Aleargă ca o fată

Vedem foarte des oameni alergând. După autobuz, după mașini, ori alte persoane. Nu știu dacă ne uităm vreodată cu atenție la cum aleargă cei din jurul nostru (ori dacă ne analizăm propriul alergat), dar am avut ceva timp la dispoziție în ultima perioadă și de câte ori am văzut pe cineva alergând (exceptând persoanele care fac asta ca sport, în parc) mi-am luat notițe mentale.

Am remarcat un lucru interesant în rândul adolescenților. Și nu numai.

Cele mai multe fete aleargă dezlânat. Băieții, oricât de grosolan ar face asta (unii dintre ei lipsiți total de cultura sportului) tot reușesc o combinație relativ optimă de împingere în vârfuri, aplecare în față și mișcare de brațe. Măcar imită fotbalistul preferat din FIFA. Cât de cât, dar sunt și printre ei cazuri de împrăștiere extremă. Dar la fete e cu totul altă poveste. Inițial am crezut că totul se datorează ghiozdanelor grele (ori a genților/poșetelor – în cazul unora dintre ele). Apoi m-am gândit că poate e de la încălțăminte, dar e la modă să porți adidași sport așa că măcar de dragul promisiunii brandului o să presupunem că opincile sunt potrivite pentru un pas accelerat.

Nici prea multe femei trecute de anii de școală n-am văzut să calce cum trebuie când sunt nevoite să alerge. Unele sunt chiar o portretizare fidelă a modului în care alerga Phoebe din serialul Friends. Mâini și picioare zburătăcind aiurea. Mergeți prin zona office a orașului și o să vedeți clar câte știu să alerge către un meeting și câte fac sport în timpul (rămas) liber.

Știm deja că nu există un motiv biologic pentru care unele femei aleargă aruncând membrele în lateral. În istoria sportului românesc avem campioane care au alergat (printre alte activități). Deci nu există „femeile nu pot alerga/arunca”.

Așa că m-am întrebat „de ce?” și am dat întrebarea mai departe.

Se pare că răul începe încă din copilărie când anumiți părinți își protejează fetița/fetițele de sport. „Fetițele nu fug”, „fetițele nu se cațără în copaci”, „fetițele nu aruncă mingea” și în principal fetițele nu fac activități prea sportive pentru că astea sunt pentru băieți, barbare, dure sau murdare.

M-am gândit că în anii mei de școală nu prea se înghesuiau fetele la sport. În liceu destul de multe fete petreceau orele de sport vorbind pe margine. Excepție făceau puținele colege care aveau cazier sportiv, așa că le vedeai la volei, handbal sau baschet – dar despre ele se știa că fac sport (de performanță, ori că „așa sunt ele”, au chef). Dar prea multe veneau cu scutiri (am niște dubii cu privire la anumite probleme de sănătate invocate), ori se rugau de profesori să le lase să stea degeaba și-și mișcau oasele doar în zilele când erau nevoite să facă un sprint, o cumpănă, ori o săritură pentru un 10.

Mi s-a explicat faptul că pentru unele fete nu era cool să facă sport. Era mai mișto să stea pe bancă, la o bârfă și o glumă, orice dar nu să transpire și să treacă prin stresul de a se schimba în pauză. Ca mai apoi să miroasă a transpirație toată ziua (nu cred să existe școală românească care să asigure dușuri). Pentru cele mai multe fete asta nu era o opțiune.

Deci pare că alergatul împrăștiat e un construct social.

Da, dar uite că tot avem sportive mari”. Corect.

Dar sunt 99% sigur că cele mai multe sportive mari și-au început cariera când erau îndeajuns de mici încât să nu se prindă de ele șabloanele cool/uncool despre fete și sport. Plus că au avut părinți care le-au împins spre sport. Și dacă tot vorbim de modele feminine, vă invit să urmăriți presa (mai alea cea sportivă). Sportivele, indiferent de nivelul înalt al performanțelor, nu scapă de știrile bombă în care sunt arătate ca „bombe sexy”. „Pictorial incendiar”. „Cu cine s-a măritat”. „Unde a fost în vacanță”. Da, a făcut ea performanță și a transpirat, dar uite 20 de poze cu ea în costum de baie. Înțelegi ce vrei din asta.

Băieții nu sunt senzațional de departe la capitolul aptitudini sportive, dar în cazul lor măcar unii dintre ei învață să fugă de frică. Apoi descoperă umorul ca armă și se apucă de stand up.

Revenind la cum aleargă fetele, cred că e o observație de luat în seamă. Până la urmă e o chestiune de viață sănătoasă să cunoști arta alergatului. A aruncatului unui obiect. A săritului peste un ceva. A pedala și a echilibrului. Că n-o să ajungă toți să lucreze din șezut, la calculator, nu?

Și când o să fim mai atenți la cum și cât sport fac copiii poate n-o să ne mai mirăm că avem polițiști grași, sedentari și ineficienți, precum cei prezentați în cel mai recent material Recorder (din păcate materialul lor pune accentul doar pe bărbații din sistem).

2 răspunsuri

  1. Referitor la „știrile” cretine din presă despre sportive și vedete am o nedumerire: oare cine scrie titlurile alea gen „Cutăreasca, în ipostaze incendiare. Și-a arătat formele apetisante” ? Nu cred că e vorba de un bărbat, pentru că, să fim serioși, bărbații nu vorbesc așa, dar nici de o femeie nu cred că poate fi vorba pentru că e prea libidinos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: