Ocazional mi se mai reproșează că-s stângist. Diverse motive, dar unul principal e că am „mereu” o scuză pentru unii și alții. Că-i absolv de vina sărăciei (financiare și mentale) pe majoritatea (dacă nu chiar pe toți).
Asta când stângiștii hardcore de azi nu mă înjură că-s conservator, un îmbătrânit care nu ține pasul cu valul de reforme sociale și nu e îndeajuns de fluid.
Viață.
În ultimele zile m-am uitat la toată isteria cu pandemia încercând să am o imagine de ansamblu și să nu fiu pătimaș. Am zis să fac precum în pariul lui Pascal: dacă nu există Covid și totul a fost o mânărie globală n-am pierdut nimic (am purtat o mască, am evitat nițică aglomerație, m-am bucurat mai mult de intimitatea unor relații foarte apropiate). Restul scenarilor n-aș putea să le înghit (5G, botniță, microcipare ș.a.m.d.) din respect pentru terapeutul la care am tot fost în trecut și de la care am ieșit sănătos pe ușă și în teste.
Dacă am pariat că virusul nu există și am pierdut pariul înseamnă că sunt șanse mari să-mi pierd și viața, ori persoane apropiate.
Cumva nu mă mir că mulți români pariază curajos împotriva virusului. Suntem totuși o țară cu minim două case de pariuri/cazinouri pe fiecare stradă.
Românul e călit în a juca împotriva unor cote mici.
Cum Mama Proștilor e mereu gravidă (și senzațional de norocoasă) majoritatea poveștilor tragice românești n-au o morală. Din contră, ajungi să dai dreptate păcăliciului pentru că „știe el”.
Mă uit cum mii de experți (dar cine mai crede în ei?) se străduiesc să-i învețe pe oameni cum stă treaba cu igiena, virusul, viața. Dar n-ai cu cine.
Ieri la știri am văzut cum 100-200.000 de români se bronzau sardinați pe litoralul românesc. Că n-au mai putut. Virus mortal, ori ba, pielea cere bronz, hamsii, înghesuială, club, bere.
O gașcă de băieți de viață dădeau lecții unei reporterițe: „virusul nu se apropie de noi (pentru că băgăm) bere încontinuu, trebuie să hidratăm gâtul”. Te uiți la fețele lor și oricât de pacifist ești îți pui sincere întrebări dacă pe ăștia are rost să-i salvezi de virus. Ori altceva.
Trebuie să fac multă gimnastică morală și emoțională ca să înțeleg că gașca aia de epidemiologi specializați în Neumarkt sunt rezultatul unui parcurs educațional de care nu sunt vinovați. Că n-au săracii nici măcar o vină că-s „glumeți” în vremuri d-astea. Încerc să mă mint că jmechereala lor e mecanism defensiv în fața anxietății de care probabil suferă, dar știm că nu-i așa. Sunt și ei fructul lui „atâta s-a putut”.
Mă uitam la ei și-mi aminteam de bradul de fier al lui Oprescu. Măgăoaia de metal de acum mulți ani la care s-au înghesuit (cică) vreun milion de români.
Nu-s „caterincoșii” de pe plaje urmașii constantelor episoade de prostie națională?
Nu-s ei ăia care fentează centura de siguranță din mașină pe motiv că îi jenează? Nu-s ei cei pentru care casca de protecție pe șantier e semn de efeminare? Nu-și măsoară masculinitatea în litri de bere?
Ba da. Și știu că pentru fiecare nerozie e o scuză supremă, pe care o și putem demonstra, scuză care îi eliberează de orice tâmpenie, dar tot e ceva în fiecare dintre noi care spune „of… dacă ne-ar lăsa inima să-i…”. Cumva s-a decis la nivel psihotronic-universal să-i lăsăm să se bucure de bere, soare și semințe.
Sursă foto: Digi 24
Un răspuns
Mai nasol este cand plebea asta te afecteaza indirect mai mult decat crezi.
Cand afli ca esti suspect de o boala genetica super rara si medicul specialist in aceasta este in Italia si trebuie sa ajungi la el cat mai devreme sa stii in ce directie terapeutica te duci.
Si primesti email de la spital acum ca, nu te poate primi ca de Romania a devenit cel mai mare focar de COVID-19 din Europa….