Nu pot să urăsc toți țiganii pentru că unii din etnia lor fac găinării.
Nu pot să-i urăsc pe toți românii pentru că unii dintre noi sunt niște ghiolbani. Nu pot să spun că toate blondele-s proaste, ori că femeile-s curve și bărbații porci. N-am cum să spun că toți Daniel Buzdugan sunt niște neamuzanți jenanți, ci doar unul. Pe scurt, nu-mi place să generalizez. Cred că genul ăsta de abordare caracterizează o minte simplă și comodă. “De ce să mă pierd în complexitatea și diversitatea umană? Sunt toți la fel și gata!”.
Îmi aduc aminte că-n școală am avut o profesoară care ne făcea pe toți “proști” și “nesimțiți” doar pentru că în clasă aveam un Goe. De parcă era datoria mea să-l educ pe cretinul care o deranja. Așa că generaliza și era mai ușor pentru toată lumea: “ăia de la D sunt nesimțiți și proști!”.
Cred că pot să înțeleg de ce votul trebuie să fie anonim, dar în aceeași măsură mă doare să nu-mi pot exprima nemulțumirea direct față de cei care au ștampilat aiurea. De ce ne raportăm metaforic la “băsiști” și “pontiști” când am putea știi cu nume și prenume cine a votat cu cine. De ce să ne ascundem? Nu-i votul un semn de maturitate? Hai să ne asumăm rahatul până la capătul mandatului.
Vreau să mă conving de faptul că ai mei părinți n-au votat niciodată cu Iliescu, ba chiar îmi doresc să știu care-s ăia care au pus ștampila pe Rațiu.
Vreau să merg la protestele pensionarilor și să-i strig ca la școală: “Popescu Marin?”. “Prezent”. “Marș acasă de pomanagiu nesimțit. Ai votat un comunist pentru trei pungi de mălai și acum ai pretenții? Ba chiar ai votat cu el de fiecare dată când a candidat!”.
Vreau să-i știu pe toți și să-i judec după asta. Ai votat cu Vanghelie? Păi atunci să-ți pui pofta-n cui Țațo Floareo. Să ai pretenții c-o să integrăm Sectorul 5 în București când n-o să mai votezi pe salam.
Nu știu de ce ne ascundem proștii.
Parcă-i meteahna comunistoidă să ne băgăm defectele/defecții sub preș. Noi producem genii la hectar. Nu domnule, ăștia sunt: de la A la Z. Ăștia mulți l-au dus pe Vadim aproape de scaunul de președinte, ăștia mulți citesc Libertatea crezând că-i Enciclopedia Britannica, X-uleștii se uită seara la Capatos și a doua zi îți comentează situația din Grecia.
Voi nu vreți să știți cine a votat cu Gigi sau Dan Diaconescu? Nu vă frământă? Poate vă sunt rude. Sunt printre noi. Sunt mai ascunși decât teroriștii ISIS. Și asta mă sperie…
Hai să facem un pas spre normalitate și sinceritate. Vreau să văd spoturi la TV, simple și explicite: “Gheorghe Amariei? Iași? Știi ajutorul ăla de handicap pe care-l primești pe motiv că ești orb, cu toate că ai carnet auto? Știi ajutorul de șomaj pe care-l primești, cu toate că poți lucra? Află că restul țării știe cine ești și chiar în acest moment 10 milioane de oameni îți umplu frigiderul cu hălci alese. Ești un bou infect pentru țară și toată lumea te urăște pentru că ești prost și pomanagiu. Și mă-ta crede că ești o rușine! O zi frumoasă și rămăi pe acest canal TV pentru că urmează o emisiune cu țâțe. Jenantule!”.