Acum vreo două săptămâni savuram o bere într-un pub. Pe o plască mare rula un meci de fotbal din prima ligă germană. Hanovra 96 cu unii.
După ceva minute de joc, fotbaliștii din Hanovra au dat gol. Stadionul a explodat și cameramanii au filmat reacția tribunei oficiale: domni la costume se bucurau în picioare, soțiile lor aplaudau. O duduie din tribuna aia mi-a captat atenția. Era trecută de 40-50 de ani. Îți dădeai seama de asta cu toate că părea reșapată pe la colțuri. Purta o haină de blană scumpă și o față cu motive de sictir și lehamite.
N-avea chef să fie acolo.
Probabil că-și dorea să fie acasă, să vadă emisiunea „Bravo, ai stihl!”. Ori altceva. Era plictisită. Avea de suportat 90 de minute de tribună VIP, țoale scumpe pe umeri, și atenție pentru niște despuiați care aleargă după o bășică.
Părea că văd acest împărat roman care se uită cu dispreț la o adunătură de sclavi care se bat într-o arenă pentru divertismentul maselor.
Până la urmă, nu-i așa? Nu-i fotbalul o altă gladiotăreală? Da, spunem cuvinte frumoase precum „Fair-Play” și „Nu Rasismului”, dar astea-s doar cuvinte să dea bine.
Fotbalul este o industrie.
De ani de zile nu mai are nimic a face cu sportul, mișcarea. A devenit o fabrică de bani. Suporterii, chiar și ăia înrăiți, știu că se fac blaturi. E și evident, zeci de fețe mega-importante din fenomen fiind cercetate. Se fac aranjamente, dar se vorbește în șoaptă de ele „să nu jignim sportul rege”. Sportul rege e la fel de monarhic precum familia regală în România. Decât avere, proprietăți, bani și panaș.
Apoi, dacă ne raportăm la ce se întâmplă în România, mai ales după înfrângerea cu Polonia, situația e nasoală. Rău. Citesc prin presa de specialitate că îi sar oamenii în cap antrenorului Daum, dar se uită cu nesimțire faptul că avem un fotbal neaoș, dirijat de pușcăriași, sărac, fără investiții, cu fotbaliști ca ieșiți din club și cu o dorință mai mare să intre în prima asistentă TV, nu pe gazon.
Neam ipocrit.
Se vrea performanță și-s beșteliți fotbaliștii cu viață extrasportivă, dar firme de băuturi alcoolice stau la loc de cinste pe tricourile de joc. E plin orașul de mulțumiri din partea echipei Dinamo pentru Alexandrion. „Da bă Bonea, dar cum vrei să-și facă echipa buget dacă nu primește sponsorizări, fie ele și de la firme de alcool?”. Stai tu liniștit, că alde Tamaș și alții au restituit suma investită. Dar nu e vina lor. Alcool vezi, alcool bagi.
Apo, subiectul meu preferat: suporterii. Au venit polonejii atâta drum ca să se bată prin Centrul Vechi din București. Aveau la ei cuțite, săbii și altele. Probabil au crezut că vin să se bată cu Ștefan cel Mare și să mențină scorul de la 1595.
O retardare oricum.
La final de meci România – Polonia, conform GSP, s-au bătut și românii. Între ei. Steliști cu dinamoviști. Ce altceva să facă? Dacă nu-și acordă ei atenție cine altcineva s-o facă?
În concluzie, mă bucur când văd tribune goale. Prefer să văd că moare fenomenul decât să-l țină în viață această industrie-violento-fără sens.
Mulți nu spun toate astea pentru că nu vor să jignească Sportul Rege, această mimoză care se apără cu bani, pumni și petarde. Că performanțe…
2 răspunsuri
Cum sa te bucuri ca vezi tribune goale ?? Pentru 1% suporteri care nu vin decat pentru scandal e prea mult sa spui ca preferi tribune goale.
Dacă ăia 99% se vor mișca vreodată în a-i condamna pe ăia 1% o să-mi schimb părerea.