Mă uitam din depărtare la Casa Poporului și vedeam cum „se bagă-n poză” ditamai Catedrala Neamului. Mie nu-mi place, mai știu o mână de oameni în asentiment, dar hai să privim practic: măcar să se înghesuie turiștii la ea. S-o facem punct turistic, să vină toată planeta s-o vadă pe A Mai Catedrală, pentru că din estimările mele creștinii locali de peste 150-200 de ani se vor împuțina și vor face un așa hal de amalgam spiritualo-ortodox în viețile lor că-și vor pune pe pereți călindare cu sfinți vlogări și influenkări. Ne vedem atunci și o să-mi dați dreptate.
Cât despre turismul de la Catedrala Neamului… am vaga bănuială că n-o să știm s-o marketăm bine nici p-asta, ca multe altele.
Comunism-turism
Casa Poporului este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume. Locul 1 la greutate. Locul 1 la preț. N-am văzut în întreaga mea viață de bucureștean să fie cozi de turiști în jurul ei. Să se calce străinii pe picioare s-o vadă din interior. Bine, nici din exterior nu-i înghesuială. Știu că unii se duc s-o vadă, am auzit că se plimbă pe niște holuri, dar sigur nu-s destul de mulți când vorbim de A Mai Clădire Grea și Scumpă.
Conform unor date din 2019, prin București veneau anual vreo 2 milioane de turiști. Niște date și mai vechi, din 2013, arătau că în Top 10 orașe europene vizitate se intră de la 4 milioane de turiști în sus (Praga pe 10, Londra pe primul loc cu 16 mil. de vizitatori – cifre din 2013). Între timp lucrurile s-au schimbat, alte țări au ajuns să gândească politici anti-turiști pentru că nu-i combinație să-ți vină milioane de căscați pe unde ai tăi își văd de viață. Bucureștiul n-a ajuns la luxul ăsta.
Nu știu ce vizitează străinul în București. Știu că majoritatea sunt fascinați de prețurile mici (la alcool), mișună prin Centrul Vechi și se așteaptă să vadă mai mult comunism, mai mult „Ceacescu”, un fel de ruin-porn/communism-porn. Pe care, din păcate, nu știm să-l vindem. Cel puțin la nivel de București. Am putea face un adevărat business din bagajul comunist al orașului, dar pare că preferăm să băgăm moștenirea comunistă vizuală-istorică sub covoarele comuniștilor care au rămas la conducerea politică. Și ascundem frumusețe de clădiri (vechi și foarte vechi) sub reclame de prost gust și cârpe publicitare. Bucureștiul e un bazar ordinar de toate colțurile și turistul e invitat să pozeze suporturi de reclame din toate unghiurile. Faceți o poză pe bulevardele bucureștene. Ce vedeți? Frumoase ofertele la Dedeman, Pepsi și pariuri, nu? Asta duce turistul acasă la el.
Nu știm să-i oferim turistului fetișul la care visează.
Nu-i dăm ruleta rusească a tencuielii care ar putea/n-ar putea să-i cadă în cap. Nu-i dăm blocurile urâte și gri, spre deosebire de blocuri urâte și colorate ale dezvoltatorilor zilelor noastre. Nu-i dăm apa rece, penele de curent, cozile la adidași de porc. Omul vine să vadă suferința din filmele pe care le tot premiază cu urși, pârși și draci bălțați de aur, dar tot ce vede e ce au înțeles verii de la țară din capitalism și consumerism. Nici măcar nu-i arătăm cum l-am mazilit pe „Ceaceascu” de Crăciun ca niște creștini ridicători de catedrală ce suntem.
Străinul nu știe că-n România „despre morți numa’ de bine” și „cele rele să se spele”.
Așa că dacă vine să vadă cum am trecut peste rele o să le găsească acoperite, spoite, nu transformate în lecții. Încă-mi e greu să trec peste faptul că principalul bulevard al țării (Magheru) e panou publicitar și pe ici-colo se mai mijește o clădire care poate bucura un ochi obișnuit cu frumosul arhitectural. Dar românii vor să se simtă ca pe Madison Avenue, fie el și al cârpelor cu oferte.
Târgu Jiu
Am ajuns recent în Târgu Jiu și pot spune cu certitudine că orașul ăla nu merită să dețină unele dintre cele mai importante trei lucrări ale lui Brâncuși. Nici nu știu cum de au ajuns lucrările lui acolo (și nu mai caut), dar la fel de bine puteau să fie așezate în Zimnicea, Tecuci sau Odorheiul Secuiesc.
Parcul în care e Coloana Infinitului e trist. Bine că mai ajung pe acolo vedete precum Eduard Mihail Andreianu (CRBL) să se pozeze cu coloana pe post de penis, altfel… Iar în parcul unde se află Poarta Sărutului și Masa Tăcerii nu găsești NIMIC despre autorul lor și opere. Nimic. N.I.M.I.C.
Sunt ferm convins că se găsesc niște francezi cu dare de mână care ar putea cumpăra toate cele trei opere și să le valorifice (cultural și turistic), undeva prin Paris. Că-n Târgu Jiu se pierd, trece viața pe lângă ele. Bine că n-am luat Cumințenia Pământului c-o puneam la loc de cinste în fața unei șaormerii și acolo o uita Dumnezeu, ignorată și ștearsă.
Știind ce poftă culturală au (unii) vestici pentru sculptură și Brâncuși puteam face Târgu Jiu un pol al domeniului, locul unde să vină non-stop hipsterii acestui domeniu artistic și să-și dea cu părerea și cu ochii peste cap. Să fie tot orașul o expoziție, un muzeu stradal, o încântare a formei în piatră, metal și ce mai vrea fiecare să folosească.
Dar nu s-a făcut pentru că… habar n-am, nu pot spune decât „pentru că suntem țărani proști și ne-am trezit cu arta-n bordei și agățăm rufe de ea de proști ce suntem”.
Sunt ferm convins că ocazional, dar mai ales de ziua lu’ Brâncuși, e un mare analingus local la adresa „marelui Brâncuși” pentru care se fac cel puțin 10 poezii cu rimă împerecheată și dacă-s bani se mai proptește undeva un bust și o sforăială penibilă despre „valorile patriei”.
Și pentru că fățărnicia culturală are soclul ei avem periodic eminești, vlad țepeși și mihai viteji dezveliți prin tot felul de locuri. Ăia din Balș, Olt, au o stradă principală tot orașul (călărită de un trafic infernal, periculos și poluant), dar le-a făcut primarul busturi celebre la Primărie, 800 euro bucata, să te uiți la personalități locale de care n-ai auzit (și nu-ți vorbește nimeni) în timp ce-ți dai seama că ești prost pe banii tăi și că mai bine puneai faianță-n Germania și-n timpul liber te plimbai prin parcurile lor.
Iar HoReCa…
A scris și femeia despre cum mergi la restaurant și-ți bate televizorul în găvane, dar ea e prea delicată-n exprimare.
O să concluzionez și eu pe tema asta spunând că cârciumari mai debili ca la noi trebuie să te chinui să găsești în țări vestice. Că la noi cârciumarul a citit trei cărți motivaționale de business (dacă le-a deschis și pe alea) și n-a înțeles nimic. Dacă a ciordit ceva decor de pe Pinterest e și asta bine, dar știe el că clientul trebuie să se simtă ca acasă, așa că mâncarea trebuie servită printre televizoare (mari) deschise pe știri sau chestii obositoare vizual/mental, să-mi duduie Kiss FM în boxe, să nu mă-nțeleg cu omul din față, să-mi sară ciorba din lingură de atâta cooleanu. Că așa mâncăm și acasă.
Restaurantul nu e spațiu de socializare. Restaurantul nu te vrea acolo, vrea să vii, să bagi în tine, să vezi știrile, să asculți Top 40 gunoaie comerciale și să pleci lăsând un bacșiș astfel încât să nu se simtă patronul prost că dă salarii mici. Oricum n-o să se simtă.
De ce?
N-am o explicație, nu pot spune decât „pentru că-s țărani proști, s-au trezit cu bani pe mână și au zis să facă bodegi, unele cu mâncare chiar bună, dar în care nu poți savura nimic de cocleală”.
Așa că unde să-ți vină turistul? Să vadă ce? Poate sta și la el acolo cu o supă-n față, televizorul la o lingură de ochi și muzică comercială la maxim în urechi. Bate drumul degeaba și nici nu găsește indicatoare unde-s statuile lui Brâncuși, ori trecutul comunist vizitabil.
