Nimic din ce e la TV nu e întâmplător

Am rămas plăcut impresionat de faptul că mai mulți oameni s-au declarat deranjați/dezamăgiți de momentul de la Românii au Talent în care a fost adus pe scenă un cetățean cu probleme psihice (specialiștii vor spune de care și în ce fel), spre amuzamentul vulgului sănătos din cale afară.

Dacă nu cunoști cazul nu-i problemă, îți fac rezumatul și-ți las și un scurt video: Românii au Talent. Pe scenă vine un tânăr de 30 de ani cu delir mistic. Lumea râde de „nebun”. Rating. Atât.

Altfel spus, putem discuta zile întregi dacă Bobonete a fost de treabă, dacă jurații s-au comportat frumix, dar ce mi-ar plăcea să se înțeleagă e că prezența tânărului în emisiune nu e întâmplătoare. Pentru cei mai puțin inițiați în taina televizualului să știți că oamenii nu se duc la poarta Pro TV, bat la ușă și intră-n emisiunea Românii au Talent ca-n brânză. De fapt, am vrea noi triaj așa bun în spitale și școli. Din sufragerie pare simplu, dar nu-i așa. 

În primul rând se semnează niște acte. Contractul e stufos și foile alea-s făcute din mai mulți copaci decât au plantat vreodată vedetele Pro în acțiuni ecologice. Apoi, degeaba ești tu talent, dacă nu ești și show. Și degeaba ești show dacă nu ești foarte show și nu te pupi bine cu strategia foarte modulară a emisiunii. Prezența ta în emisiune trebuie să stârnească. Altfel n-are rost. De ce să apari? Că n-au pe cine să bage? Când se ajunge la asta (și se ajunge foarte des în multe emisiuni-concurs) e tragic și se închide șandramaua (ori emisiunea „intră în vacanță”). 

Prezența unui individ într-o emisiune concurs trebuie să ducă audiența într-una din următoarele stări: nervozitate, milă, repulsie. Poate că mai sunt câteva, dar astea trei sunt cele mai puternice și asigură cel mai mare succes. Dacă găsești indivizi pe care să-i așezi simetric pe parcursul unei emisiuni astfel încât să treci audiența printr-un roller-coaster înseamnă că ești pe cai mari. 

Tânărul invitat recent la Românii au Talent e o floare nesperată în televiziunea de tip ante-political correctness. Pentru argumentare o să împart divertismentul media în două epoci:

• Ante-political correctness – umor de tipul „uite nebunul”, „hai să râdem de săraci”. Bunicuțe Cosmice, Fernandi de la Provincie, Vulpițe, săraci care se înjură, analfabeți care se bat, oameni cu probleme psihice care fac greșeli de exprimare, ori sunt iraționali în decizii;
• Post-political correctness – „bă, nu-i ok să râdem de oameni cu probleme. Punct!”

„Bine, și?”

Și lucrurile nu-s așa simple. Niciodată nu sunt.

În primul rând, contrar ceea ce pare, Bobonete&jurații unei emisiuni concurs nu știu cine o să apară în fața lor. Asta se întâmplă la toate emisiunile care se respectă. Pentru că vrei să surprinzi pe cameră emoția și reacția sinceră a juratului. Cei mai mulți jurați sunt niște actori execrabili și dacă-i pui să joace o emoție se vede din avion că-s falși. Așa că le aduci „nebunul” în față fără să le spui și lași camera să meargă. Filmezi tot și apoi îi dai o formă frumoasă din montaj. Montajul poate să facă momentul și de 1000x mai senzațional. Guri căscate. Palme peste ochi. Ochi înlăcrimați. Dacă nu le ai din momentul ăla le pui de la alte cadre. Te descurci, ai grijă doar ca oamenii să poarte aceleași haine.

Cică mai sunt emisiuni-concurs unde juraților li se mai suflă și-n cască ce să spună/cum să spună. Nu știu dacă-i cazul la Românii au Talent, dar cert e că sunt emisiuni unde dacă o vedetă nu respectă indicații de Sus e zburată din grilă. Că degeaba ești vedetă dacă nu dai tot potențialul din tine așa cum se cere Sus.

„Bine, dar cine e Sus?”

E, dragii moșului, asta chiar e o întrebare bună. Vorbind ca un adevărat conspiraționist, n-o să știți niciodată cine e Sus. Pentru că ăia de Sus nu-s personalități flamboaiante, nu vor să apară pe sticlă, nu vor să fie înjurați pe Facebook de fanii nervoși și se mulțumesc doar cu faima bulei în care performează cu cifre reale, nu cu fața și caracterul. M-aș arunca în a spune chiar că de oamenii ăia trebuie să-ți fie puțin frică dacă ești vedetă pentru că fără ei și șansele pe care ți le dau să te măscărești în emisiunile lor ești un nimic carismatic. 

Acum că știți dedesubtul trebuie să mai înțelegeți o treabă.

Televiziunile serioase nu fac gafe mari foarte des. Sunt prea multe minți și calcule acolo ca să o dea de gard precum un banal canal de Youtube. Știind asta trebuie să ne gândim dacă nu cumva prezența în 2022 a unor personaje tragi-comice la TV este rezultatul unei cereri. Și este. Se numește misery-porn și este acel fenomen când aduci în fața audienței un spectacol care să stârnească la intensitate maximă o serie de emoții precum cele enumerate mai sus. 

Ce a fost înainte, cererea sau oferta de misery-porn? Greu de zis. Că și-n Evul Mediu oamenii puteau alege să stea acasă, ori să se ducă să vadă o execuție. La fel și azi. Poți să dai pe Mezzo, ori poți să dai pe Pro TV să vezi un om care delirează și să te bucuri în sufletul tău meschin că ești mai sănătos ca el. Cert e că audiențele unor astfel de show-uri demonstrează că există cerere și poftă de suferință. Vă mai amintiți ce audiențe superbe făcea Acces Direct cu misery-porn hardcore? Plăteau amenzile CNA din banii de acadele, atât de mult se merita. 

Acestea fiind zise, nu știu cât e de discutat dacă Bobonete a fost mișto ca om, nu știu cât e de vorbit de strategia de Sus cu privire la aducerea unor astfel de personaje pe sticlă (și ridiculizarea lor), ori faptul că oamenii vor să vadă că unii o duc mai rău ca ei și să-și gonfleze micuțul ego că nu-s așa triști și „nebuni”. Cu toate că-i o nebunie să te uiți la emisiuni concurs și să crezi că-i distractiv și că-ți face viața mai bună.