Nu cred că am făcut totul pentru binele public

Citeam dimineață o postare făcută de Cetin pe Facebook și am fost de acord cu tot ce a spus până la final când, nervos pe haosul pe care îl trăim de când a venit pandemia, a concluzionat că „nu este vina noastră că avem o populație majoritar analfabetă, care alege google și doamne-doamne în detrimentul științei. Nu este problema mea că se îmbolnăvesc și mor proștii care refuză știința pentru că așa le-a șoptit lor un îngeraș. Nu este treaba mea, eu am făcut deja totul pentru binele public. E timpul ca rahatul ăsta să se oprească.”

Îl cred pe Cetin că a clacat la concluzie și n-a aruncat doar vorbe #frumix și slacktivisme influențărești pentru că de când îl citesc nu mi-a lăsat vreodată impresia că-i vreun motivațional în haine de cinic. Dacă mă înșel sunt sigur că o să se găsească cineva să mă contrazică.

Acum, mai mult ca niciodată, și eu simt că mi-a ajuns cu pandemia. Am trei doze de 5G în mine, aud radiouri bulgărești doar dacă îndrept umărul stâng spre Sud și cu toate astea de două zile sunt covidat, le am pe toate nasoalele bolii. Mi-a rămas doar gustul și mirosul, dar cum spune un prieten, „gust n-ai avut niciodată pentru că nu-ți place Vali de la Bărbulești”.

Așa că și eu simt acum că mi-a ajuns, că parcă prea multă prostie (la nivel internațional) a lălăit perioada asta și că…

Problema majoră nu e că am Covid, ci că-mi dau seama că n-am făcut destule pentru binele public. Și ceva-mi spune că nici Cetin, ori alții. Sunt sigur că microdozat suntem cu toții niște oameni buni. Nu aruncăm gunoaie pe stradă, strângem după câini, nu incomodăm lăuzele cu modul în care ne parcăm mașinile. Dar cele enumerate și multe altele (inclusiv plata taxelor) nu înseamnă destul. 

Mă aplec din nou asupra concluziei lui Cetin, nervos pe „proștii” care mor pentru că nu cred în știință și pentru că gândirea magică le guvernează viața. N-am făcut destule pentru ei. Individual și colectiv chiar n-am făcut destule pentru ei. Nici nu știu de unde să încep ca să subliniez greșeala.

Pentru că-mi este imposibil să pun degetul pe un moment t0 al greșelii o să enumăr doar câteva aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare când ne raportăm la „de ce suntem cum suntem”:

• Aseară pe BBC Earth era un documentar frumos despre istoria Danemarcei. Eu am prins ultimii 300 de ani din subiect. Ce să spun? Am mai zis și cu alte ocazii când am recomandat cartea lui Bogdan Murgescu („România și Europa. Acumularea decalajelor economice 1500 – 2010”). Pur și simplu citiți cartea lui Murgescu și o să facă lumină de nocturnă acolo unde doar pâlpâie o candelă. Și concluzia nu e să cădem în butoiul cu melancolie („ce aveau danezii la 1700 și ce aveam noi…”), dar e mai important să înțelegem decalajul și cauza lui ca să înțelegem ce etape urmează și unde s-a greșit („Bonea, nu s-a greșit nicăieri! Mucles!”);
• Revin iar la cărți. Sunt zeci-sute de cărți despre perioada interbelică, legionară, comunistă. Trebuie doar să le citim ca să vedem care-s datele problemelor. Și din beletristică aflăm realitatea. Vezi sărăcia, prostia, fățărnicia. E acolo. Din păcate perioadele istorice enumerate mai devreme sunt fardate în mintea unora, în funcție de agenda personală. N-ajută pe nimeni să glorificăm X perioadă doar pentru că nu ne-a plăcut Y moment. Oricum s-a ajuns la Y și Z pentru că X-ul a fost teribil… nu mai vorbim de A, B, C;

S-a făcut destul pentru „proști”? Absolut deloc. 

Politicul a avut grijă ca în 30 de ani să spargă taberele și să le fragmenteze într-un hal fără de hal. USR-ul a apărut ca un răspuns la PSDizare. Dar USRismul a ajutat la șablonarea unor categorii sociale ca fiind pesediste, astfel am ajuns ca tinerii „frumoși și liberi” să râdă de bătrânii proști și știrbi. Vă mai amintiți tristul moment de referință națională când tineretul râdea de bătrânii aplecați să strângă măruntul aruncat persiflant pe jos de lumea bună? Râdeau „credit pe 30 de ani la cutie de chibrit” de „am venit pe 50 de lei și un sandviș să-l aplaudăm pe Dragnea”. Eu aveam pretenții de la ăia tineri că-s plimbați prin lume, măcar pe Google Earth.

O parte din frumoșii liberi s-au aruncat în tabăra știrbilor din empatie și dezgust față de perpulisul office, iar alți reprezentanți de seamă ai demonizatului pesedism au schimbat tricoul (nicidecum năravul), s-au spălat pe dinți și au sărit în tabăra userismului. Ce, nu știți votanți USR care-s PSD pe albastru? 

Bine, ce am zis mai sus e doar povestea ultimilor ani, nu mai aduc în discuție AUR și altele. Dar și acolo se vor face aceleași greșeli. Fix aceleași. Votantul AUR e o victimă a unui sistem educațional slab, a unor legi gândite să fie interpretabile ș.a.m.d.. Votantul AUR (cel puțin o parte din el) vrea doar să fie răzbunat pentru mizeria în care trăiește, nu cred că-i pasă de simioni și șoșoci, vrea doar puțină răzbunare. Cei mai mulți, nu zic că nu-s și o mână de deliranți. Dar cei mai mulți, așa cum îi știu și din rândul apropiaților, vor răzbunare (interesant că nu mai au răbdare să le ofere Dumnezeu asta). Rămâne să ne dăm seama individual ce fel de oameni vor să fie răzbunați, ce n-au avut, ce voiau.

Dar astea-s politice.

Sociale?

Aici e crunt. 30 de ani s-a tolerat totul sub umbrela libertății pentru care s-a luptat. Asta pentru că există o idioată impresie că tot ce implică libertate azi e scuzat de vreun revoluționar mort. Un fel de „s-a murit ca eu să…”. Și după „să” poți să incluzi orice, de la a bea ca porcul (alcool sau sucuri), până la a te hedoniza în neștire, inclusiv (culmea libertății) să îți faci singur rău. Statul nu-ți poate vrea binele pentru că tu vrei ca binele tău să fie în ceea ce-ți face rău. Noaptea minții. Nu-i poți spune cuiva Ceva c-o să te acuze de mentalitate „comunistă”/„bătrânească” și că vrei să-l văduvești de cine știe ce libertate câștigată în 89. 

Dimineață citeam că-n Irlanda n-o să-ți mai dea voie să fumezi în mașina ta (deci proprietate personală) dacă ai și un minor cu tine-n cazan. Cum sună? Îmi și imaginez dezbaterile interminabile din spațiul românesc despre cum „e bine, dar hai să nu impunem așa ceva pentru că…”. Că ce?

Să vă reamintesc faptul că Gura Lumii urlă la polițistul care „l-a pândit” pe vitezomat, nu la grăbitul cu 140-150 prin sat? Delincvența e așa normalizată încât scuzăm făptașul doar din pură ură și antipatie față de polițiști. Așa tare s-a cimentat faptul că toți polițiștii-s Garcea încât mai avem puțin și-l batem pe ăla de la rutieră. Oricum îl trimitem constant să-i „aresteze pe hoții ăia din Parlament”.

Puseul de libertăți câștigate a fost umflat și de prima parte a anilor 90 când datele ne arată că doar cine n-a vrut n-a făcut o șpârlă mică, o combinație, o alea-alea. Bine, la cât de lax erau vremurile nici nu putem spune că actele anormale (mică, medie și mare corupție) erau ceva blamabil pentru că așa cum „dacă toată lumea e frumoasă înseamnă că nimeni nu e frumos” putem deduce că dacă toată lumea e pe combinație înseamnă că aia e normalitate și nimeni nu greșește cu nimic. 

România a avut un Purge Day care a ținut câțiva ani (încă mai e, dar doar pentru anumite categorii).

Cred că pot rezuma anii 90, ca o extensie la comunistul slogan „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, cu „ei se fac că democrație, noi ne facem că democrație”. 

E o treabă anume care-mi provoacă o stare de nervozitate (o să vedeți că se pupă cu restul articolului), raportarea la blocurile lui Ceaușescu ca fiind „blocuri comuniste”. Mai corect e să le spunem blocuri moderniste. Înainte să facem febră crezând că vreau să induc faptul, Big Bang ferește!, s-a produs vreo modernizare în comunism, vreau să se înțeleagă importanța diferenței dintre sintagma „bloc comunist” vs. „bloc modernist”. Când românului eliberat de comunism îi spui să se revolte pe moștenirea comunistă o să-și bată joc de exteriorul casei încă din prima zi de democrație. D-aia azi ai „blocuri comuniste” urâte, bolnave de aparate de aer condiționat montate spre criza epileptică a celor cu puțin OCD, ori trase-n termopan care în unele cartiere lasă impresia de buticuri suprapuse. Dacă știa românul să se îngrijească de „blocul modernist” (ridicat cu atâta sacrificiu, deci te îngrijești și de memoria și suferința altora) poate că altfel arăta adunătura asta de beton. Dar când e totul peiorativizat ca fiind „comunist” îți e mai simplu să-ți bați joc de el și să nu te simți vinovat că trăiești într-un bâlci urban. Invită-ți comunitatea să facă curat în jurul blocului. „Ce frate, suntem pe vremea lui Ceașcă?”

Hai că n-am divagat mult. 

Totuși, n-o mai lălăi. S-a greșit și nu s-a făcut destul. 

Nu s-a protestat niciodată pentru condiții mai bune în școli, ci doar pentru salarii. Nu s-a protestat niciodată pentru polițiști mai bine pregătiți, mai bine dotați, ci pentru salarii. Nu s-a protestat niciodată pentru reforme, doar pentru salarii. 

La școli e și mai simplu de văzut greșeala. În primul rând s-au gentrificat școli. Se fac mișculațiuni din acte să-ți duci copilul la școala bună, doar n-o să-l bagi cu amărăștenii în cartierul în care locuiești. Mai bine faci 2-3 ore cu mașina pe zi să-l duci la școala bună, că dacă-ți stă printre săraci poate se ia. Iar în afara bulei urbane școlile sunt o dramă. Dacă voi chiar credeți că un elev de a IV-a din Ighișu Vechi învață în aceleași condiții și cu aceleași șanse la Ceva cu un copil din Sibiu, Buzău sau București înseamnă că trece viața pe lângă voi ca politicienii prin facultățile de unde și-au luat diplome.

Iar viralizarea prostiei s-a produs pentru că ne-a plăcut s-o dăm din mână-n mână pe Prostie s-o vadă toți, să râdem de ea. Că dacă n-o băgam în seamă dispărea, așa cum au dispărut lucrurile bune pe care nu le-am pasat crezând că ele vor sta mereu să ne aștepte, trăind din mărunt și laude. „Haha, uite cocalareala, hai să râdem toți de prost” în timp ce face vizualizări și bani din sponsorizări.

Acum ceva timp găsisem un articol frumos despre cum „e greu să duci o viață etică, dar merită încercat”. Problema e că nu știu câți au încercat (eu știu sigur că nu m-am străduit destul), dar dacă eram măcar nițel etici în bucățica de câmp muncit… fiecare la el în întreprindere… văleu, cât de altfel eram. Dar ne domină jumătatea de măsură. Am mai zis: plantăm copaci cu logo-ul poluatorului pe șapcă și alergăm pentru orașe curate cu nasoala pe tricou.

Pentru altă ocazie, când o să fie mai mult timp, o să (re)discutăm despre influența religiei dominante în psihologia de grup, despre metehnele împământenite ca literă de lege, despre cultul bătrânilor, „despre morți numai de bine”, despre cum ne pică greu să recunoaștem câte greșeli și nasoale au făcut „ai noștri” în istorie („cine mă, noi criminali?”), despre mii de diplome care s-au dat și luat pe nimic, despre ignoranți și aroganți privind suferința altora („lasă, că nici pe mine nu m-a ajutat nimeni”)… sunt prea multe. Mult prea multe ca să credem, precum Cetin, că am făcut destul. Numai simplul fapt că ne e jenă să îi spunem bunicii „mamaie, sărut mâna… dar habar n-ai, bre!” De altfel, cum să-i spui ceva bătrânei pe care Puric o pune deasupra unui om de știință? Cum am mai tot auzit la apropiați: „bunicul meu nu știa carte, dar era foarte deștept”. Ok. Super. Poate că dacă știa și carte era mai bine pentru toată lumea.

Dacă am fost capabili să spargem în două omul care ctitorește biserici dar mai și fură, justificând că „a luat, dar a și făcut” înseamnă că n-am făcut nimic. 

Concluzia, pentru că trebuie să vină și ea, e că nu s-a făcut destul, iar acum prin autoizolare se face și mai mult rău. Dar poate că e prea târziu (istoria nu stă pe loc să ajungă și România la nivelul altora, unde mai pui că nu toate țările trebuie să reușească, e o iluzie individuală că țara ta o să reușească. Suntem la o linie de Ucraina, vedem prin ce trec ei) așa că singurul lucru bun e să te închizi la Residence, să-ți iei mașină blindată, să tolerezi micii găinari până te afectează și apoi să votezi la două mâini o lege pro-arme ca-n SUA, pedeapsa capitală pentru hoțul de pâine, să tragi tare să-ți bagi toată familia în sistem privat și să te relaxezi în Metaverse unde nimic nu pute, revolta ta adună like-uri și de unde-ți poți comanda mâncare gourmet pe care curierul ți-o va băga direct în gură ca să nu-ți mai dai jos ochelarii VR.

Nu, n-am făcut destul pentru că am preferat să râdem de proștii săraci și să vedem „partea plină a paharului” în proștii bogați (pe ăștia îi mai vezi și la TV în emisiunile preferate).