Apple a lansat un nou telefon care va costa cât 3 telefoane mai bune, cât un Ford Puma din 1999 cu 79.000 de km la bord, ori cât o vacanță de neuitat în πzderia. Nu-s la curent cu datele privind cozile din lume, dar pariez că s-au rezervat câteva mii de exemplare și la Decathlon se stă la rând la raionul de corturi pentru cei care vor să doarmă pe la ușile AppleStore-urilor.
Dar ce are iPhone-ul ăsta atât de mișto încât să merite să-ți vinzi sufletul Satanei și un rinichi pe piața neagră?
Ecranul noului iPhone este dotat cu o rezoluție Retina HD. 93,8% din utilizatorii de iPhone nu știu nici măcar ce înseamnă cuvântul „rezoluție”, ce să mai vorbesc de „Retina HD”, dar e suficient să le spui că luminozitatea ecranului e mai bună cu 25%. Pentru că s-a întâmplat de foarte multe ori să te plângi că precedentele telefoane au o rezoluție proastă, deficitară cu 25%.
Noul telefon este rezistent la apă și praf. Asta pentru că mulți utilizatori sunt praf și-l tot scapă pe jos, dar d-aia nu fac ecranul și rezistent la pământ, ca să mai scoată un ban din schimbarea de parbrize. Cred că, de fapt, de acolo vine grosul banilor în Apple: schimbarea de geamuri. La început Apple a fost o firmă de ecrane de telefoane, dar pentru că nimeni nu le cumpăra au făcut cel mai cool telefon și l-au construit astfel încât să se spargă repede. Poveste adevărată!
Cât despre rezistența la apă… sunt telefoane care pozează subacvatic de vreo 3-4-5 ani. iPhone abia acum e rezistent la flegme.
Apple a schimbat butonul principal, trecând la un sistem cu feedback haptic. Haptic? Abia aștept să vă aud cum vă lăudați la terasă. „Da frate, mi-am luat iPhone haptic să moară mama. O rupe pă haptică. Când ies la agățat le-o dau haptic la proaste!”.
Camera foto are un sensor nou de 12 MP („metri pătrați” pentru majoritatea) și folosește o lentil cu 6 elemente și o apertură f/1.8. În concluzie, tot proastă o să pari în selfie-uri.
Primul iPhone cu difuzoare stereo. Uuuu, bravo! Bine ai venit în 2005.
Acestea fiind zise, cumpărați iPhone 7. Repede până nu apare iPhone 8. Ăla o să aibă rezoluție mai bună cu 30% ca să nu-ți rănească ochii, obișnuiți să vadă până-n măduva coșurilor în selfie-uri.
…
Nu vrei să te abonezi și să-ți vină textele pe mail?
[subscribe2]