După ce am umplut de sudălmi mai multe firme pentru cum s-au gândit să monetizeze criza de Covid-19 în fel și chip cred că e timpul să ne aplecăm vorbele de duh și asupra celor mai mici, dar la fel de ambițioși. Caracterele alea care nu-s absolut abominabile pentru că n-au bugete. Dar intenția există.
Vă mai amintiți de Adela Lupșe?
Numele e posibil să nu vă spună multe pentru că nu-i un personaj memorabil prin cine știe ce realizare. Adela Lupșe a rămas în memoria unora ca fiind femeia care acum câțiva ani urla la televizor s-o sune lumea și să participe la o șustă care îi îmbogățea pe loc.
Și când altcândva dacă nu acum când tot mai mulți români stau acasă și (speră unii) în fața televizoarelor, conectați la balast 24/7.
Adela Lupșe a revenit cu partea a II-a a crizelor, un comeback penibil precum Mumia 2 sau alte filme jenante care n-au acceptat să se oprească după primul kitsch.
Așteptăm cu interes și Adela Lupșe Revolutions, o ultimă încercare isterică de a a-i face pe oameni să se îmbogățească printr-o metodă care ar face orice om cu un IQ de peste 85 de puncte să-și pună întrebări.
Totuși, trebuie să-ți fie și puțin milă de ea. Să fie asta metoda prin care-ți câștigi o pâine… probabil că se minte singură de cât de grozav e ceea ce face. Ori își recunoaște propria mizerie în oglindă, seara, când e singură. Plânge puțin, își spune că altele trebuie să-și insereze 3 mădulare în orificiul anal pentru o pâine, se spală pe față și se culcă. Ea își introduce falusurile doar karmic, în suflet.
În altă ordine de idei, acum a explodat și bula sfătuitorilor economici.
Ăștia care înainte de criză se chinuiau să facă o pâine predau azi webinarii despre cum să mănânci caviar în plină criză economică.
Și-au tras pe ei cele mai bune cămăși, cele mai derizabile discursuri și vesele zâmbete și s-au apucat să-ți spună că „și tu poți să treci cu succes peste criză” dacă faci ce (n-)au făcut ei când era bine de n-au ajuns mai bogați/cunoscuți.
Mulți dintre ei au niște site-uri de parcă-s făcute la mașina de scris și dacă le spui că au o comunicare penibilă o să-ți spună că firma lor de garsonieră are mii de ani experiență.
O caterincă motivațională.
Îmi pare rău pentru naivii dispuși să plătească pentru astfel de sfaturi (pe care le găsește în cărți și editoriale semnate de profesioniști).
Ce să-i faci, costă să fii „superstar în noua economie”.
Eventual acești guru ai economiei să facă un barter cu Adela Lupșe și să te învețe cum să investești banii câștigați la concursuri pe Etno TV.