Cei de deasupra nu știu ce se întâmplă dedesupt

Am rămas surprins să aflu că unii oameni nu știu nimic despre ce se întâmplă sub picioarele lor.

Există bucureșteni care nu merg cu metroul și n-au habar de lumea demnă de Metro 2033 care se prelinge la câțiva metri dedesubt. Ei știu de înghesuiala aia emblematică doar din poze, selfie-uri eroice și legende.

Trupurile lor nu s-au sardinat cu altele într-o superbă mișcare non-browniană, în sensul că poate părea un haos, dar e totul calculat și ordonat. Se înoată contra curentului într-o misiune sinucigașă. Precum somonul. Treaba pute, am mai zis.

Înghesuiala de exterior, din traficul rutier, n-are nimic din efectul de abator uman pe care îl resimți la  metrou. Lipsa luminii naturale, avalanșa de reclame, scârțâitul garniturilor și pala de vânt care te lovește, toate amplifică un disconfort de care poți scăpa doar cu ochii-n telefon.

Curios cum refuzăm ouăle unor găini stresate, dar înghițim fără problema munca unor oameni stresați.

Pasajul dintre stațiile Piața Unirii 1 și Piața Unirii 2 este, pentru mine, miezul din care va erupe primul corporatist (om al muncii moderne) care va intra în clădirea de sticlă aferentă carierei lui și-și va supune colegii la schingiuire fizică și psihică.

Primul moment când m-am trezit blocat în spațiul ăla și am început să mergem ca pinguinii spre capăt mi-am dat seama că filmul Joker e documentar.

N-ai cum să nu înnebunești în așa condiții.

Îi înțeleg perfect pe colegii de tunel când stau cocârjiți deasupra telefoanelor, scufundați în seriale de când intră la metrou și până ies. Riscul e uriaș. Dacă ridici privirea din ecran și dai cu ochii de realitatea penibilă și tristă sunt șanse mari să începi să-ți pui întrebări existențiale, precum „ce caut eu aici?”.

E îngrozitor și se vorbește prea puțin despre cât de inuman e să mergi la muncă/școală în astfel de condiții. Și stați liniștiți că-n unele situații nu-i doar vina politicienilor. Știu că se scuipă-n capul aleșilor (aceste piñate pe care parcă le votăm ca să avem țapi ispășitori), cu toate că o investiție în infrastructură ar dura ani de zile (dacă s-ar vrea), pe când o schimbare de gândire în raport cu angajații s-ar putea face în decurs de câteva zile.

Oricum, pentru cei de deasupra: viața în subteran e grea.

S-au pierdut ani, bani și minți în înghesuiala aia inumană. Netflix-ul pe telefon e anestezic. Uneori, când disperarea e mare și pare că n-o să se mai iasă din metrou, unii oameni hotărăsc să întemeieze o familie și să trăiască după datina stației.

3 comentarii

  1. E izbitoare asemanarea cu trenurile care duceau blestematii catre lagarele de concentrate acum ceva ani. Si din pacate, efectele gazarii vor aparea curand. Aerul de acolo este ca in cripta si nu trebuie un cumul prea mare de factori sa se provoace o tragedie nationala. Dar deocamdata nu ne intereseaza. Sa ne facem selfie la beculete!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: