Călărețul fără cu cap și casa moca

Acum vreun an un tânăr devenea fenomen național după ce a fost fotografiat călărind prin Iași în drum spre maternitatea unde se afla soția și nou născutul. În câteva ore se știe că e sărac și n-a durat prea mult ca mai mulți români să-i sară în ajutor cu bani. Din donații s-a procopsit cu o casă, mult peste ce numea „casă” înainte să fie remarcat pe cal.

Astăzi românii spun următoarele despre el:

Călărețul fără cu cap și casa moca 1
Călărețul fără cu cap și casa moca 2
Călărețul fără cu cap și casa moca 3

De ce?

Se pare că tânărul a dat/pierdut casa la păcănele, ori a ajuns pe mâna vreunui interlop. Unele voci de pe net spuneau că, de fapt, călărețul a vândut casa ca să-și cumpere BMW X6.

Cert e că el nu mai are casa primită din donații.

Asta mi-a amintit de alte personaje similare, alți români amărâți care și-au vândut casele primite ca donație, ori le-au distrus.

Acum ceva timp am văzut pe Youtube un interviu. Cred că era cu economistul Milton Friendman. Îl întrebase cineva la o conferință de ce nu se dau mai mulți bani săracilor. Efectiv să se verse cantități uriașe de bani în capul lor. „Nu știu ce să facă cu banii”. Parcă asta a spus.

Realitatea e că mulți oameni săraci nu știu ce să facă în momentele în care îi lovește norocul. Că n-au cultura banilor. Câștigă la Loto și pierd totul în câteva luni. Primesc un ajutor și îl risipesc pe nimic. Fără educație, dar cu bani în cont, am avea ghetouri pline de mașini de lux și muritori de foame.

Opriți 10 români pe stradă și puneți întrebarea „care e primul lucru pe care-l cumpărați dacă primiți 1 milion de $?”. Câți vor spune „mașină”? Și ce mașină? Câți ar intra în cazinou cu banii? Câți ar cumpăra case cu 14 băi și 93 de camere pentru două funduri?

E bine să ajuți, dar e foarte important să educi.

Călărețul din Iași a primit casă (și niște bani), dar nu știu câți s-au interesat dacă are habar ce să facă cu toată bogăția primită moca. Nu-i vina lui că a pierdut banii la păcănele. Nu-i vina lui că și-a dorit X6. Ăsta e modelul cultural și el e victima lui. E victima unei societăți în care primează succesul de moment (câștigul la păcănele) și statutul (BMW). Dacă n-ar exista o droaie ca el am crede că-i o excepție, dar Sergiu e doar un altul din mulțime.

Acum câțiva ani întâlneam un patron de cazino și-mi arăta cu degetul o stafie de la un aparat. „Îl vezi? Acum trei luni a câștigat un Mustang de aproape 100.000 de euro. L-a vândut și a venit să joace banii. A pierdut tot. Și oricum, până să câștige mașina pierduse deja mai mult decât făcea mașina. Și ca el mulți…”.

Acestea fiind zise, ajutorul fără educație e degeaba. La fel de bine am putea să le dăm bețivilor de la colț 1.000 de euro și apoi să ne mirăm că și-au dat banii pe băutură, nu pe cursuri de dezvoltare personală și cărți de psihologie.

Oricum, cu săracii o mai rezolvăm, dar cu ăștia de la comentarii slabe șanse…

Călărețul fără cu cap și casa moca 4

10 comentarii

  1. E interesant cum scuzi persoanele care pur si simplu iau decizii proaste datorita faptului ca sunt pur si simplu imbecili.
    Daca o iei asa ai putea sa scuzi orice tampenie\aberatie aruncand vina in carca societatii.
    Morala: daca ai sarit de 30 de ani si nu intelegi ca o decizie proasta iti poate afecta negativ viitorul mai ales pe termen lung, esti imbecil.
    O poti considera o forma de selectia naturala financiara, daca vrei.

    1. Bine. Poți să ne dai mai multe detalii despre tine ca să ne dăm seama cum te-a afectat această „selecție naturală financiară”?

      1. Nu e vorba de cum ma afecteaza pe mine, ci mersul societatii.
        Nu ne putem astepta ca sa societatea sa ne dea/faca/invete tot, adica pe romaneste sa primim totul mura in gura, iar cand nu ne iese sa aratam cu degetul spre ea (societate).
        Asta e maturitatea de fapt, nu? Asumarea greselilor adica si ocolirea deciziilor proaste in general.

        1. Domnule Ion, aici e vorba de educația primită în societate. Da, individul trebuie să-și asume responsabilitatea alegerilor, dar când trăiești înconjurat de oameni (membri ai societății) care nu sunt capabili să îți ofere o educație financiară de bază și nici nu te pot îndruma astfel încât să te autoeduci, ești o victimă.

          Sigur, ați putea spune că „poate să pună mâna singur pe carte”, însă până la a pune mâna pe o carte, prioritățile unui astfel de individ sunt altele și de obicei sunt în strânsă legătură cu nevoile de bază, iar apoi cu validarea socială.

    2. Pentru multe din problemele societatii este de vina tot societate, mai direct sau mai putin direct. Nu mi s-a parut ca ii cauta scuze ci explicatii, poate cineva la un moment dat se va gandi sa investeasca putin mai mult in mentalitate. Ne este usor sa vorbim/judecam in momentul in care ne-am nascut cu alte oportunitati, simplul fapt ca am putut merge la scoala este o oportunitate pe care multi nu o au.

  2. Dacă ați citit puțină psihologie de bază, tot articolul e corect. Da, mentalitatea multora e fatalismul lor, drama lor de cele mai multe ori. O mentalitate dobândită din mediul lor de formare. Și unde mai pui dacă nici nu e un câștigător la loteria corticală ADN. Pentru a ajuta asemenea oameni, e muuuuult de lucru și nu de puține ori, e în zadar. Aproape.

    Un copac care a crescut îndoit, îl mai poți îndrepta doar cu toporul. Știu, am fost crud. Viața e crudă, curvă, gri în cele mai multe momente, și banală. Nu vă mai uitați la filmele americane și la Disney. Sau uitați-vă, dar citiți și cărți de specialitate.
    Iar faptul că mulți dintre voi credeți cu mândrie că mai toate deciziile le-ați luat 100% conștient, nu pe baza programului vostru implementat de mici într-un mediu sănătos (da, norocoși ai sorții), mai gândiți-vă o dată! Există și o expresie în acest sens: iluzia introspecției.
    Cu plăcere! 😀

  3. Citisem în cartea „Excepționalii” scrisă de Malcolm Gladwell despre un experiment ce a avut loc în SUA, experiment ce se axa pe un tip de școală în principal pentru copii fără oportunități din partea familiei, copii din zonele foarte sărace din America. Școala aceea avea un program foarte lung, de dimineața până seara, și când ajungea acasă copilul avea de făcut teme, exerciții. Mulți copii erau reticenți la început din cauza programului foarte încărcat, dar după ceva timp nu mai erau deranjați. A, și la acea școală vacanțele, dacă existau, erau foarte foarte scurte, pentru a nu încetini sau opri de tot învățatul copilului care nu are nici o carte acasă.
    Dacă am adapta această idee pentru timpurile noastre și pentru viitor. Liceul să fie un loc în care să ai timp de gândire, de practică, un loc deschis pentru dezbatere, un loc unde să nu te gândești la ce mănânci acasă sau la tatăl bețiv de acasă ci la viitor și cum să-l facem mai bun.
    Sunt scârbit de aplicarea orelor din ziua de azi, am biologia o dată pe săptămână și profesoara trebuie să ne predea toată anatomia de a 11 a, plus cu pandemia și onlineul. Dezastru, și se presupune că ar trebui să dau bacul la biologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: