Astăzi am primit o veste divină încă de la prima oră. Nu știu dacă vă mai amintiți dar acum câțiva ani era o isterie pe Facebook: o doamnă organiza un grup de „terapie și vindecare cu îngerii”. Pentru că e în fișa postului să-mi dau cu părerea despre chestii, n-am putut să refuz valul de inspirație și să nu scriu câteva chestii pe blog despre terapia cu îngeri.
Nu vă imaginați că am zis nasoale și măscări. Nu-mi permit să râd cu toată gura de chestii sfinte.
Problema este că astăzi am aflat că dacă nu retrag articolul de pe blog până vineri o să fiu chemat în judecată. Cel mai probabil la un tribunal pământesc, nu cred că mă așteaptă terapeuta să ne judecăm în Lumea de Apoi.
Cum nu știu legea (nici de aici, nici din Rai) cred că e cel mai bine s-o fac fericită pe doamna lezată de sarcasmul de acum câțiva ani. Sper doar să nu creadă că mi-a suflat un înger să șterg articolul.
Nici nu vreau să-mi imaginez un asemenea proces. Eu, susținut de o mână de cititori (unii total lipsiți de curățenie spirituală) și ea încurajată de toți serafimii, heruvimii și arhanghelii. Procesul pare pierdut din start și mi se rupe inima să știu că trebuie să-mi vând bicicletele (și caii aferenți) ca să plătesc daune morale și spirituale.
Până acum pot spune că m-am trezit amenințat cu judecata de trei ori. Și toți trei…
Mihai Trăistariu a fost primul. Pentru că am râs de obsesia lui bolnăvicioasă cu Eurovision și afișarea masculinității în chiloți pe Facebook. Apoi a urmat actrița care o interpreta pe Urinela în Vacanța Mare, supărată că am zis vorbe despre faptul că e antivaccinistă. Mna, Urinela… Acum terapeuta cu îngerii. Din toate astea pot trage doar două concluzii:
- Cred că Trăistariu, Urinela și terapeuta angelică au ceva în comun. Nu-mi dau seama ce… dar e ceva acolo;
- Am clar o problemă dacă atrag în fața judecătorilor doar astfel de oameni. De ce nu mă amenință și pe mine cu procesul un Liiceanu, Pleșu sau Cărtărescu? Încep să cred că valoarea mea este direct proporțională cu nivelul proceselor în care risc să intru.
Acestea fiind zise, o să-l ascult pe Sfântul Kazi cel aducător de Ploae: „dacă faci pace cu tine, o să te împaci cu toată lumea”. Nu vreau cu toată lumea, dar măcar cu îngerii.
2 răspunsuri
e trist ca cedezi asa usor la tot felul de amenintari ale unor escroci tepari, care merita sa fie demascati.
Am cedat la îngeri.