Dacă n-a mai făcut vreo nasoală Dragnea&Co. am ajuns să mă aprind de la subiecte d-astea frivole precum lungimea pantalonilor la locul de muncă.
Am râs săptămâna asta la glumița britanicului care, somat de șefi să meargă acasă și să se-mbrace în pantaloni lungi, și-a pus o fustă pe el. Am râs și mi-a părut rău pentru că, în contextul mega-super-încălzirii globale și a temperaturilor record, pantalonii lungi sunt un blestem.
Sincer, nu mă ardeau buricele degetelor să mă pronunț asupra subiectului dacă nu-mi apărea pe Facebook textul blogărului Bunescu, articol în care înfierează purtarea de pantaloni scurți la bărbați, motivul principal fiind că „bărbații au picioare urâte”. Parafrazez.
Știu, sună prost, dar de amorul artei, hai s-o dezbatem puțin.
- Dacă Bunescu e ok ca ale lui colege să-și arate picioarele pentru că-s frumoase, „fine”, „elegante”, înseamnă că se holbează la ele. Le vede. Le privește cu atenție. Are în cap un top al celor mai mișto craci de la muncă. Eu, cu mintea mea de politically correct, om modern, consider că Bunescu e pasibil de sexual harassment spunând că picioarele femeilor (în special colege de muncă) sunt frumoase. E aberant, n-o să fac asta, dar sunt locuri pe planetă unde orice afirmație care ține de aspect poate căpăta o formă de agresiune sexuală;
- Eu mă simt micro-agresat (de la microaggresion, o rășină inventată de niște hipsterofili suferinzi de victimeză și aumădoare). Eu sunt slab. Și mă străduiesc cu foarte mult sport să am un trup armonios și sănătos. O astfel de afirmație, că n-am picioare frumoase, mă rănește profund în simțurile mele umane. Am gambe așa cum mi-a dat Dumnezeu, și dacă pentru el sunt bune, cine-i Bunescu să se opună creației divine. Dacă Bunescu decide că-s urât la față? Vin cu burkă la muncă?;
- De obicei, despre fizic, își dau cu părerea oamenii care nu-s prea împăcați cu aspectul lor. Așa am citit eu în 2 broșuri despre psihologie și pe o cutie de detergent;
Vreți să mai vorbim despre pantaloni scurți?
În liceu n-aveam voie. Vezi dom`le, d-aia nu mai învățam eu bine și n-aveam note bune, că-mi respirau picioarele pe caniculă.
Când m-am întors recent dintr-o vacanță din Spania îmi spunea o româncă (menajeră p-acolo) că spaniolii sunt mega relaxați și d-aia o duc bine: „nici nu le pasă dacă au tricoul călcat când ies din casă”.
Noi, popor de vază geto-dacă, trebuie să fim la 4 ace indiferent de situație. Dacă nu-ți vine gunoierul la costum îți miroase a pute.
Din partea mea inclusiv Iohannis poate sta la pantaloni scurți în fața liderilor lumii. Ăsta gest de putere, să-ți expui temelia corpului fără rușine și jenă.
Ce, ne e rușine de părul de pe picioare? Acum trebuie să mă simt „păros” și să mă rad pe craci ca să satisfac niște gusturi?
Și mai e ceva! Nu-s TOȚI BĂRBAȚII de vină pentru inechitatea salarială dintre bărbați și femei. Nu-i vina mea, a ta sau a lu` Sulică pentru că X boss nu vrea să dea salariu egal femeilor. Și nu trebuie să sufăr eu în pantaloni lungi cum nici pe ea n-o mângâie pe portofel fusta scurtă. Hai sora mea, îmi pun o pereche de pantaloni scurți pe mine și hai să mărșăluim pentru echitate salarială!
Și încă ceva! Scuza „avem aer condiționat!”. Avem și poluare. Aerul condiționat consumă resurse. Dacă port pantaloni scurți mai am nevoie de puțin spre foarte deloc aer condiționat. Și poluăm mai puțin așa. Mai puțin aer pentru plămânii noștri pretențioși, roz și frumoși, așa cum cere norma socială.
3 răspunsuri
Hai salut. Bunescu aici. Nu, man, motivul principal nu e „bărbații au picioare urâte”, ai luat fix partea la mișto din tot articolul, în loc să iei baza, ideea cu adevărat principală. Zici că ești la Antena 3, scoți din context ce vrei, ca să o dai pe după gard.
Am zis asta:
Mă refer la un bărbat care se respectă și care îi respectă pe cei din jur, de la birou. Știu că e greu de acceptat și poate chiar de înțeles pentru cei cărora li se pare normal să se îmbrace cum vor, fie ei papuci, sandale, pantaloni scurți, chiar dacă se duc la birou, nu în pădure, la grătar.
E vorba de bune maniere și conduită profesională. Plus, e o opinie personală, nu o lege sau o regulă. Mulți văd că nu înțeleg asta. Dar poate am eu prea multe pretenții. 🙂
Ești foarte pretențios și mă simt nevoit să recitești punctul 3 din pledoaria mea de mai sus.
N-am sesizat gluma cu picioarele bărbaților. Nu-s singurul. Din experiență știu că dacă prea mulți nu-ți înțeleg gluma înseamnă că nu-i o glumă bună.
Dar totuși, nu te simți respectat dacă vin la pantaloni scurți? Pot să vin la costum, să fac o muncă jalnică, dar tu te simți respectat. Ok. „Maniere”. Manierele se mai schimbă, de la un deceniu la altul. Înainte era o chestie de bun simț să-ți calmezi femeia cu bătaia. Nu mai facem asta.
La faza cu Spania subscriu. Si eu cand am venit prima data aici am ramas oarecum socat de faptul ca mergeam la meetinguri cu diversi directori de hoteluri sau lanturi de restaurante si in timp ce eu ma chinuiam sa port un pantalon la dunga si camasa + cravata la 30+ grade, ei umblau cat mai lejer posibil cu tricou si blugi sau chiar pantaloni scurti.