Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cândva Pipera o să fie goală

Citeam recent un articol despre cum în alte țări (alea de unde vin trendurile, că nu ne-am apucat niciodată să facem treabă după „modelul bulgăresc/georgian/albanez”) munca de acasă a început să câștige teren. Ha. Te-ai prins?

Mai multe voci spun că ăsta e viitorul și că mult iubitele clădiri de birouri vor ajunge „temple” goale. Despre corporatismul ca religie o să vorbim cu altă ocazie.

Zonele office vor sucomba. Nu mâine, nu poimâine, dar nimic nu-i veșnic. Din lipsă de infrastructură, din plictiseală (cât să-ți mai placă cubul, cafeaua la dozator și același birou pe care l-ai „personalizat”?), ori dintr-un ecologism conștientizat/mimat.

Se preconizează că mastodonții care astăzi găzduiesc mii de oameni vor ajunge să fie clădiri aproape goale. Ori vor avea parte de o „reconversie profesională”.

Mai devreme sau mai târziu, forțați de tot felul de factori – emoționali sau raționali-, angajatorii și angajați din aceste clădiri și zone își vor da seama că timpul petrecut în drum spre muncă e timp pierdut. Și prea valoros. Ca mai apoi să-și dea seama că prezența fizică nu este neapărat necesară.

Tehnologia a evoluat până în punctul în care multe job-uri se pot desfășura din confortul căminului, departe de senzația de sardină din metrou, nervii din trafic sau plictiseala bacoviană de la birou.

De ce să bei cafea pe banii firmei și să faci fix același lucru pe care-l poți face și din pijama, ori dintr-o cafenea? Îți place colectivitatea? Mergi în hub-uri office. De ce să plătească firma atâtea consumabile pentru tine? Eficientizăm, suntem verzi, eco, bio, Greta.

Cândva, mai devreme sau mai târziu, niște minți luminate se vor așeza într-o sală de ședințe și vor spune „avem Skype, mail-uri și webcam-uri… de ce-i mai chemăm în fiecare zi să micționeze pe banii noștri?”.

Adevărata dramă o să fie pentru cei care au cantine. Și industria caserolelor. Atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.