Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Shirley Temple de ieri și de azi

Pentru cine nu știe, Shirley Temple a fost la vremea ei (acum mulți ani) un copil vedetă. Și-a început cariera când avea 3 ani și până la 22, când s-a lăsat de filme, a trecut prin multe. Succesul colosal l-a avut până pe la 7-8 ani. Cam ca actorul din Singur Acasă.

Astăzi aflăm că Shirley Temple a fost un copil abuzat de industria cinematografică.

Era doar un copil dar dacă făcea o greșeală pe platourile de filmare era trimisă în „cutia pedepsei”, o încăpere mică în care era un cub mare de gheață. Asta avea să-i provoace coșmaruri toată viața.

După 22 de ani actrița și-a văzut de viață (în principal să repare din ea) și a abandonat scena.

Astăzi?

Lucrurile nu s-au schimbat senzațional de mult în 80-100 de ani. Nici nu e atât de mult timp (contrar a ceea ce cred aroganții care pretind schimbări masive de comportament de la o generație la alta într-un timp foarte scurt. „Gen, wtf! E 2021 și încă se mai (problemă)?). Da, încă se mai… buricule.

Astăzi s-a umplut online-ul de părinți care vor succes, pentru ei și pentru/pe spatele copiilor. Anul trecut s-a scris multe despre cazul youtuberilor americani care au înfiat un copil, și-au umplut conturile din vlogăreală de parenting și apoi au returnat sursa de venit.

Internetul e o constantă sursă de greață când vine vorba de părinți care-și exploatează copiii pentru vizualizări și parteneriate.

De ceva timp pe mall-urile din București tronează bannere uriașe cu o vedetă care-și ține copilul de câțiva ani în brațe în timp ce promovează ceva. Am impresia că reclama nici măcar nu e destinată copiilor, ori vreunui produs pentru cei mici. Copilul e cârlig emoțional.

Abordări bolnave am mai văzut.

O dizgrațioasă a online-ului autohton promova în 2020 un suc și-și folosea odrasla de câteva luni ca accesoriu de filmare. Cîh. Și nu din scutecul copilului.

Copiii sunt o sursă de venit pentru mulți, internetul fiind topit după pici cu personalitate.

Din păcate nu știm cum îi va afecta asta peste ani pe cei mici. Ba da, rectific: știm cum îi va afecta (există deja lectură de specialitate pe subiectul ăsta), dar fiecare părinte știe mai bine cum să-și crească copilul și crede cu tărie că „dozează” perfect cantitatea de show online din viața plodului.

Eu observ puține proporții sănătoase în online-ul de parenting și mi se pare cel puțin ciudat să aud despre copii de 5-6-7 ani că au ajuns să fie recunoscuți și abordați pe stradă precum niște vedete. Ceea ce și sunt. Cunosc oameni de vârsta mea care știu tot ce fac copiii altora de pe net.

Lumea e mică. În vreo 15-20 vor da bot în bot și vedetele de azi nu vor avea nici măcar un secret în fața lumii mature: „te știu, ți-am văzut toată copilăria pe net”. Chiar și momentele intime.

Cum or să fie vedetuțele astea peste câțiva ani? Hai să ne imaginăm…

2 răspunsuri

  1. Bun articol! Excelent! Nimănui nu ii pasa de copii. Sunt doar după faima și câștig pe spatele lor, unii cred ca de aia ii si fac. Sunt expuși pedofililor, nu mai au intimitate, pot fi răpiți și nici nu le va conveni pe viitor ca toată viata lor e expusa public. M as bucura sa își dea parintii în judecata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.