Dintr-o lectură recentă (Oliver James – „Nu ți-e scris în gene”) am aflat ce intuiam de ceva timp, dar n-aveam o bază științifică solidă de la care să argumentez: infracționalitatea nu e moștenită genetic. S-au tot scris cărți, s-au făcut dezbateri. Nu există „ai genă de infractor”.
Așa că ce auziți de la diverși („țiganii au în sânge să fure” sau „evreii sunt zgârciți din gene”) sunt doar remarci analfabete științific. Cercetătorii lu’ pește. Altfel am putea spune la fel de bine că „e în gena românilor să fie niște jepcari, bețivi și suferinzi de mania persecuției”. Parcă genetica de șanț nu mai e așa frumoasă, nu?
Vă recomand cartea de mai sus dacă vreți să aflați câte lucruri sunt „moștenite genetic” și câte deprindem din mediu.
Nepoții lui Dincă, bărbatul din Caracal bănuit că a răpit și omorât mai multe tinere, sunt abuzați la școală de către ceilalți copii. Colegii îi amenință cu bătaia și le spun că au „sânge de criminal”. Mai mult ca sigur că mucoșii care fac astfel de afirmații n-au ajuns la această concluzie citind lucrări științifice, ci împrumutând/asimilând din gândirea adulților de acasă/din colectiv.
Practic sunt educați să fie proști și lipsiți de empatie. Și pentru că viața e ironică, sunt abuzatori încercând să fie justițiari împotriva unui abuzator.
Ce e de făcut? Prea multe, prea puțin timp.
Dar există și variante simple, rapide, dar radicale. Am putea să-i omorâm pe toți cei care au „sânge de criminal”. Să stârpim această „genă a criminalității”. După ce terminăm cu „gena criminală” putem să curățăm umanitatea și de „gena hoției”, „gena minciunii” și „gena bărbaților cu glezne goale”.
Nu știu de voi, dar eu sunt destul de convins că nu există om pe planeta asta care să nu se tragă din nițel hoț, mincinos și probabil, cândva în ultimii 5-10.000 de ani, vreo nasoală cu sânge pe mâini. Că mna, oameni suntem.
