Unde începe și unde se termină influența asupra copiilor?

Zilele trecute în parcul IOR din București, la patinoar, zeci de copii se învârteau în cerc pe „Acele tale” de la Carla’s Dreams. Cred că era ceva oră specială (pe la 12-13) că pe gheață erau doar puști până-n 10 ani, supravegheați de părinți și angajații patinoarului. Și nici unul dintre adulți nu și-a zis „bă, dar niște muzică ambientală… <<Eu am 10 degețele>>… n-ar merge mai bine? Chiar e ok asta cu <<Fără interes, dar cu fantezii>>?”

…

De vreo câteva zile mi-a explodat bula pe arhicunoscuta revistă de șabloane estetice feminine. Cosmopolitan (un produs misogin zugrăvit ca o nouă torță a lui Bernays. Pentru Cosmopolitan femeia este o consumatoare avidă după status și standard, femeia nu există fără gablonțuri, machiaj, haine. Ești femeie dacă ești Cosmo).

Pentru Cosmopolitan „obez” înseamnă „sănătos”.

Oamenii s-au enervat. „Ce învățăm copiii? Că-i sănătos să-ți îmbraci inima în grăsime?”

Mai mulți adulți (cu și fără copii) și-au exprimat dezacordul față de această nouă îmbrățișare a corectitudinii politice.

…

Disney a restricționat accesul copiilor sub 7 ani la desene precum „Dumbo”, „Pisicile aristocrate” sau „Peter Pan”, justificând faptul că-n ele sunt mai multe scene care conțin stereotipuri și prejudecăți rasiale.

Aici a explodat iar internetul. Mulți nu înțeleg cum un elefant cu urechi mari îi poate face pe copii rasiști. S-au enervat și părinți care s-au scandalizat la coperta Cosmopolitan.

…

Și acum opinia suprasemnatului:

Mi se pare tragicomic „activismul” adulților care tratează cu dublă măsură influența negativă pe care o au anumite aspecte asupra celor mici. Dacă treaba făcută de Cosmopolitan e nocivă nu văd de ce ne-am pune bariere aici. Avem o întreagă industrie fast-food care influențează minorii că prăjeala în grup (și neapărat în momente fericite!) e cel mai bun lucru pentru ei. Avem o uriașă industrie a zahărului care-ți ademenește plodul cu aventuri, premii și povești. De la suc până la batonul care-ți stă la nivelul nasului la casa de marcat. Lângă țigări (dar despre astea nici să nu mă porniți).

Revista Cosmopolitan n-a îmbrățișat obezitatea morbidă de capul ei, ca un act rebel împotriva unei societăți obsedate de rucola și sport. Coperta Cosmopolitan este rezultatul sedentarismului mental al adulților care au stat impasibili la avalanșa și invazia stilului de viață nociv promovat ca modern/cool.

Stil de viață care ține economia în mișcare. „Ce ar face bieții angajați de la X dacă n-am mai cumpăra tone de ciocolată și suc acidulat?”

Nu m-ar mira să existe o întreagă conspirație psihotronică în spatele adulților care spun despre copii că sunt responsabili pentru ce consumă și „e treaba lor”. Dacă un adult gândește așa nu văd cum de ar merita să aibă urmași.

Nu-mi dau seama dacă trăim o revelație și ne dăm seama de faptul că cei mici sunt manipulați să devină viitori clienți fideli, ori avem zvâcniri egoiste pe probleme care ne ating la coarda sensibilă. Tind să cred în a doua variantă pentru că de cele mai multe ori omul anti coperta Cosmopolitan nu vede nici măcar o problemă în faptul că dulciurile sunt prezentate ca alternativă la mâncare. În ciuda faptului că există o clară legătură între mesajul „obez = sănătos” și sticla de suc plină de zahăr vândută ca fiind liantul meselor (fericite!) în familie.

Repet: coperta Cosmopolitan e o rezultantă.

Stați să vedeți coperta Cosmopolitan de peste 10-15 ani, știind ce impasibili am fost la industria video-chat, OnlyFans și busturile generoase din reclamele la pariuri sportive.

Cât despre Disney…

În copilărie le-am văzut pe toate. „Dumbo” mi-a plăcut. Un elefant care zboară cu urechile e comic. „Pisicile aristocrate” nu mi-au plăcut din același motiv pentru care nu-mi place tenisul, iar „Peter Pan” e un desen mai bun pentru adulții care nu trec de faza Peter Pan.

Sunt desenele influente? Dacă ne-am atacat la Cosmopolitan, dacă vedem „răul” în vloggingul de succes al zilelor noastre, mi se pare normal să înțelegem și faptul că oamenii de acum 50-60-70 de ani aveau alte valori și le-au promovat subtil în munca lor (desenele). Au aceste valori putere? Nu știu. Tind să cred că da și am vaga senzație că în societăți încă rasiste (adică aproape toate) aceste desene pot marca mintea copiilor în vreun fel. Dacă părinții sunt rasiști și desenele reconfirmă credințele lor… faceți voi ecuația.

Problema e că s-ar putea să fim nevoiți să schimbăm tot (mai ales în materie de desene animate). Tot ce s-a produs înainte de noul curent de gândire e ofensator sub o formă sau alta.

Oamenii se cramponează de ce a produs Disney acum aproape 100 de ani, dar nici desenele din anii 90-2000 nu prea mai sunt bune. Vă dau câteva exemple din ce am văzut eu când eram copil:

• Laboratorul lui Dexter – patriarhat. Blondă = proastă. Bărbații sunt geniali;
• Lumea lui Andy – farse insensibile;
• Viața cu Louie – prea multe glume insensibile la adresa supraponderalilor (despre care știm din Cosmopolitan că sunt sănătoși și frumoși);
• Tom și Jerry – prea multă violență. Într-un episod Jerry se vopsește cu negru pe față pentru a imita triburi sălbatice (astea-s mai vechi de 90, da mi-am amintit);
• Jack piratul cel teribil – stereotipuri etnice (personaje cu iz irlandez, scoțian ș.a.m.d.). Într-un episod există un pudel roz, gay, naiv.
• Copiii de la 402 – Nancy vine din Mexic unde a fost în vacanță. Vorbește stâlcit spaniolă și poartă un sombrero. Destul de jignitor la adresa culturii mexicane;

Și mai sunt mult… aproape toate…

Așa că dacă suntem chitiți pe subiectul ăsta trebuie să rescriem tot. Nu-i mult, doar vreo 100 de ani de divertisment pentru copii.

Cum ar spune americanii, „buckle up, it’s going to be a bumpy ride”.

P.S. – IQOS e încă ok. O să ne supărăm pe ei când Cosmo va spune că-i sănătos să fumezi electronic. Până atunci e ok.