Pentru părinții ai căror copii vor pleca din România în 2022

Acum ceva timp găsisem un articol care ne spunea că-n 2022 vreo 730.000 de români vor să plece din țară. 3% dintre români spun că „sigur pleacă”, alți 5% „probabil”.

Ce e de făcut?

Într-un timp atât de scurt… nimic. N-o să se repare țara acolo unde-i doare mai tare pe cei care vor să plece. 2022 e mâine și e prea devreme/târziu să mai reparăm multe. Cine și ce poate garanta că de la 1 ianuarie 2022 n-o să mai ardă vreun spital, n-o să mai iasă analfabeți funcțional din școli, n-o să și n-o să?

Așa că plecarea e o opțiune iminentă pentru cei care nu mai vor/nu mai au chef să stea să repare pe timpul lor. Cei fără de păcat să-i judece.

Dar mi-am adunat gândurile de mai jos mai degrabă stimulat de modul în care văd că se raportează unii părinți la copiii plecați peste hotare. Evident că-n cele ce urmează eu vorbesc doar în numele unora, nu toți. Câțiva or să se regăsească, alții trebuie să aștepte o analiză mai potrivită pe structura lor socio-economică.

Să știți, dragi părinți, că despărțirile-s mai ușoare (și aproape nu se simt) dacă renunțați de la sine putere să mai credeți că ați fost abandonați. La acest aspect ajută enorm să închideți, la propriu, televizoarele, radiourile și unele ziare/site-uri. De curând un post de radio din Top 2 (care oare?) a lansat o piesă de sezon care din primele secunde lovește în aura sensibiloasă a părintelui abandonat de odraslă și a copilului „printre străini” (o să revenim asupra acestui aspect în cele ce urmează). Părinte, n-ai nevoie de energia asta negativă. Nu te-a abandonat nimeni. Și dacă e să jucăm cartea abandonului, cine pe cine a părăsit? Copilul și-a lăsat părintele în România, ori părintele a abandonat viitorul copilului în România, făcând alegeri care au stârnit plecarea? Dileme… dileme…

Iarna e poate cel mai ipocrit istoric anotimp al anului.

Dacă deschizi televizorul, de la cele mai decrepite posturi până la alea cu patalama, istoria/cultura/tradiția e rescrisă în note lacrimogene, totul bine crescut în analfabetism istoric și presărat cu #CaOdinioară.

Am petrecut câteva minute bune pe Etno/Tarah/Hora, posturile altar ale tradiționalului (pseudo-tradițional mai corect – dar contează cum te vinzi) și mi-am dat seama că bunicii, mamele și tații din filmul Etno/Hora/Taraf sunt într-o gravă iluzie națională care le mărește psihologic distanța dintre ei și copiii plecați „printre străini”.

Discursurile etnociste fac același apel la „locuitul printre străini” (ce xenofobie-light), dar adaugă și multă spoială locală. Flăcăi cu iPhone la brăcinar, mândruțe machiate de mall, opincari de ocazie care scot regionalismele din traistă ca să plângă cei „abandonații”. Jenant discurs, penibilă abordare. Zilele trecute, pe un post etnocist, am văzut a mai falsă colindă tradițională, un teatru ieftin într-o curte de vilă de neam prost unde se aruncau regionalisme într-o conversație, vezi dom’le, retrăitoare de #VremuriDeAltădată. Cu puțintică lectură (ori întrebări bine puse unor bătrâni lucizi și neîndrăgostiți orbește de propriul trecut fardat) o să aflați că lucrurile nu erau chiar așa cum le portretizează folcloriștii de fast-food-cultural.

Unde mai pui că recent am văzut pe Twitter o doamnă care împodobea bradul #CaAltădată, în ie, decor țărănesc ș.a.m.d.. Rupea mamaie pe împodobit de brazi. Nu știa săraca de unde să mai cumpere globuri d-alea de cristal, în culorile anului, din banii pe care îi făcea din ouă, lapte, brânză și crypto.

Acum, că am demontat (sper) minorosițismul cultural-crăciunistic, putem să ne aplecăm mai mult asupra ce înseamnă „printre străini”.

Dacă ați crescut copiii cum trebuie aceștia sunt cel mai probabil sociabili (un semn de înaltă inteligență emoțională) și sunt capabili să-și facă prieteni și-n Străinezia. Da, unii dintre ei preferă să se-nvârtă tot în cercuri românești (despre aceștia cu altă ocazie), dar ar trebui să-i apreciați pentru capacitatea de a-și face prieteni străini. E mare lucru să găsești ceva frumos în cineva care s-a jucat altfel în copilărie.

N-am să înțeleg de ce unii părinți nu-s mândri de faptul că odraslele li s-au dus la mai bine (din anumite puncte de vedere). De ce să nu te bucuri dacă ai un copil într-o țară în care nu ard spitale? Unde nu ieși cu nosocomiala de gât din sala de operații? Unde interlopii nu dețin puterea (așa pe față, cel puțin)? Unde școala-i mai bună, mai curată, mai sigură? Unde poate și aerul e mai curat și străzile mai frumoase? Chiar așa rău e unde e nițel mai bine? Știu, „nu-s câini cu covrigi în coadă”, dar cine a zis că trebuie să fie câini?

Puțină mândrie că aveți motive.

Păi dacă eram așa statornici și împământeniți ca specie nici nu vreau să-mi imaginez aglomerația în care trăiam într-un petic de pământ african. Îmi amintesc de o glumă/observație a lui Radu Isac (vasluian mutat o perioadă la București): „Eu m-am mutat din Vaslui la București. Am făcut ceva cu viața mea. Voi, bucureștenii? Tot aici? Nu puteți mai bine?”

Iar „distanța” nu-i așa mare. E atât cât vrei tu să fie. Căpșuna din Spania ajunge în câteva ore pe raftul din magazin. Drumul ăsta îl poate face și copilul până la tine, ori (să vezi minune) tu la el. Roșia italiană zboară până-n supermarketul din cartier. Tu poți face drumul ăsta până la sursa tomatei ca să-ți vezi odrasla. București – Timișoara înseamnă 9 ore de condus, 11 ore de tren, vreo 100-120 euro de avion. București – Dublin (cea mai îndepărtată capitală UE) înseamnă un zbor de 4 ore și 30 de minute. Și uneori ieftin. Unde-i piedica? Limba? Faptul că unii conduc altu’felu? Că fac porcul și cartofii altfel? Că se-nchină invers/deloc/la alte povești? Păi astea-s „distanțe” mentale și-s probleme individuale. Ți le rezolvi singur și te bucuri de viață după ce ai trecut de ele. Cum ai trecut de la telefon cu disc la smartphone poți și altfel.

Apoi, să nu-mi fie cu supărare, dar e și vina ta că-ți pleacă odrasla. De fapt, e dublu-vina ta.

În primul rând ți-ai crescut și educat copilul într-o viziune globală. Cândva l-ai scăpat din ochi și-a dat cu capul de ce au alții. Probabil l-ai lăsat să citească, să învețe, să descopere, ori să meargă-n vacanțe prin Străinezia. Și să vezi durere! A descoperit că și alții au munți, dealuri, apă la mal. S-a îndrăgostit nebunul de alte meleaguri, alte tradiții, alte feluri de a face cârnații. E vina ta că nu l-ai ținut în cușca mentală a acestor granițe, că nu l-ai școlit cu faptul că doar aici e bine, frumos, trainic, minunat. Bine că te ajută discursul posturilor etnociste să-i repeți că „acasă-i mai bine” și să-l faci să se simtă vinovat că nu mănâncă „tradițional românesc” mereu.

Apoi e vina faptul că, odată scăpat din lesa locală, n-ai reușit să-i faci acasă ce îi place la alții. Undeva a fost o greșeală colectivă (la urne, lângă ele, în afara lor) și s-a mers pe burtă, ori cu firimituri de schimbări. Și-ți vine copilul din experiența exterioară (în care poate l-ai trimis în vacanță) și-ți zice „bă, dar voi ce ați păzit de n-avem nici măcar…?” Zi, ce ai păzit tu și ai tăi?

Oricum, să știți că lumea, cu niscaiva limitări, e un spațiu comun. UE chiar asta e. Și cu puțină deschidere mentală și sufletească se poate dărâma orice barieră. Nu există „nu pot mânca altceva de sărbători”, „nu pot asculta altă muzică tradițională”, „nu pot cere pâine în altă limbă”.

Știu că cele de mai sus par idei xenocentriste, pentru unii o romantizare a ce au alții, dar nu cred că pleacă toți românii ca să strângă bani să-și ridice casă-n satul strămoșesc. Unii mai și rămân pe unde se duc. Chiar așa rău să le fie? Și chiar atât de mult să nu te poți bucura pentru ce îi împlinește acolo? E puțin meschin și… egoist.

Închei cu ceva ce parcă a spus Cristian Tudor Popescu: nu faceți copii pentru voi. Copiii nu-s cârje. Nu mai sunt mână de lucru pe câmp. Sunt ființe care merită să se bucure de viață, așa cum aleg ei să fie. Bucurați-vă cu ei de realizările lor. E mare lucru să ieși din zona de confort.

7 răspunsuri

  1. La multi ani, George!
    Ma simteam putin prost, pentru ca te citesc de o gramada de timp si niciodata nu mi-am facut timp sa-ti multumesc. Esti f atent cu ceea ce intampla in jurul tau si reusesti sa comprimi in mod exceptional in articolele tale esenta lucrurilor. Felicitari si un an nou fericit!

  2. Occidentul ăsta e un mare căcat cu sclipici pe deasupra, iar vouă v-a luat ochii sclipiciul. Nu vedeți dincolo de el. Mă refer la cei care locuiți în România. Ați fost de câteva ori în străinătate și vezi dragă doamne ce minune. Nu e nici o minune. Și o spune cineva care a crescut și s-a educat în vest. Nu e rău să trăiești printre oameni diferiți, dimpotrivă, dar tot mai bine e cu ai tăi. Uneori îmi lipsește Romania atât de mult încât am momente când mă bucur să aud o manea la mine în oraș sau un „vino, fă, încoa'”. Să nu credeți că plecând din România o să trăiți mai bine.

    1. Am făcut revelionul la niște prieteni în Norvegia. E o comunitate destul de măricică de români aici, pe lg Oslo. Niciunul nu s-ar întoarce niciodată, nimeni nu regretă că s-au mutat =) Deci nu e chiar așa. Strugurii sunt destul de dulci p-aci.

  3. Aveam 29 de ani în ’89 și terminasem automatica de curând. Soția, medicina. Era ușor să plecăm și aveam mari șanse de reușită socială. Jumătate din colegii mei sunt în Canada. Mama avea atunci un pic peste 50. Dar mi-am spus (îmi place șahul, e frumos să poți gândi cu câteva mutări înainte): peste treizeci de ani, mama va avea 85. Cine va fi lângă ea? Cine îi va schimba becul sau o va ajuta la cumpărături?
    Acum am 60, mama 85. În fiecare săptămână mergem împreună la cumpărături, vorbim de două ori pe zi, merg des la ea pentru mici treburi gospodărești, nu vrea totuși să locuiască cu noi. Dar vine (o aduc) destul de des. Am regrete pentru ce am făcut în viață dar nu regret că am rămas deși nu cred, în acest moment, în viitorul României, ca stat. Mici speranțe mai am, totuși.
    Fata mea a făcut și ea tot calculatoare și nu vrea să plece din țară, nu am întrebat-o de ce, dar se vede că îi e bine.
    Ipoteza că ne putem lua părinții cu noi e fantezistă, ei nu se vor mai putea adapta. Am o mătușă pe care a luat-o fiica ei în Italia. A fost încântată, cam o lună-două, spunea tuturor ce bine e acolo, ce bine se simte! Într-o zi, brusc, a zis că dacă nu o aduc ei acasă, pleacă oricum. Acum e la ea, stă singură și își cară tot mai greu cumpărăturile pe scări. Încă mai poate, dar cât? Fata ei, verișoara mea, vorbește și ea zilnic la telefon, îi trimite bani, are grijă și griji.
    E simplu să spui că acolo e bine, că e curat, că au un sistem social funcțional. Nu acestea sunt valorile maxime pentru o viață autentică. Homo sapiens a ajuns sapiens pentru că a avut un plus de empatie. Se spune că prima dovadă arheologică de civilizație nu este o construcție, un oraș sau o statuetă ci osul rupt și apoi vindecat al unui om din vechime. Fără grija celor din tribul lui, nu ar fi supraviețuit suficient ca să i se repare ruptura. Natura e nemiloasă.
    Plecarea din țară e un lux pe care unii oameni nu și-l pot permite!

  4. La mulți ani si un An Nou fericit,George !
    Si sa nu ți păleasca virulența(nu ție)
    De plecat știu sigur ca nu ai de gând pt ca patria ta e lb româna ,cel puțin eu nu te am găsit așa de expresiv in engleza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.