Să ne imaginăm următorul scenariu: mă-ta e o femeie oribilă.
Te-a bătut toată copilăria, nu ți-a oferit nici măcar o felie de afecțiune, ai mâncat pâine goală cu apă până la 18 ani și nici nu știi dacă ești copilul lui tac-tu. Cu toate astea, dacă-ți va spune cineva că „mă-ta a fost de rahat!” o să te inflamezi și o să spui „făcea curat în casă și aveam cea mai frumoasă bibliotecă!”.
De ce te-am pus să-ți imaginezi o astfel de existență? Ca să-nțelegi mai bine următoarele reacții.
Acum câteva zile am scris un text în care prezentam un raport la rece (zic eu) al Sectorului 5 din București. Pentru un plus de dramatism l-am comparat cu Vasluiul. Ironic, n-am avut nici măcar o reacție negative din partea celor care locuiesc în Sectorul 5 (oare am avut dreptate?). În schimb, câțiva vasluieni au ținut să mă pună la punct.
Unii cititori, născuți în Vaslui, mi-au trimis link-uri și fotografii cu superbele locuri din județ. Mi-au scris despre mari reprezentanți ai județului și realizările din capitala de județ. Am citit cu „interes și îngrijorare” cum ar spune Iohannis.
Concluzia?
Nu-mi pasă.
În primul rând, e foarte ironic să te bășici atunci când oamenii spun că Vasluiul e subdezvoltat, tu să-i contrazici, să le arăți grădini de trandafiri în timp ce locuiești în Brașov, București sau alt oraș. E așa grozav orașul tău? Îl iubești așa mult? Stai în el. Pleci la mai bine? Înseamnă că nu era atât de idilic. Simplu.
Și cele de mai sus nu se aplică doar Vasluiului.
Am un milion de păreri despre zeci de orașe. Și cred că un om rațional e capabil să discearnă și să realizeze că e doar o părere, nu un afront în gena lui de constănțean, oltean sau sibian. Orașul nu ești Tu. E un amalgam de mulți Tu. Și dacă toți acești oameni au o părere prea bună despre rahatul în care trăiesc, eu din exterior o să văd un oraș murdar. Poleiala ta emoțională înseamnă fix 0 pentru mine, turistul.
Personal nu mă dau în vânt după Sibiu, Slatina, Sighișoara sau Râmnicu Sărat, dar cunosc oameni minunați din toate orașele astea.
Și nu se dau cu capul de pământ dacă spun că nu mi-a plăcut „orașul lor”, că-i prea murdar, plictisitor sau plin de șuți. N-o să mor un weekend în orașul „tău”, dar n-aș vrea să îmbătrânesc în el. Oricâte parcuri frumoase, clădiri istorice și muzee super „ai tu”.
Frumusețea sociologiei, istoriei și politicii e că nu lucrează cu emoții (exceptând cea din urmă, care uneori exploatează emoția, dar asta e alceva). Pot judecat un oraș/județ după cifre, istoric și preferințele politice. Și astea-mi sunt de ajuns să-mi formez o părere.
Județ sărac, pesedist, școli puține, biserici multe, asistați sociali și bețivi? Bingo! Tocmai mi-am format o opinie. Și-n ciuda faptului că tu nu te încadrezi în tipologia județului tău asta nu-mi va schimba impresia despre mase. Te simți vizat? Înseamnă că te simți părtaș.
Dacă spun că vasluienii sunt bețivi înseamnă că 100% sunt? Nu. E o generalizare. Și generalizările sunt proaste. Dar eu din exterior nu pot repara nimic. Tu, un vasluian responsabil, schimbă această percepție de la rădăcină. Arată că acele mere stricate nu distrug o livadă. Nu-mi da gogoși moldovenești în timp ce consătenii tăi mi le fură pe la spate.
Și dacă răspunsul tău la toate cele de mai sus este „da bă, vorbești tu din jegul ăla de oraș?”, să știi că da, Bucureștiul e o mizerie de oraș. O cocină. Nu mă doare gura să recunosc asta. Nu mă doare-n mândria de bucureștean. Nu există așa ceva. Nu știu de ce Bucureștiul e așa spurcat. Probabil miticii sunt de vină. Ori afluxul ăsta de… Nu știu. Nu-mi pasă.
Nu mă reprezintă un oraș, ci apropiații și deciziile pe care le iau.
„Mândru că sunt oltean”, „Mândru că sunt clujean”, ”Mândru că sunt bănățean”. Ce ai făcut pentru orașul sau zona ta de ești atât de mândru? Ești mândru doar pentru că ești de acolo? Ce hal de mândrie e ăsta? De ce nu ești mândru că ai terminat 12 clase? Că te-ai născut într-o maternitate, nu acasă în cadă? De ce nu „mândru că lucrez 10 ore pe zi, cresc doi copii și am o soție fericită”? Păi ce mândrie mai e asta dacă nu ne dă impresia de apartenență la un grup mare și (aparent) puternic? Oricum, mândrie pe linie de grup pentru că suntem ființe sociale.
Personal, nu-s mândru de nimic legat de pământ, zonă, arie. Sunt „fericit” că m-am născut aici și nu în Eritrea, dar cred că-mi creștea „mândria” dacă eram canadian sau australian. Cred. Nu știu, mereu se poate mai bine.
