unii că era creștin când Gheorghe avea doar 14 ani. Nu știm cum l-a afectat asta pe puști, dar ne putem imagina. După nasoala asta s-a mutat împreună cu mama lui în Siria Palestina. Capadocia se stricase.

Când a crescut s-a înrolat în armata romană și de acolo au început nasoalele (eu am mai zis că nu e ok să mergi în armată).

Mulți spun că a fost persecutat de Dioclețian, împăratul roman care în anii 303-304 bagă-n populație patru edicte anti-creștine. Dioclețian era pe rit vechi, lui îi plăcea cu Jupiter și d-astea. Nu l-a prins creștinismul, voia politeism și zei care au și hibe, beau, fac amor, cântă și dansează. Dumnezeul creștinilor, conform lui Dioclețian, „partius puperus”.

Gheorghe a fost somat să renunțe la religia lui. Adică să spună că-i place alt personaj imaginar. N-a vrut.

Romanii au început să-l tortureze: l-au întemnițat, l-au tras pe roată, luat la suliță, îngropat cu var, dat să vadă „Puterea Dragostei”… nimic.

Într-un final au ales să-i taie capul.

Dar… povestea cu Dragonul?

În iconografie Gheorghe apare lovind un dragon cu sulița de pe cal. Care-i faza?

Păi, așa cum se spune în publicitate, până la Gheorghe se mai făcuse asta cu dragonul și sulița. Avem și alți eroi, ai altor religii precreștine, care au făcut fix același lucru. Dar Gheorghe a ajuns mai cunoscut pentru că a avut mișcarea din poignet mai fină, mai iconografică.

Cum s-a întâmpat toată treaba?

Prin Libia exista un dragon care făcea teroare. Oamenilor nu prea le convenea, dar spuneau „lasă, voi n-ați văzut ce e la Săcele?” și îi dădeau ofrande să-i lase în pace. La început mergea cu două oi. Apoi s-a ajuns la o oaie și un bărbat ca într-un final dragonul să vrea puștoaice. Dragonul era rudă cu Boureanu.

Periodic se făcea o loterie ca să se stabilească ofranda. Într-o zi a picat la loz fata împăratului (ăla da lider, și-a băgat fata la tombolă). Prințesa s-a dus pe malul lacului unde stătea dragonul și-a așteptat. Ce să vezi? Cine trecea prin zonă? Gheorghe.

  • Salut. Ce faci?
  • Aștept să vină dragonul să mă sacrific. Tu?
  • Hm… ok? Nimic. Doar merg pe aici. Sunt cu armata romană prin zonă. Auzi… dar de ce te sacrifici?
  • Păi așa-i datina la noi. Se alege o fată și se dă la dragon.
  • „Se dă la dragon”? Asta-i o aluzie?
  • Nu, pur și simplu. În curând iese dragonul din lac.
  • Păi nu e ok. Nu pot să te las să faci asta.
  • Nu. Te rog. Așa-i tradiția. Plus că avem altele și mai ciudate. Ai auzit de MGF?
  • Ăăă, nu. Dar nu. N-o să te las să te sacrifici.

Din apă apare dragonul.

  • Mamă, fata împăratului. Mișto! Boss, tu cine ești?
  • Gheorghe. Și gata cu ofrandele!
  • Nu mai spune? Bă, al cui ești?
  • Sincer… nu știu, nu s-au păstrat date, dar repet: gata cu ofrandele!

Dragonul vrea să-l atace pe sub cal dar Gheorghe se mișcă repede și îi înfige sulița-n gură. Un fotograf a reușit să surprindă fix momentul ăla (câștigătorul „Fotografia Anului 301”. Poza devine icoană pentru creștini).

Despre povestea asta începe să se vorbească abia șase secole mai târziu.

Ne întoarcem la ziua execuției lui Gheorghe. Doi călăi au fost auziți vorbind:

  • Ăsta nu-i ăla care a omorât un dragon?
  • Ăăă… ba da!
  • A. Ok.

La mulți nume.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: