Deja se vorbește foarte mult despre cum se va schimba societatea după toată pandemia asta. Se vor scrie cărți, probabil o să avem și câteva seriale Netflix, glume la stand up și poante despre cum Iliescu s-a vindecat de ciuma care-l supăra de câteva sute de ani cu noul Covid-19.
Cert e c-o să vedem niște schimbări. Nu azi, nu mâine. În timp.
Ce au remarcat și alții mai deștepți ca mine e că lumea a început să se enerveze. Mai ales oamenii săraci și cei care se chinuie de ani de zile să se stabilizeze în clasa de mijloc și să prindă din pătura superioară.
Oricât de învechită pare expresia sunt destui care subliniază o nouă luptă de clasă. Aceeași Mărie, cu alt hat. Hăul dintre ultra-bogați și restul devine uriaș. Pare că țara avuților se desprinde de restul umanității precum peninsula iberică de Europa în „Pluta de piatră” de Jose Saramago. Citiți cartea, o să vă placă.
Capitalismul în care toți avem șanse să ajungem bogați, dar reușesc preponderent cinicii, începe să enerveze. La cimentarea opinie „ajută” și articolele de specialitate care subliniază faptul că majoritatea oamenilor cu funcții/bani au anumite structuri de personalitate (psihopați/sociopați).
Ăia de jos n-au nevoie decât de o scânteie ca să-și piardă mințile.
Două crize economice în mai puțin de 15 ani e posibil să fie prea mult. Unii din clasa de mijloc își vor da seama că se chinuie prea mult pentru ceea ce e (pentru mulți) un mimetism de valoare. Vacanțele exotice (14-20 de zile de aparent lux din 365 de muncă grea), bunuri comandate direct din aplicații și aduse la ușă (compensarea frustrărilor prin supraconsum), frânturi de opulență (obiecte scumpe luate-n rate).
În pragul unei noi crize economiștii au început deja să pregătească populația de greul care o să vină. Cei puși în gardă sunt cei mai frustrați. Așa cum punctează mai mulți politicieni populiști, greul o să pice tot pe săraci. Bogații vor face combinații astfel încât să se bucure de tot felul de anulări și beneficii fiscale. Marii jucători se vor proteja între ei.
Puțini bogați vor rămâne la fel de prosperi și după criză. Ori vor câștiga mai mult. Bogații care vor pierde mult/totul înseamnă că n-au fost niciodată în topuri. Adevărații înstăriți sunt capabili de ce spunea Mandachi pe Facebook acum ceva timp: „închid tot și stau 3 vieți în Dubai”. Parafrazez.
Cei săraci și mulți încep să se întrebe „bine, dar de ce nu putem să folosim din banii făcuți deja în anii de profit? Ce s-a întâmplat cu tot plusul realizat în alți ani? Unde s-au dus?”. Voci vor pune sare pe rană: „în yacht-uri, limuzine și vilele celor de sus”. Crește furia.
Capitalismul începe să frustreze din ce în ce mai mult.
Globalizarea începe să fie înjurată. Bine, nu pentru părțile ei bune, ci pentru grobalizare (modul cum unele business-uri se impun în anumite zone și amenință să plece în alte țări – preponderent unde mâna de lucru e mai ieftină – când profiturile scad). Oamenii pot ajunge să se simtă înșelați de brand-urile ale căror valori le-au împrumutat. George Ritzer are mai multe păreri despre asta în „Globalizarea nimicului”.
Reapar nostalgici după dictaturi. „În comunism era mai bine” că sufeream la comun și doar puțini erau privilegiați. Alții vor căuta vinovați: evrei, refugiați, etnici, ceilalți.
O să curgă cu teorii ale conspirației.
Cum o să se termine totul? Habar n-am. N-am citit destul. Până în punctul ăsta am învățat doar cât să observ niște aspecte și să-mi pun întrebări.
Ce va face generația care descoperă minimalismul și taxează hedonismul? Ce doleanțe vor avea oamenii care simt că excesul distruge planeta? Cum va reacționa ea la excesul prezentat de bula arogantă și bogată (care, fie vorba între noi, cred că-s pielea falusului pentru adevărații avuți ai planetei)? Cu cine va vota lumea care vrea roadele globalizării, e social-media-empatică, dar n-ar dona decât like-uri?
Este serialul Black Mirror un documentar, nu rodul imaginației?
Cum vor reacționa cei care abia și-au revenit din criza precedentă și s-au pus cât de cât pe picioare? Vor avea o voce comună anti-sistem, sau se vor certa între ei de la diverse, polarizați de cine știe ce subiect aruncat în arenă la momentul potrivit?
În momente ca acestea nu-mi doresc decât să trăiesc vreo 120-150 de ani ca să văd cum se termină (o parte) din poveste. Nu știu cum să ajung la vârsta aia… poate dacă-mi măsor pașii cu o brățară, dacă mănânc mai des kale și fac meditații dimineața…
