Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Prețul nevertebratei și adaptarea la mizerie

Nu știu ce s-a întâmplat, cum s-au aliniat planetele, dar în ultima perioadă au ieșit la iveală tot felul de oameni care pentru suma potrivită s-au dezbrăcat de coloană și au zis pas valorilor pe care le aveau, ori pe care descoperim azi că le căpușau de dragul unei imagini frumoase.

Influențării, aceste sugative emoționale în care se toarnă găleți de bani de la corporații – și mai nou instituții publice (nu că le plâng companiilor de milă, dar totuși…), au descoperit rețeta succesului: dezirabilitate en-gros. Ce vrea mulțimea să vadă asta livrăm. Și știm cu toții cum e mulțimea…

OTV-uri moderne, dar tot OTV-uri.

Și până la urmă de ce să n-o faci? De ce să nu te „vinzi”? Nu te îngroapă nimeni cu glorie și etică. Etica e ieftină. Etica nu-ți garantează produsele alea bune și sănătoase din hypermarket, valorile nu-ți fac rost de cea mai confortabilă mașină și câte campanii publicitare au rupt cu un selfie decent? La iarnă nu poți să plătești căldura cu decență.

Faptul că vedete precum Bucurenci, BRomania sau Mikey Hush (dar nu-s singurii) au ales să-și pună fețele la bătaie pentru diverse cauze regretabile e doar un semn de profundă adaptare. Ei sunt alfa. Parcă e prima lecție de antropologie: supraviețuiește cine se descurcă. Cum Borcea o să dăinuiască (aproape) veșnic prin însămânțare excesivă la fel o să fie și în cazul influencerilor care și-au dat seama că, totuși, banii aduc fericirea și o formă de veșnicie.

Ăștia care ne plângem suntem pielea turmei. Trăim cu valori ideale într-o lume imperfectă. Suntem pur și simplu proști.

Și cum să te doară renunțarea la coloană când nimeni nu reacționează? Ca vedetă ai putea face/spune mizerii incredibile și societatea civilă tot nu ți-ar da bătăi de cap. Câțiva nebuni pe social-media care te înjură nici nu merită băgați în seamă. Focile îți vor lua apărarea punctând sofistic elemente care nu fac subiectul conversației.

Ești atât de alfa încât nici nu trebuie să-ți aperi gafele.

Acestea fiind zise, de ce n-aș renunța la prințipuri? Parcă-mi vine să mă îmbrac din bani de recomandat excesiv fast-food copiilor crescuți într-o țară fără educație alimentară. Aș renunța la locuitul în chirie pentru o casă luată din marafeți primiți să mă pozez spunând că Firea e un primar de nota 10. Extraordinar, se supără plebea? O să-mi pară rău de la balconul noului apartament.

Nici mersul cu bicicleta nu mai e combinație. Inhalez poluarea tuturor, transpir, obosesc. Pentru suma potrivită fac rădăcini în cel mai poluator diesel. Nu-mi pasă. Dacă banii sunt buni merg și cu o mașină pe cărbuni.

Vine un moment când îți dai seama că idealismul nu ține de foame. Și că vrei să-ți fie bine. Ție, copiilor, nepoților. Așa că n-are rost. Mai bine te pozezi cu IQOS-ul în bot, convingi lumea să cumpere chestii de care n-are nevoie, spui că acidul colorat e revigorant și cu asta, basta!

O să mă înjure cineva? Mare brânză! Se găsesc cu siguranță unii care să mă exonereze, amintind de faptul că acum 7 ani am ajutat o bătrână să urce în autobuz.

Sunt prea sărac pentru câți oameni mă urmăresc pe Facebook și Youtube. Și dacă ei mă citesc pentru că-s de acord cu mine înseamnă că o să murim cu toții de foame și că suntem cei mai slabi din trip. Hai, toată lumea afară la o țigară și o tură cu Volkswagen-ul.

2 răspunsuri

Dă-i un răspuns lui GEAMANA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.