Nu-i chiar așa mare caterincă

Părinții mei au o pensie jenantă. Spun pensie pentru că dacă aș spune pensii ar trebui să le sparg banii în două și apoi ne-am sparge de râs amar. Așa că privesc partea plină a paharului și mă uit la pensia lor ca la un ceva comun pe care să-l drămuiască creativ și calculat împreună. După un timp devine o provocare interesantă să plătești facturi, medicamente și mâncare dintr-o sumă așa mică. La cât îi aud că-i costă medicamentele îmi au seama că 103% din bani se duc pe pastile.  

Oricum, ei sunt un caz fericit. Știu cupluri de bătrâni care au jumătate din pensia părinților meu. Ba chiar un sfert. Așa că ai mei sunt lux.

Ai mei caută ofertele din hipermarketuri. Au pe telefoane aplicațiile magazinelor și-s la curent cu scumpirile și ieftinirile. Din turnul meu de fildeș n-am știut că s-a scumpit făina. Mi-a zis mama pentru că ea știe cursul leu-făină/leu-ulei/leu-orice mai ceva ca Bursa București. Eu când am poftă de roșii cu gust de roșii mă duc să-mi pun în coș. Ai mei se uită de mai multe ori la preț și se gândesc că bombele alea ieftine turcești poate nu-s așa rele. Măcar au culoare de roșie și-s la o treime din prețul unor roșii mai bune. 

Am înțeles caterinca pe seama celor care și-au luat baxuri de ulei și canistre de benzină. Am și râs la câteva glume.

Doar că nu-i așa mare caterinca dacă te uiți în ansamblu la toată situația. Că românul chiar e destul de sărac (dacă nu în practic, cel puțin în mental – și asta-i tot o sărăcie). 

În bula mea de Facebook s-a râs copios de înghesuiții la ulei/benzină. Dar în bula mea venitul minim lunar/individ sare lejer de 1.000 de euro. Au râs ăia care între două bancuri au postat și poze din vacanțe străine, ori de la brunch-uri unde dish-ul costă cât 10 ouă, o farfurie de telemea, un kilogram de roșii, două cepe, o pâine întreagă. 

Există o percepție proastă și greșită care mă deranjează despre români (avută de români): că-s bogați dar se poartă ca niște săraci. Că s-au văzut BMW-uri scumpe la coadă la benzină și de aici s-a dedus că, de fapt, românul cu bolid de 100.000 de euro e speriat că se face carburantul 10 lei. Tipul ăsta de deducție vine din partea unor oameni de la care am pretenția să înțeleagă deja că mașina scumpă pentru român nu e o expresie a bagajului economic, ci al celui social. La episodul demotivațional despre săracii care-și cumpără telefoane scumpe mi s-a răspuns, corect și sincer, că dacă ești amărât nu înseamnă că nu meriți o bucurie. Adică telefon scump. Și să-i strigi individului asta e ca și cum l-ai certa pe cerșetor că nu-ți cheltuie donația pe colecția lui Milan Kundera, ci pe alcool și tutun. 

De altfel, chiar și-n bula bună și cu venituri mari (middle class mari) ai expresii ale paradoxului sărac cu bani. Chiriașe la lux plimbă poșete scumpe cu metroul spre job-uri 9-6. Bărbați cu avere mare în gadgeturi și level PS5 fac hemoroizi pe scaune de birou scumpe. Cupluri cu minim 2.000 de euro/lună mănâncă zilnic ofertele aplicațiilor, plăsticăreală fast-food livrată la botul calului. 

Ce încerc să spun e că pe lângă glumele despre cozile la ulei/benzină poate că e sănătos să ne gândim și de ce se fac acele cozi. Chiar și ăia bogați, de ce stau? Cu toată că pe Țiriac nu l-am văzut așezându-și cele peste 100 de mașini la rând la Petrom. Deci ăia de la cozi nu-s chiar așa bogați… 

Bula cu cel puțin un avocado pe săptămână în tractul digestiv râde la căruțul cu 20 litri de ulei. „Unde încape atâta ulei?”. Unde n-are cum să intre uleiul de măsline. De ce nu intră uleiul de măsline? Pentru că-i scump, pentru că nu suntem educați să mâncăm lejer, pentru că și pentru că. Cam greu să-i explice 1.000 de euro lui 1.000 de lei cum să mănânce bine, sănătos și frumos. 

Apoi, pătura mai săracă internalizează altfel șocurile economice și alimentare, iar cei mai în vârstă încă au în sânge cozile lui Ceaușescu și penuria. N-o să le schimbe percepția și temerile generația care s-a mutat la cutie de chibrit fără debara (că așa a gândit dezvoltatorul din pix și a acceptat generația lejeră), debara în care se țineau cele trebuincioase crizelor.  

E sănătos să trăiești în frică și anxietate, alergând după ulei și benzină mai ieftină? Evident că nu, dar România nu oferă altceva multor indivizi. Și dacă o să vină vreodată o nasoală eu o să mă bazez pe debaraua mamei, nu glumele ghiftuiților de caju care nu știu să desfacă o conservă fără cheiță. 

Televiziunile au avut grijă să-ți arate codașii comici, ăia cu mașini scumpe și bine îmbrăcați. Că săracii săraci nu-s amuzanți, nu fac rating.

Altfel spus, s-a râs dar nici nu s-a făcut nimic. S-a zis despre săraci că-s proști. Și despre bogații închipuiți că-s săraci și proști.

P.S. – Mama n-a luat ulei. Avea de când era mai ieftin. Și vă dau un pont: faceți stocul de conserve și mălai. 

Un răspuns

  1. Cei care au ras, sunt exact indivizii care si-au facut pasapoartele, si-au scos valuta din banci si-au facuut bagajele si sunt gata sa plece. Cei cu 1000 pe luna.
    Cei care raman nu au valuta. Au investit in ulei salariul lor pe o luna. Minim e economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.