Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Problema transportului în comun

Ieri pe la prânz mă plimbam prin București cu bicicleta și mă uitam la oamenii care foloseau mașina personală. Puteam să îi observ foarte bine pentru că îi depășeam cu lejeritate în timp ce ei pierdeau minute întregi în intersecții.

Cred (dar e posibil să greșesc) că avem falsa impresie că un sistem mai bun de transport în comun va rezolva problema numărului mare de mașini din București.

În ultimii ani s-a tot auzit „nu-s destule autobuze/tramvaie” și „mai multe benzi speciale pentru STB”.

Nu spun că orașul n-ar funcționa ceva mai bine cu toate cele de mai sus, dar sunt ferm convins că pentru unii mijlocul de transport în comun nu e o opțiuni. Oricâte benzi speciale ar exista, oricât wi-fi ar băga în tramvaie, indiferent de timpul câștigat. Pentru că nu e. Nu te-ai mutat la București, ori nu ești homo urbanus dacă n-ai mașina ta. Cum să mergi cu alții?

Am vaga bănuială că mulți șoferi din București știu/simt că fac mai mult din A în B la volanul propriei mașini, dar nu e despre timp. Cum mergi contează.

E o chestie aproape culturală. Românul are o altfel de relație cu mașina (comparativ cu… suedezul/olandezul ș.a.m.d.). Mașina nu e văzută ca un bun funcțional, altfel am vedea mai multe de același tip (din top 3 raport-calitate). Mașina în România e un simbol, o manifestare. Degeaba ai multe dacă n-ai mașină. Și degeaba ai mașină dacă n-o folosești.

Sunt mai multe elemente înlănțuite care țin de perspectiva auto-românească. O să enumăr doar câteva:

  • Toți trebuie să dețină carnet de șofer. E un deziderat național. „Măcar carnet să aibă” auzi destul de des. Chiar și cel mai prost din turmă își găsește salvarea în deținerea unui carnet. Pe care îl poate lua destul de ușor (vezi cazurile cu vedetele/sportivii care se descurcă);
  • La 18 ani trebuie să-ți iei carnetul. E ca bacu’ de important;
  • Unii primesc cadou o mașină. Nu-mi dau seama dacă un obiect cu atâta responsabilitate se poate face cadou. Mai ales la 18 ani. Mai ales când „cadoul” are 300 cai;
  • „E ușor să conduci”. Auzi asta tot mai des. Prea puțini șoferi autohtoni verbalizează responsabilitatea pe care o au;
  • Mașina reprezintă nivelul social;
  • Mașina excită.

Probabil mai sunt și altele.

Eu cred că oricât de bun ai face transportul în comun unii tot la volan vor prefera să stea. Și acești „unii” sunt mulți pentru că numărul lor e direct proporțional cu sărăcia fizică/emoțională din care provin. Așa că în categoria asta intră și stereotipicii cocalari, dar și realizații care pleacă în fiecare dimineață cu mașina personală într-o călătorie de o oră-o oră jumate spre frumoasa clădire de sticlă în care lucrează cu drag, spor și panaș. Am dat două exemple la poli opuși ca nu cumva să trăim cu proasta impresie că șoselele patriei sunt pline – exclusiv – cu „gherțoi” („care ascultă manele”, nu?).

S-ar putea pune și taxe mai mari pentru posesorii de mașini (niciodată în România, niciodată în București, primarul care ar propune asta s-ar sinucide electoral – cel puțin în următorii 20 de ani), ori taxe de tranzit, dar dacă prin absurd am ajunge la așa ceva unii tot în mașină ar vrea să rămână. Pentru că ei nu se înghesuie cu vulgul, autobuzul pute, te atingi cu alții, aia nu-i bună și multe altele.

Unde mai pui că n-ai ce să faci în autobuz. Să citești? Carte? Ha. Să stai pe telefon? Păi asta poți să faci și la volan.

N-o să meargă.

Măcar să fiu eu pesimist și să n-am dreptate. Dar nu cred. În România tabla pe roți încă provoacă erecții și pune la muncă glandele Bartholin. Este imposibil să faci ceva sexy din mersul cu autobuzul. Să mergi la date cu 330? S-o duci la film cu metrou? Să-ți meargă politicienii sau patronii cu tramvaiul? Să fim serioși…

4 răspunsuri

  1. Mi-aduce aminte de un vecin de bloc de și-a cumpărat telefon mobil polifonic. Bă ești nebun, ce mișto se-aude, când sună.
    Dar nu mai avea bani… de mâncare.

    – Chițăi de foame, băi Proka – mi se plângea el
    – Da, da’ chițăi polifonic acum…

  2. Auzi George, tu ai patit sa te buzunareasca in autobuz si sa-ti fie frica sa zici ceva sa nu-ti iei si bataie de la tigani?
    Tu ai patit sa stai ca sardeaua pe calduri ca nea birjaru’ nu da drumul la aer ca sa fure motorina? Sau invers, sa dardai de frig, ca „nu merge sistemu”?
    Tu ai patit sa nu poti sta pe un loc ca e manjit cu cacat, sau zeama de varza? Asa, incrustat, vechi de ceva zile bune?
    Tu ai patit sa imbratisezi, strivit de lume, transpiratii de mosi care n-au ce face cat tu ai munca, scoala, si ei se plimba gratis?
    Tu ai patit sa nu poti sa cobori la statia la care vrei pentru ca era totul ticsit dar ticsit ticsit de oameni?
    Tu stii ca primele trolee straine postdecembriste din bucale, alea verzi, au venit din depou fara ciocanele de spart geamul, ca au fost furate din depou? Ciocanelele alea inutile cu care nu poti sa bati un cui, bai!
    Astea sunt povesti dinainte sa fie masini sa nu mai poti scoate putza de ele. Problemele astea au cauzat masinile, nu invers!

    Dar, nu, nu poate fi alta problema traficului decat fala masinii. Argument hipsteresc rupt de realitate. Urmeaza faza 2, „solutiile”, adica arhitectura malitioasa traficului. Mi-e scarba!

Dă-i un răspuns lui Bota Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.