Purificatorul nostru cel de toate zilele

În ultimii ani a explodat cererea de purificatoare de aer. Cumpără românii avizi de un aer mai bun, mai curat, mai sănătos. Nu-i poți condamna, România pute (marile orașe sunt bombe, uneori camuflate) și în ultimii ani au explodat știrile despre cum locuitorii din București (și împrejurimi) sunt omorâți încet și sigur.

Partea interesantă când ai purificator e că acesta te „ajută” să accepți situația.

Da, știu, mulți utilizatori de purificatoare își fac partea de civism postând periodic pe Facebook datele poluării din oraș, dar consumul de purificatoare juxtapus cu numărul de români care protestează activ (protest old-school cum s-ar spune) pentru aer mai curat (și infrastructura aferentă lui) îmi demonstrează că, de fapt, purificatorul e pastilă, supliment alimentar. Colebil pentru plămâni.

Știți reclama aia odioasă cu femeia care vrea să mănânce de toate dar conștiința îi spune c-o să-i fie rău? Ce face? Scoate un medicament pe masă (Colebil) și își calmează mintea. Acum poate bascula liniștită, e acoperită. Nu există opțiunea să nu mai mănânce tot. Știți reclama aia cu femeia chinuită de durerea de picioare după ce a stat ore întregi pe tocuri? Ce face? Se dă cu gel, ori folosește brațuri speciale pentru a masca/ascunde/estompa durerea. Nu există opțiunea să nu mai poarte tocuri. Știți (situație când ceva se poate remedia, dar se preferă tratarea de moment)?

La fel și purificatorul.

De ce să ceri mai puțină poluare? De ce să mergi la rădăcina problemei? Lasă, umplem casele de purificatoare. Oare care politician o să ofere purificatoare ca pomană electorală, justificând faptul că el dă aer curat românilor?

Curios faptul că recentele articole despre poluarea din București n-au provocat un val de indignare, o mișcare de stradă, o ceva cu substanță. E ca și cum aerul nici n-ar exista, ori nu e util pentru toți. Aș da bani să aflu (pe baza unui studiu) dacă articolele bune făcute de Pressone sau Recorder despre poluarea din București au motivat oamenii să cumpere purificatoare. Cumva asta-mi e bănuiala, că pe stradă nu urlă nimeni pentru oxigen. Nici măcar ăia sătui și sufocați de mască. Cei din urmă se dau de ceasul morții pentru aer, dar nu par interesați de calitatea lui.

Cel mai probabil o să se umple țara de purificatoare și fiecare o să-și respire aerul curat acasă, ieșitul devenind o corvoadă pentru plămâni. Dar contează să ne fie bine între patru pereți, acolo de unde postăm în siguranță ce urât arată afară.

Purificatorul este noul „aia e”.

5 comentarii

    1. Bine zis. Dar și praful ăsta… de unde a avut bani să vină, vorba lui Cristoiu? Și oricum, prafu-i praf, otrava din aer e altceva.

  1. Ca de obicei, chirurgical.
    În urmă cu vreo 8 ani, un coleg avea probleme cu spatele, drept pentru care s-au dus la medic, care i-a prescris ceva buline.
    A venit omul la prăvălie, a citit prospectul și s-a înfuriat, a telefonat la medic și i-a spus (citez din memorie): „Doamnă doctor, eu nu vreau să nu mai simt durerea, eu vreau să mă fac bine!”.
    La 02 aprilie 2016, m-am mutat din București (am locuit 30 ani) și m-am mutat într-o localitate situată între Timișoara și Lugoj: 2 săptămâni mi-au trebuit să mă acomodez cu aerul curat. Adică mult mai curat decât cel din București.
    Purificatoarele, pentru mine, sunt precum bulinele prescrise colegului meu, precum bine a sesizat George la sfârșit.

  2. Ai dreptate, dar asta pare „low hanging fruit” – o soluție imediată pt problemă personală, nu pt toți.

    La fel și cu mașinile electrice – nu, nu o să reducă deloc poluarea, energia pe Pământ se produce, în cea mai mare parte, din cărbuni / petrol / gaze – doar că o să polueze la fraierii ăia din lumea a III-a, nu în orașele ECO friendly.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: