Uite proștii! Cât tupeu pe ei! Hai să râdem nervos!

Lingvistul britanic Roger Fowler, citat în cartea „No longer newsworthy” (Nu-i subiect de știre, în traducerea mea), spunea cândva următoarele: „știrile nu sunt un fenomen natural, nu provin din ‘realitate’, știrile sunt un produs. Ele sunt produse de o industrie, conturate de o structură birocratică și economică a acestei industrii, rezultatul relațiilor dintre media și alte industrii, dar mai important, din relația dintre guvern și alte organizații politice.”

Ce voia să spună Fowler, pe scurt, e că știrile sunt un produs. Ele nu reflectă fidel realitatea (care oricum e interpretabilă), ci o viziune a realității.

D-aia Antena 3 reflectă o realitate, România Tv alta și Digi24 o cu totul alta. Fiecare „producător” de știri își fabrică propriul narativ știristic conform interesului economic. 

Acum, pentru o mai bună înțelegere a celor de mai jos ar ajuta enorm dacă am împărtășii câteva lecturi comune. O primă sugestie e cartea menționată mai sus („No longer newsworthy”), dar ajută și articolul meu din revista Golan, măcar pentru incursiunea într-o mentalitate care se prevalează în bula din care fac și eu parte. O să las la finalul articolului și alte cărți care ar putea ajuta.

Recent Digi24 a făcut un material video cu următorul titlu: „Tinerii dintr-unul din cele mai sărace județe ale țării refuză joburile grele”, urmat de un citat dintr-un tânăr prezentat în material – „Am bacul și vreau ceva mai sus. Să fie program lejer”.

Ce se întâmplă?

Înainte să disecăm acest material trebuie să ne dăm seama care e strategia de business Digi24, cine sunt ascultătorii de Digi, ce vor ei de la viață și de ce e materialul de mai sus o știre pentru ei. Pe scurt.

Digi24 a apărut ca un răspuns la ceea ce pentru o perioadă a părut „Antena3 vs MulțiDarNeuniți”. Nu c-a adunat Digi toți anti-anteniștii sub aceeași umbrelă, dar trotinetiștii (cum erau porecliți) aveau nevoie de un loc al lor, un glas comun. Nu exista altă alternativă. Digi a început bine și era ușor să te duci pe fentă. Discurs frumos, fețe din bulă, și-a atras câțiva vectori de imagine dezirabili (azi nu mai sunt toți în aceeași barcă), multe aspecte care să te atragă (în continuare sunt acolo câteva elemente care te pot face să vezi partea plină a paharului). Cu timpul unii telespectatorii și-au dat seama că nu e chiar așa, Digi a mai gafat, și s-a descoperit evidentul: are și Digi o agendă și nu-i pe gustul tuturor anti-anteniștilor. Că lumea nu-i în alb-negru, iar nuanțele sunt greu de acoperit.

Digi24 se vinde ca fiind pentru deștepți, studii înalte, venituri mari, mindset modern nu gândire învechită, valori vestice, hai s-avem bani, hai să fim mai buni, „vrem o țară ca afară”, hai să spunem ce vrea bula s-audă. Mai plantăm și noi un copac? Repet, asta-i imaginea de ansamblu, nu mă loviți cu feliile bune de acolo.

Cum România a produs la hectar absolvenți de studii înalte și Dunning-Freddy-Krueger, dacă ai vreo diplomă la purtător și nu te afli-n tabăra Antena3/România/Realitatea (pentru că nu vrei, ori îți pute publicul lor), e posibil ca-n leagănul Digi24 să te simți Cineva. Ți se pare că-ți freci coatele cu lumea bună. Realitatea e că nu. Ba din contră, te șochează mult mai rău prostia&răutatea unora din bula Digi24, comparativ cu „știrbii” semi-alfabetizați care cred în orice varsă Antenele. Eu de felul meu am pretenții mai mari de la cei care pot dar n-o fac, decât de la cei care fac atât cât pot.

Să ne întoarcem la știrea menționată mai sus.

În universul bulei Digi24 există o periodică plăcere a masturbării intelectuale-muncitorești. Se produce o umectare generală când apar știri despre proști. Proștii sunt funny. Săracii sunt funny, dar săracii deștepți înduioșează. Săracii proști distrează. Nuanța e fină, dar e. Vox Populi, cioaca aia de Youtube, a prins că era caterincă să vezi analfabeți. Ce, nu-i mega comedie să te plimbi pe stradă și să-ntrebi rupți în gură dacă n-ar vrea o porție de castaniete? Ieși din crâșmă la 11 dimineața și te-ntreabă unul de Eminescu și Einstein… uite prostul că nu știe… hai să râdem!

Ocazional, în redacții de tipul Digi24 (mai practica și ProTV această formă de fomism-informativ) se dă ordin: mergeți de căutați proști. Luați interviu la analfabeți, întrebați săracii dacă știu care e cuțitul de pește, puneți maneliștii să conjuge verbe-n slavonă. Zoom pe dantura proastă, inserați cadre cu oameni la crâșmă, scărmânați în realitatea care ne enervează audiența și ricoșează pumnul middle class-ului din 1% în desculți. 

Și se pleacă pe teren.

Din când în când au loc târguri de job-uri în țara asta. Vine și reporterul. Instinctul jurnalistic îi spune să vâneze indivizii demni de material. Ăia deștepți sunt boring. Ca la „Românii au Talent” – nu-i poveste, nu-i interes. Dar întotdeauna e cineva mai interesant în mulțime. Un reporter bun își face mâna la Bacalaureat, unde stă în fața liceului (ori la panoul de note) și-l vânează pe ăla care inspiră prin haine și atitudine că n-a luat. Zoom pe ochelarii mari. Zoom pe țoalele de la Vagabond. Zoom pe ceasul fake. Loop la greșelile gramaticale. 

Când mergi la un târg de job-uri îl cauți pe ăla care-ți inspiră șomaj. Poate-l recunoști și din reportajul cu picații la Bac. E posibil să fie același individ. 

Reporterii Digi, având ca scop să gâdile pipota trotinetiștilor care s-au realizat în viață și s-au ridicat de jos de au ajuns să-și permită credit pe 30 de ani și Maldive 10 zile pe an, pun ținta pe prost. Și nu orice fel de prost. Prostul arogant, tupeistul. Ăla de care digiotul fuge în vacanțe pe alte plaje, în alte țări. 

Ce urmează?

Misery-porn. Amărășteanul, „arogant” prin outfit, tatuaje și atitudine, sfidează logica trotinetistă cerând o muncă ușoară și bine plătită. O aberație în ochii digioților care știu că succesul vine și e meritat doar de la cinci cafele pe zi, cearcăne glorificate cu # instagramabile, meeting-uri de 28 ore/zi, cină în familie la ocazii și care fac parte din cei 49% dintre români care consideră că le va fi bine doar dacă fac totul perfect. Cine nu moare la muncă nu merită să trăiască.

Angelo, sursa de onanie intelectuală a digioților, e un eșec social, nu individual. El provine din unul din cele mai sărace județe (cum bine punctează articolul), dar pentru că oamenii citesc în cheia convingerilor personale, consideră că dintr-un sistem/județ sărac poate să răsară multe raze de soare (fractură de logică). E fascinantă puterea oamenilor de a citi printre rânduri. Vezi „județ sărac”, „tineri care nu vor să muncească” și reduci totul la lepre nerecunoscătoare care nu vor să-și rupă spatele.

Angelo vrea tot ce e mai bine pentru el. Evolutiv el e net superior celor care se sacrifică pentru puțin (ori o să-mi fie bine dacă mă rup acum). Angelo trăiește clipa cum îi dictează discursurile publicitare mai ceva ca ăia care fac discursurile publicitare. Angelo e YOLO, el e speakerul motivațional pe care nu vrem să-l vedem. Angelo e viața care bate guru din corporație. Angelo e „now or never, mă-nțelegi”. El știe/simte că dacă e să se sacrifice trebuie să merite. De ce să muncești doar ca să trăiești de pe o zi pe alta, și în domenii care nu oferă o fulminantă evoluție, ori motive de laudă socială? E ilogic să faci asta, ori ilogic când poți să-ți rupi spatele la fel, pe bani mai mulți, în altă țară. Nu? Știu că discursul ăsta nu se pupă cu „demnitatea” fluturată de ăla care dă zilnic 15 lei pe cafea de specialitate, dar asta-i realitate. 

Dar Angelo distrează/enervează în egală măsură pentru că „justifică” un decalaj și handicap socio-economic pentru publicul tradițional Digi. El e cauza. Priviți cauza. Râdeți mâhniți.

Concluzie?

Sunt două concluzii aici. Una reconfirmată de digiot și alta refuzată de digiot.

E reconfirmat faptul că cei săraci sunt săraci pentru că așa vor ei, sunt proști pentru că așa vor ei. Refuză cu aroganță mâna întinsă, chiar dacă mâna aia îți oferă, de fapt, un loc mic într-un angrenaj mare, un „hai să mă chinui de azi pe mâine cu fluturaș de salariu”. D-aia vă sugeram să citiți textul din Golan. Inserați și discurs despre asistați social și sunteți pe drumul cel bun.

Realitatea refuzată de cei mai mulți din bulă e că sistemul a abandonat din născare o mulțime de indivizi din spațiul carpato-danubiano-pontic și vinde chifteaua olimpicilor săraci care au reușit de parcă sunt cel puțin 51% din amărășteni în situația lor. Discursuri motivaționale livrate ca doctrină națională. Ăia care s-au realizat urbano-trotinetistic din puțin și-au pus chiloții pe deasupra ca SuperMan și-o flutură p-aia că dacă ei au putut poate oricine. Că suferință ca a lor n-a avut nimenea. 

Realitatea că un sistem eșuat livrează indivizi eșuați de la care o parte a societății are pretenții nerealiste. E un Angelo în fiecare dintre noi. Societatea asta de perfecționiști frustrați pretinde mereu ceva de la cineva, neoferind bazele pretenției.

Cum îi poți cere lui Angelo să vrea (și eventual să-i placă) să-și rupă spatele pentru un film pe care nimeni nu-l vinde ca fiind bun, o peliculă lipsită de glorie și confort. În timp ce aceeași industrie mass-media produce/glorifică știri pe bandă rulantă despre indivizi care ating succesul altfel decât prin muncă grea și prost plătită. 

Bula digioților care pretind sacrificiu, ori mediocritate cu panaș, de la cei abandonați, demonstrează faptul că trăim într-o societate disonantă cognitiv și de asta nu știu cum să ne vindecăm. „Fiți nimic, fiți rotițe mici și utile, tânjiți la succesul pe care-l fluturăm, dar nu exagerați… vă știți locul, proștilor!”

Bibliografie pentru cele de mai sus:

• The price of inequality – Joseph Stiglitz
• Lab rats – Dan Lyons
• Fericirea paradoxală – Gilles Lipovetsky
• Capitalism realism – Mark Fisher
• Homo videns – Giovanni Sartori
• Fatherless America – David Blankenhorn
• Psychology and consumer culture – Tim Kasser
• The dark side of luxury consumption – Yajin Wang
• The theory of the leisure class – Thorstein Veblen
• Deceniul furiei și indignării – Sorin Ioniță
• Pedagogy of the oppressed – Paulo Freire
• Apostolatul antisocial – Alexandru Racu 

În principal, dacă ai internaliza emoțional măcar jumate din lista de mai sus doar cinismul te-ar mai ține într-o redacție de știri din România.