Experiența de a mă plimba prin țară cu show-uri de stand up mi-a oferit mai multe informații interesante despre țară decât am oferit eu glume bune. Cred că am intrat în sute de restaurante, baruri, pub-uri, cafenele, cârciumi și bombe cu pretenții.
Înainte să-mi continui observația mi-ar plăcea să nu fiu asaltat de opinii acide de la mâna aia de patroni din HoReCa dispuși să facă ceva bun pentru industrie și afacerea lor. Sunt o minoritate și au tendința să se simtă atacați de câte ori cineva le lovește în „colegii” de breaslă, cu toate că ăia le mânjesc munca (dar sunt pe sistemul „să ne apărăm între noi”).
Revenind.
Am văzut atâtea locații prost făcute și prost gândite încât mi-a fost mereu ciudă pentru banii cheltuiți. Ai spune că unii și-au făcut bar/restaurant pentru a spăla bani la cât de prost au aruncat mii (zeci de mii?) de euro în niște interioare odioase și „conceptualizate” fără discernământ. Bine, asta cu spălarea de bani am înțeles că se practică în anumite zone bune (din București), dar nu-s toți în filmul ăsta.
Publicitarul din mine a plâns de multe ori când a văzut locații bune, terfelite pe altarul „creativității” vreunui patronache cu impresii. Am văzut de toate. Puburi irlandeze cu mâncare mexicană, restaurante cu un specific pe pereți și altul în farfurie, scaune elegante în cârciumi dezlânate, cafenele cu nechezol și frișcă la tub pe post de cappuccino și muzică proastă și nepotrivită pe „poveste” în aproape 95% din locații. În câte locații cu „Jazz” în nume din țară ați auzit jazz și nu Radio Zu? Lista poate continua la nesfârșit, cât e țara de mare.
De ce?
O teorie e că spiritul antreprenorial îi dă pe mulți afară din casă și îi proptește în primul spațiu din care pot transforma ceva. Dacă stai pe o sumă de bani și vrei să-ți faci „ceva al tău” cea mai simplă variantă e să pui niște scaune în jurul unei mese și să servești o chestie caldă sau rece. Te-au dus pașii prin alte locații așa că încropește o lăutărie de meniu și design interior și te rogi să n-ai parte de competiție reală.
De altfel, destui horecari de duminică au noroc pentru că-n cătunele lor competiția e slabă, ori din aceeași categorie cu ei. Așa că își împart o nișă muzicală (rockerii aici, comercialii acolo, cocalarii dincolo). Sau „la noi vin tinerii, acolo familiștii, dincolo bătrânii”.
Dacă în registrul prețurilor și a calității n-are rost să intrăm din motive evidente, mi-ar plăcea să discutăm totuși despre nume și concept de locație. Și spun asta pentru că inclusiv marile orașe ale țării sunt pline de locații care n-au nici măcar un zeu când vine vorba de „ce a vrut să spună autorul” când a gândit numele și a decorat locația. Prin București e plin de locații bune care s-au procopsit cu nume care nu exprimă nimic, decorate de parcă mobila a fost „de căpătat”. Dar mai grav e când numele exprimă ceva (eventual vreo referință belicoasă la o figură istorică/intelectuală) și tot ce vezi în interior inspiră prost gust și ignoranță. Faceți o plimbare prin toate bombele cu nume de figuri istorice și vedeți câte se leagă de la nume până la… E nimic. Eu n-aș permite ca o cârciumă fără creativitate să poarte un nume important.
Cu toate că statul nu ajută HoReCa, ori că-i românul prost crescut și nu lasă bacșiș (o să vorbim cândva și despre cum clientul e somat să asigure Pilonul II de salariu într-o industrie care în mare parte plătește prost promițând servicii aducătoare de mare bacșiș), dar nici unii horecari nu se ajută de banii de care dispun. Bagă bani în multe, dar la nume, design și idee se proptesc în ce au văzut pe la alții, ori ce le bubuie mintea. Noroc pe ăia care vor crâșmă rock. Acolo standardele sunt clare și ușor de implementat.
Am avut noroc să întâlnesc mulți cârciumari cu pretenții de antreprenori HoReCa. Și-n meniul lor am găsit mult Dunning-Kruger. Prăjit, fiert și la halbă.
