Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Sport, dar la cererea publicului puțină malahie

Din când în când presa sportivă din România redescoperă femeile din sport. Asta se întâmplă cu doar 3 ocazii:

  1. O femeie a avut o performanță pe care nimeni n-o poate ignora. Se vorbește prea mult;
  2. Un bărbat din sport a declarat ceva scandalos despre femei/sportive și e zeamă de scandal;
  3. Ceva-ul șocant, spectaculos, „prima femeia care…”,singura femeie care…” și variațiuni pe temă.

Dacă te-ai concentra puțin mai tare ai avea impresia că site-urile de știri sportive chiar au un real interes pentru sportive. Simona Halep și colegele ei din tenis au parte de o acoperire destul de bună. La ocazii speciale intră și câte o gimnastă, caiacistă sau scrimeură.

Cu toate astea, o cantitate impresionantă din „papetăria digitală” consumată de site-urile de știri sportive acoperă latura onanistică a vieții.

Nu trece zi de la Bunuțu’ când pe unele dintre cele mai importante site-uri de știri sportive din România să n-ai parte și de carne sau referințe sexuale.

Sport.ro are o fixație pentru actrițele de filme porno.

Găsești foarte des pe site-ul lor materiale despre Mia Khalifa. Cred că n-are filme câte „știri” au scris cei de la Sport.ro despre ea. Aș pune un pariu pe o sumă decentă că într-un an Sport.ro are mai multe „știri” despre Mia Khalifa decât despre jucătoarele de baschet din România.

Gazeta Sporturilor, o somitate în domeniu, pare că nu poate respira fără periodicele „știri” despre partenerele fotbaliștilor. Și nu-mi amintesc știrea în care jumătatea vreunui sportiv să nu fie „bombă”, „sexy” sau „ispită”. Dacă ești fotbalist și partenera ta nu-i demnă de un prosop de TIR n-are ce să caute în Gazeta Sporturilor.

Pe site-ul celor de la Digi Sport n-am găsit vreo știre recentă cu conotație manuală, semn că e ceva greșit în redacția lor. Până și la Telekom Sport am dat de măcar o „știre” despre viața sexuală a unor sportivi.

Dacă pe ProSport lipsesc informațiile cu tentă sexuală măcar ai trimiteri din site-ul lor către publicații care se ocupă cu astfel de „relatări”. Un fel de „pentru deficit de malahie vă lăsăm aici niște link-uri, printre știri cu performanțe sportive”.

Ultimul site ca importanță pentru iubitorii de sport din țară, Fanatik.ro, păstrează rețeta consacrată: știri despre iubite de fotbaliști, poze sexy, sâni, fese, craci. Bine, Fanatik a avut mereu un iz de „Infractoarea Mov” a publicațiilor de sport din România.

Altfel spus, cine a zis că femeile-s obiectificate? Dăm și noi ce vrea audiența. Evident, în niște „limite”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.